60443817_38068900.jpg

Alertă în București: Un pedofil este căutat de poliție

Alertă printre poliţiştii bucureşteni. Este căutat un bărbat acuzat că a agresat sexual, vineri dimineaţă, doi copii de 5 şi de 9 ani, în cartierul Drumul Taberei, scrie digi24.ro.

Incidentul a avut loc în această dimineață, în sectorul 6 din București. Cei doi frați, o fetiță și un băiat, au plecat de acasă la o prietenă de familie, aflată la doar două străzi distanță, în timp ce mama lor e internată în spital cu al treilea copil.

Când au ajuns în blocul respectiv au urcat în lift și în același timp cu ei un bărbat. El se apropie de ei, îi pipăie și chiar îi sărută.

În acest timp, el urcă cu copiii până la etajul opt. Din imaginile de pe camere de supraveghere se mai observă că bărbatul coboară apoi până la etajul patru, timp în care se văd momente de apropiere între acesta și cei doi minori.

Speriați, copiii au povestit totul imediat ce au ajuns acasă iar părinții au decis să alerteze autoritățile. Ei au depus o plângere la secția 22 de poliție din București.

Din informațiile de la această oră, se pare că mama celor doi copii l-ar mai fi văzut pe agresor cel puțin o dată la un magazin din zonă.

Polițiștii fac cercetări pentru infracțiunea de agresiune sexuală și îl caută pe bărbat.

„Urmare imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere și publicate de un post de televiziune vă aducem la cunoștință faptul că în cauză au fost declanșate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală. Secția 22 Politie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 efectuează investigații în vederea depistării și tragerii la răspundere penală a persoanei care a agresat minorii”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei, remis Digi24.

Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, a declarat pentru Digi24 că cei care îl recunosc pe bărbat în imagini sau știu despre cine este vorba sunt rugați să apeleze 112.

Deocamdată Poliția Capitalei nu are la cunoștință dacă bărbatul suspectat este cunoscut ca fiind un agresor.

 


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Vânzările operatorilor de telefonie mobilă din R. Moldova au scăzut cu aproape 160 mln lei, în 2016... Pe parcursul anului precedent olumul traficului de voce s-a diminuat, față de anului 2015, cu circa 107,5 milioane minute (-1,7%) și a însumat 6,2 miliarde minute, vânzările au scăzut cu 159 milioane (-4,4%) și au totalizat circa 3,44 miliarde lei, iar numărul utilizatorilor de servicii a crescut cu...
Dragnea, despre demiterea Guvernului Grindeanu: Prin votarea moțiunii, România a reintrat în normali... Liderul PSD a ieşit la declaraţii după o şedinţă a grupurilor reunite ale PSD, ţinută pe fondul rezultatului moţiunii de cenzură. Liviu Dragnea susţine că moţiunea de cenzură a fost o tentativă eşuată a unui grup politic şi de afaceri iar "unii colegi au fost ameninţaţi cu dosare". Potrivit lui Drag...
Ce coji de fructe nu trebuie să arunci Dacă nu obișnuiești să mănânci fructele ca atare, cu tot cu coajă, află că o mare parte din energia pe care o poți procura din fructe se găsește în cojile acestora datorită expunerii lor la soare.  Constipația te ocolește dator...
VIDEO. Daniel Ioniță, mesaj către politicieni: Lăsați istoria să fie scrisă de istorici. Moldova est... „Cei ce nu-și cunosc istoria vor fi obligați să-i repede greșelile. Istoria își va plăti înapoi lecțiile dure”, a declarant Ioniță în studioul AGORA.  „Nici istoricii nu se simt confortabil să afle de o istorie scrisă de economiști sau nespecialiști în domeniu. Lăsați istoria să fie scrisă de i...
Cu 30 de euro spre Barcelona si Berlin. Astfel de zboruri va opera una dintre cele mai mari companii...   Din martie 2017, moldovenii vor putea zbura mai ieftin de la Chisinau la Barcelona si in premiera la Berlin.    George MICHALOPOULOS, DIRECTOR COMERICAL, COMPANIE AERIANA: “În 2017, vom avea în vânzare 350 de mii de locuri pentru pasageri. Asta ar în...
Deputatii au votat in lectura finala modificarile la Codul Audiovizualului, in urma carora se va ins...   Andrian CANDU, PRESEDINTE PARLAMENT: "Am aprobat acest proiect de lege al audiovizualului..."   Fara prea multe dezbateri, proiectul de modificare a codului audiovizualului a trecut astazi fara probleme de parlament. Documentul a fost votat de 79 de deputati, au fost impotriva doar li...