caz-tragic-intr-o-statie-de-metrou-din-hamburg-o-mama-si-fiul-sau-au-fost-injunghiati-mortal-520990_93933800.jpg

Accident la metroul din Milano. Cel puțin 17 pasageri au fost răniţi (VIDEO)

Cel puţin 17 persoane au fost rănite în urma unui accident produs joi la metroul din oraşul italian Milano, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de cotidianul La Repubblica.

Un tren de metrou a frânat brusc, joi dimineaţă, în apropierea staţiei de metrou „Uruguay” din Milano, iar 17 pasageri au fost răniţi. Niciunul dintre răniţi nu prezintă risc vital, scrie Realitatea.net.

Regia de transport din Milano (ATM) a transmis că „trenul de metrou a frânat brusc din cauza unei intervenţii de urgenţă la alimentarea cu electricitate a tronsonului, în contextul în care o persoană intrase în mod neautorizat în tunel cu presupuse intenţii sinucigaşe”.

„Alimentarea cu electricitate pe Tronsonul Roşu al metroului din Milano a fost întreruptă zece minute, până când persoana suspectă a fost depistată şi evacuată”, precizează ATM.

„Imediat după reluarea alimentării cu electricitate, un tren a frânat brusc din cauza activării automate a sistemului de siguranţă. Compania prezintă scuze pentru incident şi încearcă să afle de ce s-a activat sistemul de siguranţă”, subliniază ATM.

Din cauza incidentului, circulaţia trenurilor de metrou a fost afectată în Milano.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Comercianţii de miere vor fi obligaţi să afişeze ţara de provenienţă şi dacă produsul este 100% natu... Senatul a votat, luni, cu unanimitate de voturi, modificarea Legii apiculturii. Aceasta prevede afişarea vizibilă a ţării de origine a mierii, precum şi dacă aceasta este 100% naturală sau în amestec cu siropuri, zahăr invertit, melasă sau alţi îndulcitori.  ...
Sute de case inundate, gradini distruse si drumuri deteriorate. Bilantul pagubelor dupa ploaia din a...   Potrivit DSE, in localitatea Gura Galbinei  au fost inundate 100 beciuri si 100 gradini, iar in orasul Cimislia ploile au inundat 150 de case  si circa 200 gradini particulare. Pe parcursul zilei de ieri, 41  de gospodarii din orasul Cimislia au beneficiat de asistenta pompier...
Grâul produs în România este exportat, iar de acolo se întoarce ca pâine congelată Paradox tipic românesc. Producem mult, dar mâncăm de la alţii. Am avut unul din cei mai buni ani agricoli, dar importurile de alimente ale României au bătut un nou record istoric. Aşa se face că frigiderele noastre sunt pline de legume, fructe, carne şi chiar pâin...
La 25 de ani de la conflictul de pe Nistru, Federatia Rusa nu si-a retras inca trupele de pe teritor... Conflictul militar de pe Nistru a izbucnit la 2 martie, in ziua in care tara noastra a aderat la ONU. Regiunea transnistreana isi declarase deja independenta in septembrie 1990, iar Chisinaul nu mai putea controla zona. Cazacii si gardistii au atacat sectia de politie de la Dubasari, unde stiau ca e...
Dragnea îl acuză pe președintele României de lovitură de stat: M-am întors din SUA şi l-am găsit pe ... Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, afirmă că la întoarcerea din SUA l-a găsit pe preşedintele Klaus Iohannis ''în fruntea unei noi mineriade, o manifestaţie neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituţionale şi împotriva votului popular d...
Sondaj: Plahotniuc în Top 5 politicieni cu cea mai mare încredere, depășindu-i pe Voronin și Grecean... Liderul Partidului Democrat Vlad Plahotniuc a intrat în top 5 la capitolul încrederii populației în personalități politice, bucurându-se de încrederea a 16% din cetățeni, după ce cu un an-doi în urmă se afla la capătul opus al clasamentului. ...