pasari_si_animale_006_44669400_22136600.jpg

ALARMANT! Într-o gospodărie din Vulcănești a fost înregistrat un focar de pestă porcină africană

Încă un focar de pestă porcină în sudul ţării. Într-o gospodărie din orașul Vulcănești în care erau îngrijite zece animale a fost înregistrat un focar de pestă porcină africană.

Trei animale au pierit până la depistarea focarului, iar celelalte șapte au fost sacrificate.   

Gospodăria unde a fost înregistrat cazul de pestă porcină se afla în zona de protecție instaurată la sfârșitul lui iulie, după ce la Vulcănești fusese înregistrat un alt focar.

La începutul lui august a fost descoperit un focar și în satul Giurgiulești din raionul Cahul. În sat a fost anunțată carantină timp de 45 de zile.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

VIDEO. S-a zis cu ambuteiajele. O companie își propune să construiască taximetre zburătoare ”Ar avea sens. Dacă voi conduce de la fabrica din Zuffenhausen până la aeroportul din Stuttgart, aș avea nevoie de cel puțin jumătate de oră, dacă am noroc. Zborul ar putea face tot traseul în trei minute și jumătate”, a spus von Platen, citat de Reuters. Porsche ar urma astfel un număr tot mai...
Primul serial marca Apple va fi produs de celebrul regizor Steven Spielberg Gigantul american Apple îşi va începe periplul în zona conţinutului video original cu un serial care va fi supervizat chiar de către Steven Spielberg, scrie digi24.ro.Celebrul regizor şi producător american Steven Spielberg va fi implicat în primul proiect pe care Apple îl va derula conform ambiţiil...
Copii cu fobii. Câteva sfaturi pentru părinţi În societatea actuală, din ce în ce mai agitată, copiii pot avea multe fobii care le strică viața. Pe primul loc se află frica de întuneric urmată de frica de păianjeni, notează dcnews.ro."Podiumul" este încheiat de frica de câini, afirmă profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departament...
MF propune desfăşurarea campionatului după sistemul „primăvară-toamnă” Preşedintele FMF, Pavel Cebanu, a venit cu iniţiativa ca sezonul 2017 să fie intermediar, iar din 2018 Campionatul Moldovei să se dispute după sistemul primăvară-toamnă. Propunerea a fost făcută joi, 15 decembrie, la şedinţa Comitetului Fotbalului Profesionist, la care au participat şi r...
Apelul veteranilor organelor interne și a războiului de pe Nistru pentru protestatari Veteranii organelor de interne și ai războiului de la Nistru din 1992 îndeamnă oamenii care participă la proteste să dea dovadă de cultură și să manifeste respect față de oamenii legii care asigură securitatea și ordinea publică în timpul evenimentelor stradale. Miercuri, 27 ...
Un grup de studenti de la Colegiul de Medicina l-au adus pe Mos Craciun la orfelinatul din Straseni.... Copii s-au bucurat nespus sa-l vada pe Mos Craciun la ei la orfelinat. Asa ca au facut coada ca sa-i spuna poezii.    “Am avut emotii, dar m-am relaxat si am inceput sa ma distrez.” “A fost bine, am dansat, am cantat.”   Copii au primit dulciuri si jucarii...