accident-stauceni-29_07334800.jpg

Accident GRAV la Iași, cu implicarea unui TIR din Moldova. Cel puțin 12 oameni au fost răniți

Accident grav în județul Iași cu implicarea unui TIR înmatriculat în Republica Moldova. Cel puțin 12 oameni au fost răniți în urma coliziunii camionului cu un microbuz. Iniţial, autoritățile locale au activat cod roșu de intervenție, dar, după ce s-au convins că nimeni nu a suferit leziuni grave, l-au revocat.

La fața locului s-au deplasat șapte echipaje de ambulanțe, două de descarcerare, polițiști și criminaliști. 11 victime au fost transportate la spital. Accidentul s-ar fi produs din vina șoferului de tir, care nu s-a asigurat în momentul unei depășiri și a ieșit pe contrasens.

”Eu coboram la vale, pe partea aia era o mașină cu lemne, care urca la deal. El a venit în depășire cu viteză. Eu am frânat cât am putut. N-am putut evita în dreapta, pentru că e șanț”, a spus șoferul microbuzului Gheorghe Ursu.

”N-am dovedit să intru înapoi, că ăla stătea și eu când am ieșit și el s-a pornit. Eu am început să intru înapoi pe cursa mea și el a venit, și are și viteză. Mă rog, nu a vrut omul”, a spus șoferul TIR-ului, Victor Stan.

Ambii șoferi au trecut etilotestul, rezultatul fiind negativ. Poliția urmează să deschidă o anchetă pe numele șoferului camionului înmatriculat în Moldova.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

„RUSIA în INIMA MEA” sau cum PUTIN se folosește de înfrângerea NAZIȘTILOR pentru a-și susține campan... Manifestațiile din Rusia comandate de președintele Vladimir Putin sunt de puține ori doar ceea ce par inițial. Sub eticheta de sărbătoare patriotică se arată foarte ușor intenția liderului de la Kremlin de a-și legitima campaniile din Orientul Mijlociu.   ...
Igor Dodon recunoaște deschis Crimeea drept parte a Federației Ruse Proaspătul președinte ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, consideră că peninsula Crimeea este teritoriu al Federației Ruse. Dodon a susținut acest lucru în timpul unui interviu acordat postului rus Zvezda TV. Întrebat direct de către jurnalistul rus cui îi aparține Cri...
Prognoza meteo pentru astazi. Vezi cat de cald va fi si unde va ploua – FOTO   In cursul noptii, in nord se asteapta 14 grade, ziua termometrele vor indica 27 de grade. In centru, noaptea se prognozeaza 15 grade, iar maxima zilei va fi de 28 de  grade.In sud, noaptea se asteapta 16 grade. Ziua, termometrele vor indica 28 de grade. In capitala, minima va fi de 17 g...
Frank-Walter Steinmeier a depus jurământul în funcția de președinte al Germaniei Frank-Walter Steinmeier a depus miercuri jurământul în calitate de președinte al Germaniei, devenind al 12-lea șef al statului german, relatează DPA. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc într-o sesiune comună ...
APROBAT de Parlament! Partidele politice îşi vor plăti chiria din banii de la buget Banii ce vor fi oferiți de la bugetul de stat pentru finanţarea partidelor politice vor fi utilizaţi şi pentru plata chiriei sediului formaţiunilor.Un proiect de lege în acest sens propus de liberal-democraţi, a fost votat, astăzi, la Parlament, în lectura finală. Mărimea alocațiilor va fi stabilită...
Noul Volvo XC60 va fi prezentat în premieră la Chişinău. Află unde şi când poţi veni să-l vezi... Noua generaţie Volvo XC60 este gata să cucerească simpatia publicului din Moldova. Importatorul oficial al maşinilor mărcii suedeze de la Chişinău anunţă prezentarea modelului în cadrul showroom-ului Volvo, eveniment la care este invitat orice doritor. Fii printre primii o...