alegeri-europarlamentare-2019-live_86587100.jpg

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019: Scrutinul este organizat în 21 din cele 28 de state UE

Astăzi au loc alegeri europarlamentare în 21 din cele 28 de state membre UE. Anterior, şi-au exprimat opţiunile alegătorii din celelalte şapte ţări. Rezultatele oficiale vor fi publicate mâine dimineaţă. Alegerile europarlamentare din Germania au o miză aparte, în contextul în care coaliţia de guvernare s-ar putea destrăma.

Potrivit sondajelor de opinie, partidul condus de cancelarul Angela Merkel este cotat la doar 28 la sută din voturi, în scădere cu peste 7 puncte procentuale faţă de alegerile din 2014.

Cu toate acestea, mulţi dintre alegătorii din Germania se declară optimişti şi spun că au votat pentru partidele proeuropene.

„Este important să urmăm ideea europeană. Și dacă ai găsit un partid care crezi că reprezintă această idee, atunci este de datoria ta să votezi pentru acel partid, pentru Europa.”

Foarte mulţi alegători au votat şi în Franţa. Preşedintele Emmanuel Macron a venit la secţia de vot împreună cu soţia. Potrivit sondajelor, lupta pentru prima poziţie se va da între partidul prezidenţial „La Republique En Marche” şi formaţiunea extremistă „Adunarea Naţională”, condusă de Marine Le Pen. 

„Da, suntem într-un moment foarte deosebit, când populismul este prea puternic.”

„Cred că dezbaterile reale au lipsit din această campanie. Pentru că nu s-a pus problema dacă vrem o Europă federală sau nu.”

Per ansamblu, sondajele de opinie din ţările membre ale Uniunii Europene arată că forţele eurosceptice, populiste şi naţionaliste vor înregistra un avans în viitorul Parlament European.

Totuşi, prezenţa crescută la vot ar putea duce la diluarea procentului euroscepticilor.


Preluat de la: Publika.md