pana-in-acest-moment-au-fost-achitate-100-de-milioane-lei-subventii-pentru-anul-2016-24944.jpg

AIPA a dat start achitării subvențiilor pentru anul 2016. Până în acest moment au fost achitate 100 de milioane lei

Până în prezent AIPA a autorizat 1116 de dosare cu o valoare de aproximativ 137,6 mil.lei, din care 1000 de dosare, reprezentând 100 mil. lei, au fost deja achitate.

Până la finele lunii noiembrie urmează a fi autorizate, dosarele care se vor încadra în limita Fondului de subvenționare a producătorilor agricoli prevăzut pentru anul 2016. Dosarele de subvenționare recepționate peste limita Fondului de subvenționare disponibil vor fi autorizare spre plată din Fondul de subvenționare pentru anul 2017.

Amintim că recent, Guvernul a aprobat finanțarea tuturor cererilor, inclusiv a solicitărilor care au depășit limita Fondului de subvenționare pentru anul în curs. În felul acesta, Guvernul s-a asigurat că toți producătorii agricoli care au depus dosare pentru subvenții vor beneficia de sprijin din partea statului.

În urma încheierii campaniei de recepționare a cererilor de finanțare au fost înregistrate peste 4500 de solicitări de subvenționare în sumă totală de cca 630 milioane de lei.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

S-a depășit faza amenințărilor. Coreea de Nord faceanunțulcare VA ÎNGHEȚA PLANETA, la ONU. RĂZBOIUL ... Ambasadorul adjunct al Coreii de Nord la ONU, Kim In Ryong, a ameninţat că "un război nuclear poate izbucni în orice moment" şi a denunţat "politică ostilă" dusă de SUA.  "Un război nuclear poate izbucni la o...
(foto) E nou şi frumos. Se caută un stăpân pentru ultimul Rolls-Royce Phantom VII Drophead Coupe Dealerul Seven Car Lounge din Arabia Saudită a scos la vânzare o maşină care poate fi una de colecţie – ultimul exemplar decapotabil Rolls-Royce Phantom din generaţia a şaptea. Automobilul are şi nişte inscripţii speciale care confirmă că este ultima maşină ...
Magistratii au incheiat audierea fostului sef de la Transporturi, Igor Gamretki, in dosarul in care ...   Dorin CHIRTOACA, EX-PRIMAR CHISINAU: “Aceasta persoana nici nu putea fi audiata ca martor, pentru ca trebuia sa fie audiat in calitate de complice. Cu totii trebuiam sa fim in acelasi dosar, dar persoane scoase artificial si puse separat pentru a incrimina pe altcineva asta este in con...
(foto) Au ajuns în Republica Moldova. The Prodigy, întâlniți cu pâine și sare la aeroport Cu pâine, sare și port național, așa au fost întâlniți membrii trupei Prodigy care au sosit acum câteva minute în Chișinău. O imagine cu artiștii care vor face atmosferă în centrul capitalei a fost publicată pe rețelele de socializare. Menționă...
(video) Protest la ANRE. Socialiștii își manifestă nemulțumirea față de majorarea tarifelor la energ... Protest la ANRE. Mai mulți deputații, membrii și susținătorii ai PSRM protestează împotriva majorării tarifelor la energia electrică. „Nu majorați prețurile!”, „rușine!”, scandează participanții la protest. Prelua...
VIDEO // Maia Sandu: „Sunt invitată la Moldova 1 doar atunci când vrea Andrian Candu” „Sunt invitată la Moldova 1 doar atunci când Andrian Candu vrea ca acest lucru să se întâmple și mă întreb când data viitoare el va vrea ca eu să ajung la Televiziunea Națională”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii #Fără_protocol, moder...