465x0_buna_fot.jpg

ALERTĂ / Compania KROLL ar fi fost angajată pentru a amâna investigația jafului bancar. Iată de ce raportul nu este făcut public

Anchetatorii din Republica Moldova au sarcina de a tergiversa cât mai mult procesul de investigare a furtului miliardului. Angajarea companiei KROLL face parte din tactica și strategia de amânare a investigației.  

Declarația a fost făcută de comentatorul politic Alexei Tulbure în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV, scrie IPN.

În opinia comentatorului, inițial s-a produs furtul a cel puțin un miliard de dolari, apoi cetățenii mai sunt jefuiți pe baza procedurii de investigare și recuperare a acestor bani. „Eu aș fi vrut ca raportul final să apară în presă și aș fi vrut ca noi, societatea civilă, opoziția să ne mobilizăm forțele și să încercăm să folosim apariția acestui raport pentru a exercita presiuni asupra puterii pentru că orice tergiversare ne costă pe noi bani grei, viață, sănătate, sorți distruse”, a spus Alexei Tulbure.

Activistul civic Valeriu Pașa consideră că Procuratura nu are nevoie de raportul KROLL pentru a face investigații și pentru a putea prezenta dovezi în judecată referitor la vinovăția celor implicați. „Maximum cine ar putea să aibă nevoie de acest raport KROLL II, care oricum este cu întârziere față de ce pot face cei care au furat banii – pot să-i mute într-o parte, în alta, noi nu știm la ce perioade se referă – este pentru a informa opinia publică.

Fostul deputat Stela Jantuan susține că în raportul final al companiei KROLL este menționat faptul că multe date substanțiale care urmau să fie prezentate în acest raport nu au putut fi incluse pentru că nu au fost primite de la autoritățile Republicii Moldova. Potrivit ei, acest raport a fost comandat pe banii publici, de aceea cetățenii au dreptul să aibă acces la datele incluse în el. „Eu nu văd problema să nu fie publicat. Secretul anchetei nu poate fi atâția ani”, este de părere fostul deputat.

Banca Națională a Moldovei a primit marți seara, 6 martie, raportul final despre investigația fraudei bancare de la companiile Kroll și Steptoe & Johnson. Documentul, împreună cu datele operative referitoare la urmărirea fondurilor fraudate, urmează sa fie transmis săptămâna viitoare organelor de anchetă din Republica Moldova. 

Sursa: ipn.md


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

(sondaj) Cât ar trebui să fie salariul unui angajat, pentru ca acesta să rămână în țară? Salariul unui angajat ar trebui să fie între cinci și zece mii de lei pentru ca acesta să nu fie nevoit să plece peste hotare, consideră 44,3% din respondenții unui sondaj realizat de „CBS-AXA”, la solicitarea instituției IDIS „Viitorul”. Participanț...
Astăzi ieșim din hibernare. Este Ziua Internațională a plimbării în parc Pe 30 martie ne bucurăm de Ziua Internațională a plimbării în parc. Numai bine, deoarece aul acesta ea pică într-o zi călduroasă de vineri. Și dacă vrei s-o petreci cum se cuvine, ți-am trecut pe listă câteva pracuri din București în care să iei o porție bine...
Cea mai mare colonie de pinguini regali a scăzut în proporţie de 90% Cea mai mare colonie de pinguini regali a scăzut în proporţie de 90% în ultimii 30 de ani, afirmă cercetătorii. La ultimul studiu realizat de specialişti în regiunea Île aux Cochons se aflau două milioane de pinguini r...
Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea a nominalizat două candidaturi la funcția de viceguvernator. Despre... Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea i-a propus pe Vladimir Munteanu și Cristina Harea la funcția de viceguvernator al Băncii Centrale. Cele două candidaturi urmează a fi discutate în cadrul Comisiei Juridice Numiri și Imunități, apoi votate în Parlament.  Cristina H...
Cel mai mare producător european de gaze naturale rămâne fără combustibil Producţia de gaze naturale a scăzut cu 38% în ultimii doi ani şi analiştii estimează că va scădea în continuare în condiţiile în care guvernul limitează extracţiile din cauza cutremurelor din Groningen, provincia care adăposteşte cel mai mare depozit de gaze naturale din Europa, scrie Bloomberg. &nb...
Mai mult de jumătate din electoratul spaniol susține organizarea de alegeri anticipate la nivel nați... Mai mult de jumătate din electoratul spaniol susține organizarea de alegeri anticipate la nivel național, indică un sondaj de opinie publicat luni, pe fondul celei mai grave crize politice din Spania din ultimele decenii, transmite Agerpres.ro.Premierul spaniol Mariano Rajoy a impus administrarea di...