658x0_7.jpg

Alegeri prezidențiale în Franța: Macron și-a prezentat programul economic, bazat pe disciplină bugetară și investiții

Emmanuel Macron, candidat independent în alegerile prezidențiale din Franța, și-a prezentat vineri programul economic, bazat pe disciplină bugetară, investiții și „un nou model de creștere" pentru următorii cinci ani, transmit AFP și Xinhua.

„Vreau să fac cheltuielile publice mai eficiente, finanțând schimbarea modelului nostru de creștere", a declarat Macron, pentru cotidianul economic Les Echos.

El a promis reducerea cheltuielilor publice cu 60 miliarde de euro pentru ca Franța să-și respecte angajamentul față de Uniunea Europeană de a aduce deficitul public sub pragul de 3%.

Macron mai propune scăderea taxei pe profit la 25% de la 33,3% și reducerea cu 120.000 a numărului de locuri de muncă în sectorul public.

Emmanuel Macron, care se prezintă drept un candidat „nici de stânga, nici de dreapta", propune investiții publice de 50 miliarde de euro în cinci ani, dintre care 15 miliarde pentru educație și alte 15 miliarde pentru finanțarea tranziției spre energiile regenerabile. Alte priorități anunțate de candidatul independent sunt modernizarea și informatizarea administrației, agricultura, transporturile locale și sănătatea.

Referitor la șomaj, programul său vizează o reducere de la 9,7% la 7% până în 2022.

Emmanuel Macron, în vârstă de 39 de ani, nu a deținut niciodată o funcție electivă. A intrat în Guvernul Valls ca ministru al economiei în august 2014, în locul lui Arnaud Montebourg, iar doi ani mai târziu a demisionat, pentru a se concentra pe cariera politică. În aprilie 2016 a înființat propria mișcare politică, denumită „En Marche".

Un sondaj realizat de Opininway, publicat vineri, arată o creștere de un punct procentual, până la 23%, a intențiilor de vot pentru Macron. El este urmat de candidatul dreptei, Francois Fillon, cu 21%, însă Marine Le Pen, președinta Frontului Național (extrema dreaptă), păstrează prima poziție, cu un scor de 26%. Macron ar învinge-o pe Le Pen în turul decisiv, cu 61% la 39%.

Candidatura lui Emmanuel Macron a luat un nou impuls săptămâna aceasta, după ce veteranul centrist Francois Bayrou, prezent în trei alegeri prezidențiale, i-a propus să formeze o alianță electorală pentru a împiedica victoria reprezentantei Frontului Național. 

Agerpres


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Peste 1200 de încălcări chiar în săptămâna în care INP a desfăşurat campania #ReducețiViteza... Pe parcursul săptămânii precedente, angajații Inspectoratului Național de Patrulare au desfășurat o serie de activități în cadrul Săptămânii Globale pentru Siguranța Rutieră a ONU în Republica Moldova cu genericul #ReducețiViteza.  Chiar şi după ...
Vremea se încălzește ușor. Meteorologii anunță temperaturi de +10 grade Celsius Vremea se încălzește ușor. Cerul va fi variabil, cu ploi și precipitații slabe. Serviciul Hidro Meteorologic de Stat anunță temperaturi de până la +10 grade. În partea de nord a țării termometrele vor indica la +5..+6 grade în timpul zilei, iar noaptea vor...
Mbappe a fost prezentat la PSG. Ce a spus despre suma COLOSALĂ de transfer Atacantul francez Kylian Mbappe, în vârstă de 18 ani, a mărturisit, miercuri, la prezentarea oficială la Paris Saint-Germain, că a fost forţat de împrejurări să o părăsească pe AS Monaco, chiar dacă la finalul sezonului trecut luase hotărârea de a rămâne, sc...
Dezbateri pe votul uninominal – se discută detaliile tehnice ale proiectului La cea de-a doua dezbatere asupra proiectului de lege privind votul uninominal au început discuțiile pe detaliile tehnice ale inițiativei. La dezbateri participă zeci de politicieni, deputați, experți, lideri ai partidelor extraparlamentare, reprezentanti ai societatii civile, incl...
Moody’s plătește 864 milioane de dolari pentru a pune capăt acuzațiilor referitoare la ratingu... Agenția de evaluare financiară Moody's Corp a acceptat să plătească suma de 864 milioane de dolari pentru a ajunge la o înțelegere cu autoritățile americane, în legătură cu ratingurile pe care le-a acordat unor obligațiuni ipotecare riscante care au contribuit la declanșarea ...
Nu au putut imparti un loc de parcare. Trei indivizi ar fi luat la pumni un angajat al unei misiuni ...   Potrivit politiei, incidentul a avut loc azi noaptea in jurul orei 00:35 la o statie peco din sectorul Botanica. Totul a inceput de la un loc de parcare. Cei trei indivizi cu varsele cuprinse intre 22 si 27 de ani l-ar fi luat la pumni pe barbatul de 34 de ani, reprosandu-i ca si-a parcat ma...