658x0_6.jpg

Alți trei bărbați prinși de polițiști cu acte românești false

Descoperite sau prezentate benevol, actele românești rămân a fi unele din cele mai dese documente supuse falsificării. Doi conaționali și un cetățean român sunt cercetați pentru uz de fals în acte. Acestea au fost depistate în timpul controlului de frontieră pe parcursul zilelor precedente de către polițiștii de frontieră din Direcțiile Regionale Vest și Nord.

În punctul de trecere Sculeni, pe direcția ieșire din Rep. Moldova s-a apropiat pentru verificările ce se impun la traversarea frontierei, un cetățean moldovean în vârstă de 36 ani. Bărbatul se afla la volanul unui mijloc de transport de model Mercedes 318 CDI, ce efectua cursa Moldova – Italia. După examinarea documentelor de călătorie, a fost supus controlului și microbuzul cu numere de înmatriculare moldovenești. În urma acțiunilor de control polițistul de frontieră a depistat un permis de conducere românesc eliberat pe numele unui conațional în vârstă de 41 ani. Acesta prezenta premize rezonabile de falsificare, în baza cărora a fost întocmit proces verbal. În urma audierilor, șoferul a comutat pe seama incertitudinii actul cu pricina, menționând că a fost rugat de o persoană necunoscută să-l transmită în Italia unui alt individ străin.

Curier de acte false și pe ruta Moldova – Germania, motiv pentru care este cercetat un locuitor al satului Dumbrăvița, raionul Sîngerei, în vârstă de 27 ani. Acesta intenționa să părăsească teritoriul țării prin punctul de trecere Sculeni în calitate de șofer al automobililui de model Volkswagen Crafter. În timpul verificării actelor de călătorie și a controlului de rutină asupra mijlocului de transport, angajații Poliției de frontieră au depistat o carte de identitate românească. Aceasta era dosită într-o plasă cu medicamente din interiorul torpedoului, fapt inteligibil pentru a fi supus examinării cu ajutorul tehnicii din dotare, care prin datele oferite a contestat veridicitatea documentului respectiv. Cartea de identitate era eliberată pe numele unui chișinăuian în vârstă de 32 ani, ce deținea dublă cetățenie. Șoferul a reiterat faptul că nu cunoștea despre falsificarea actului și nici persoana care i-a cerut un serviciu privind transportarea acestuia în Germania.

Nici activitatea polițiștilor de frontieră din Direcția Regională Nord nu a trecut fără incidente. În punctul de trecere a frontierei Costești- Stânca, angajații aflați în serviciu au depistat un certificat de înmatriculare care revela semne vădite de falsificare. În acest caz este documentat pentru uz de acte false un cetățean al României în vârstă de 23 de ani. Tânărul s-a apropiat pe sensul de intrare în Republica Moldova la volanul unui automobil Audi A6 înmatriculat în țara de baștină. Inspectorul de la prima linie de control a solicitat tânărului să prezinte actele de călătorie, dar și cele ale mijlocului de transport. În urma verificării acestora s-a constatat faptul că pașaportul tehnic al mașinii, eliberat de autoritățile române, prezenta mai multe semne incontestabile de imitare a originalului. Șoferul susține că nu cunoaștea despre cele depistate, dat fiind faptul că acesta a făcut schimb de automobile cu un conațional.

În toate cazurile documentele au fost ridicate și tramise spre expertiză, iar cercetările sunt continuate de angajaţii Poliţiei de Frontieră în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor. Conform normelor procedurale, pe cazul dat a fost întocmit proces verbal de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art. 361 al. (1) CP al RM. 


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Intersectie cu ghinion. Un microbuz de ruta s-a ciocnit cu o masina la intersectia unde a avut loc u... Din imagini se vede cum masina de marca Mazda care venea de pe Alexandru Hajdau intra in intersectie si loveste in plin microbuzul  care se deplasa regulamentar pe Vasile Alecsandri.   Dupa impact, maxi-taxi-ul a fost proiectat intr-un pilon, iar Mazda s-a inversat si s-a izbit intr-un N...
Angela Merkel va candida pentru al patrulea mandat în funcția de cancelar al Germaniei Aşa cum a lăsat să se înţeleagă în ultima vreme, Angela Merkel se va înscrie la alegerile din toamna anului viitor. În vârstă de 62 de ani, actualul cancelar este în funcţie de 11 ani. Mulţi o vad pe Angela Merkel drept un garant al stabilităţii în Europa, mai ales în contextul discuţiilor privind i...
Japonia va oferi R. Moldova 4,8 milioane de dolari pentru dezvoltarea agriculturii conservative O hotărâre cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de grant între Guvernele celor două state a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Executivului. Proiectul prevede procurarea utilajelor și echipamentelor pentru agricultura conservativă. Agricultura conservativă e...
Cine pregăteşte o nouă „afacere” de milioane pe banii bugetului Mai multe modificări la Legea privind taxa de poluare, promovate și adoptate de deputații din partidul de la guvernare ar putea provoca pierderi de zeci de milioane lei la Bugetul de stat, scrie Mold-Street.com. Astfel chiar dacă o serie de ajustări a legii sunt necesare pentru c...
Banca Mondială va acorda suport pentru reforma Justiţiei Două proiecte din sectorul justiţiei, care vor avea un impact pozitiv asupra mediului de afaceri, urmează a fi implementate cu suportul tehnic al Băncii Mondiale. Subiectul a fost discutat vineri, 10 noiembrie, de către ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, cu reprezentanţii Băncii Mon...
(live) O nouă rundă de dezbateri pe marginea proiectului de lege ce prevede introducerea votului uni... Parlamentul organizează o nouă rundă de dezbateri pe marginea proiectului de lege pentru modificarea sistemului electoral și introducerea votului uninominal. Temele propuse pentru discuție vizează conceptul de mandat imperativ versus mandat reprezentativ, condițiile de revocare a mandatului de ...