alerta-in-brazilia-fata-de-extinderea-febrei-galbene-27358.jpg

Alertă în Brazilia față de extinderea febrei galbene

Potrivit Ministerului Sănătății, este vorba despre cel mai grav focar de febră galbenă din ultimii 14 ani, știut fiind faptul că această boală a ucis 17 persoane în 2009, alte 27 în 2008, încă 23 în 2003 și cinci în 2015.

Extinderea dincolo de regiunile considerate de risc, concentrate în nordul țării, este factorul care îngrijorează cel mai mult autoritățile.

Dintre cele 40 de decese confirmate între 1 decembrie și 24 ianuarie, 37 s-au produs în regiuni rurale din statul Minas Gerais (sud-est).

Virusul a ajuns și în statul Espirito Santo, situat în zona de coastă, la nord de Rio de Janeiro, departe de zonele afectate în mod tradițional de febra galbenă.

Primul caz a fost confirmat luni seară și alte 21 sunt în curs de verificare.

Dat fiind faptul că nu este vorba despre o zonă considerată de risc, populația nu este vaccinată, a explicat, pentru AFP, Eduardo Hage, responsabil pentru bolile transmisibile, din cadrul Ministerului Sănătății.

În total, Brazilia a înregistrat 438 de cazuri suspecte, dintre care 70 au fost confirmate, în Minas Gerais, Espirito Santo, Sao Paulo (sud-est), Bahia (nord-est) și în Districtul Federal (centru).

Guvernul brazilian a anunțat trimiterea unor doze suplimentare de vaccin în statele afectate de acest virus, dar vaccinarea în masă în regiunile care, pentru moment, nu sunt afectate nu este recomandată, din cauza riscului unor efecte secundare în cazul persoanelor cu imunitate scăzută.

Potrivit responsabilului menționat, nu există motive de „panică”.


Preluat de la: Agora.md