a-urcat-in-stare-de-ebrietate-la-volan-iar-cand-l-a-oprit-politia-a-incercat-sa-rezolve-situatia-cu-mita-un-barbat-risca-pana-la-6-ani-de-inchisoare-1488275691.jpg

A urcat în stare de ebrietate la volan, iar când l-a oprit poliția, a încercat să „rezolve” situația cu mită. Un bărbat riscă până la 6 ani de închisoare

Un bărbatul din Comrat a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție în cadrul unei operațiuni comune CNA-SPIA a MAI. Acesta este cercetat penal pentru corupere activă.

Potrivit polițiștilor de patrulare, care au sesizat CNA, șoferul ar fi încercat să-i corupă pentru a nu documenta faptul conducerii automobilului în stare de ebrietate alcoolică avansată.

 Bărbatul le-ar fi promis oamenilor legii până la 10 000 de lei pentru eliberarea automobilul reținut și pentru a nu investiga cazul. Urmare a testării gradului de alcoolemie a șoferului, concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat era de 0,96 mg/l.

Potrivit unui comunicat emis de CNA, șoferul a fost prins în flagrant delict în automobilul unui ofițer de patrulare în momentul oferirii sumei de 16 000 de ruble rusești și 1200 de lei. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, iar în privința lui urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unități convenționale.


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

Un nou bilanț al cutremurului din Mexic indică cel puțin 90 de morți Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în urma cutremurului cu magnitudinea 8,2, înregistrat joi noaptea în Mexic, a crescut duminică la cel puțin 90, informează Reuters citând un anunț transmis sâmbătă noaptea de serviciile de intervenție de urgență d...
Noua minciună a propagandei Kremlinului: Putin este beneficiarul unor „gene de aur” Corespondentul publicatiei The Times a aflat din filmul documentar „Sangele celor din blocada. Genetica“, ca „președintele Putin și unii dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi au moștenit gene specifice supraviețuitorilor blocadei din Leningrad“ (asediul a d...
Ministrul de Interne al Slovaciei își dă demisia pe fondul protestelor după asasinarea unui jurnalis... „Sunt foarte sensibil atât la acțiunile de pe scena socială și politică, cât și la opiniile colegilor mei din opoziție. Îmi doresc ca în Slovacia să existe stabilitate și demisionez din funcția de ministru”, a spus Kalinak în timpul unei conferințe de presă. Săptămâna trecută, președintele Slov...
Momentul in care doi barbati sunt retinuti de mascati pentru trafic de droguri. Schema "ingenio...   Potrivit politiei, grupul infractional organiza diferite scheme ce le-ar permite introducerea in Republica Moldova a substantelor narcotice de tip ecstazy, amfetamina, heroina, precum si stupefiante.  Drogurile erau  comercializate pe teritoriul tarii, iar unele fiind tranzita...
Fondatorul Facebook-ului, acuzat de ABUZ DE PUTERE: "Limitează libertatea!" Cel mai mare ziar al Norvegiei a publicat pe prima pagină o scrisoare deschisă adresată CEO-ului Facebook, Mark Zuckerberg, prin care blamează decizia companiei de a cenzura o fotografie celebră făcută în timpul Războiului din Vietnam şi îi cere să îşi recunoască şi să îşi respecte rolul de "cel mai...
Fabricile fără niciun angajat devin realitate Nemţii de la Adidas au încetat să mai producă echipament sportiv în Germania în urmă cu 20 de ani, alegând din raţiuni de costuri Asia. De anul viitor vor începe din nou să producă în Germania, dar se vor folosi de roboţi.  Uzina, care va avea 4.600 de metri pătraţi, va fi complet automată. Pro...