candu-6_01711800_64286500_60996200.jpg

Andrian Candu, după ședința cu președinții Comisiilor: Am instituit o nouă metodologie de control parlamentar, ex-post

Președintele Parlamentului, Andrian Candu a avut o ședință cu președinții Comisiilor parlamentare permanente, în care a discutat priorităţile pentru sesiunea de primăvară-vară a Legislativului. Potrivit lui Candu, a fost instituită o nouă metodologie de control parlamentar, ex-post. 

„Am discutat o chestiune nouă pentru Legislativ, o nouă metodologie de control parlamentar, ex-post. Se referă la legile care au deja o anumită vechime de existenţă de cel puţin 3 ani de zile. Ne propunem ca în această sesiune parlamentară, împreună cu societatea civilă să identificăm 2-3 legi care au un impact în societate şi care sunt actuale, ca să treacă prin noua metodologie. E vorba de un control mult mai vast şi complet”, a precizat Andrian Candu.

Totodată, şeful Legislativului a menţionat că în cadrul şedinţei cu președinții Comisiilor parlamentare s-au trecut în revistă realizările, dar şi eşecurile, unele restanţe de anul trecut privind implementarea Acordul de Asociere.

„S-a lucrat destul de bine. Am trecut în revistă şi realizările privind planul de audieri şi control parlamentar, s-au discutat şi planurile pentru anul 2018, fiecare Comisie şi-a pregătit planurile de audieri parlamenatre, dar şi legile care urmează să intre în acest control. La prima şedinţă a Biroului Permanent pe care îl voi convoca săptămâna viitoare, deja să fie şi aprobate aceste legi”, a conchis preşedintele Parlamentului.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

DEZASTRU! Mai multe străzi din centrul Capitalei, INUNDATE. Apa a intrat în subsolurile clădirilor (... Mai multe străzi din centrul Capitalei au fost inundate după ce o conductă de apă s-a spart. Incidentul a avut loc, azi, pe strada Columna. Din cauza apei care s-a scurs pe carosabil, străzile au devenit impracticabile pentru pietoni. Intervenţia muncitorilor a fost dificilă din cauza volumului mare...
Au fost anuntate rezultatele finale la sesiunea repetata de bacalaureat. 38% din cei 4 mii de candid...   In sesiunea curenta a crescut si media examenului de bacalaureat. Daca in 2017 era de 6,70, in acest an este de 6,89. De cealalta parte a scazut numarul elevilor eliminati - doar sase in comparatie cu cifra dubla de anul trecut. Potrivit Ministerului Educatiei, in total din cei 18 mii de abs...
Trei ani de linişte după tragedia care s-a întâmplat în familia Schumacher Timpul trece foarte repede şi parcă s-a întâmplat mai ieri incidentul din Alpii francezi, unde acum trei ani, la 29 decembrie, Michael Schumacher a suferit o traumă la cap pe o pârtie de schi. Jurnaliştii sportivi din întreaga lume încă încearc...
Super Luna albastră sângerie din această seară. Imagini inedite de pe cerul din Chişinău (FOTOREPORT... Fenomen astronomic inedit pe cer în această seară în Chişinău. Iubitorii de frumos pot ieşi afară să admire acest spectacol fascinant care se observă pe cerul Moldovei.Acest fenoment a fost denumit de astronomi "Super Lună albastră sângerie".În această noapte, satelitul natural al Pământului se va a...
Cadou surpriza pentru primar. Socialistii i-au adus lui Dorin Chirtoaca doua discuri de frana chiar ... Ion CEBAN, CONSILIER PSRM: "Este nevoie ca medicul sa fie prezent aici la sedintele consiliului municipal chisinau si sa intervina dupa caz. Eu inteleg ca sunt frustrari care apar , dar haideti fiecare cu emotiile lui."   Discurile au fost aduse de un alt consilier socialist, Vitalie Muc...
VIDEO. Hy No Rock de la artiști tatuatori: „Îmi place să le provoc durere oamenilor și să fiu plătit... Îmi place: - să le fac durere oamenilor și să primesc bani pentru asta - e interesant - să pun un desen pe corpul omului - îmi place să desenez, în special dacă-mi plătesc pentru asta - îmi plac emoțiile oamenilor în procesul tatuării, când se bucură, este plăcut - am orgasm când fac durere oamen...