658x0_17.jpg

77 de ani de la masacrul din Lunca Prutului. Cei peste 600 de români uciși de grănicerii sovietici, pomeniți

Masacrul din Lunca Prutului (Ținutul Herța), din noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, este una din paginile negre ale istoriei neamului românesc. În contextul împlinirii a 77 de ani de la acest tragic eveniment, când peste 600 de români, printre care 300 de copii, au fost ucise de grănicerii sovietici, la inițiativa locuitorilor din comuna Mahala și a primarului Elena Nandriș a fost oficiată duminică o slujbă de pomenire a victimelor, transmite infoprut.ro

Pomenirea a debutat cu un Te Deum săvârșit de un sobot de preoți, în frunte cu Dumitru Mițiței, duhovnicul raionului Noua Suliță, preot paroh al Bisericii „Sf. Ștefan cel Mare” din Buda-Mahala, însoțit de părintele Gheorghe Buzenco, părintele Eugen și părintele Marian de la Lunca, relatează Libertatea Cuvântului.

Evenimentul de comemorare a continuat cu depunere de jerbe și coroane de flori la troița închinată memoriei victimelor masacrului. Corul satelor Mahala și Rarancea au prezentat un program de cântece în memoria celor trecuți la cele veșnice în 1941.

 


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Curs valutar stabilit de BNM: Cât costă un euro și un dolar astăzi Leul moldovenesc s-a întărit în continuare față de dolar și euro. Astfel, timp de o zi, el s-a scumpit în raport cu moneda americană cu încă circa patru bani, iar față de moneda unică europeană – cu peste zece b...
Rusia a ascuns un dezastru nuclear de patru ori mai mare cel de la Cernobîl. Și în prezent se nasc c... În august 1956 testarea armelor nucleare sovietice avea loc în zona  Semipalatinsk din Kazakhstan. În cadrul unui raport publicat recent de către New Scientist este specificat faptul că o echipă de cercetători a fost trimisă în zonă după explozie. La faţa locului, experţii au descoperit contami...
Ghinion teribil pentru Alexandru Epureanu. Echipa sa, Istanbul Basaksehir, a pierdut la penalty-uri ... Sutul lui Epureanu de la punctul cu var a fost respins de portar. Istanbul a cedat la penalty-uri, scor 1 la 4, meciul cu echipa Konyaspor, dupa ce timpul regulamentar si prelungirile s-au incheiat fara goluri. Fanii au dat buzna pe teren dupa penalty-ul decisiv.    Konyaspor a cucerit, ...
Au grija de ea, insa nu o pot adopta. Povestea unui cuplu de moldoveni care incearca de doi ani sa a...   Acum doi ani sotii Costin, stabiliti cu traiul in Italia au luat-o pe Victoria in familie. Si-au dorit s-o creasca alaturi de ceilalti trei copii ai lor. Fetita este copilul unor rude apropiate, care nu ar fi fost in stare sa aiba grija de ea.   Catalina COSTIUC, MAMA:  “In...
Petro Poroșenko promite un referendum pe tema aderării Ucrainei la NATO și UE „Într-un viitor foarte apropiat, vor fi organizate în Ucraina referendumuri” privind aderarea la UE și NATO, a declarat vineri Poroșenko, într-un discurs, fără să avanseze o dată concretă. „Sunt convins că poporul ucrainean îmi susține inițiativa”, a dat el asigurări, promițând un rezultat „net pozi...
(foto) Pentru un sedan Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio avariat se cere o sumă de bani astronomică Sedanul Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio este deja după câte bine ştim o maşină de serie şi tot mai mulţi pasionaţi o cumpără. Dacă treptat se măreşte numărul clienţilor noi ai Afla Romeo, se înregistrează şi o tendinţă a accidentelor la volanul unor astfel de frumuseţi. ...