summit-02-03-2018-3_61839400.jpg

Andrian Candu: Ne dorim să ne putem bucura peste un an de prima sală polivalentă din Moldova

Proiectul de lege care prevede trecerea unui teren de circa 70 ha din comuna Stăuceni, municipiul Chișinău, în categoria de terenuri destinate construcțiilor va fi examinat de Parlament, în ședința de vineri, 23 martie 2018. Biroul permanent a decis, astăzi, includerea acestuia pentru examinare în săptămâna curentă.

Președintele Parlamentului Andrian Candu a spus, după ședință, că prin aprobarea acestui proiect terenul pe care urmează a fi construită Chișinău Arena, prima sală polivalentă din Moldova, ar trece în gestiunea Ministerului Culturii, Educației și Cercetării.

Potrivit lui, este o premieră în Republica Moldova lansarea unui proiect de asemenea grandoare. 

„În ultimii 26 de ani nu s-a construit mai nimic important pentru societate, dimpotrivă s-au distrus stadioane, terenuri de joacă și case de cultură. Nu s-a investit suficient în cultură și sport. De aceea mă bucur că zilnic în privința proiectului planificat și anunțat acum două săptămâni se întâmplă câte ceva. Astăzi, acesta este discutat și examinat de Guvern, iar în așa fel planul nostru de acțiuni se realizează cu precizie matematică”, a spus speakerul.

Totodată, Andrian Candu a subliniat că, în conformitate cu planul de acțiuni, urmează desfășurarea concursului internațional și începerea lucrărilor de construcție în lunile iunie-iulie curent, care ar putea dura circa un an de zile.

„Peste un an ne dorim să ne putem bucura de existența Chișinău Arena”, a adăugat președintele Legislativului.

Amintim că un grup de deputați au înregistrat în Parlament un proiect de lege care prevede trecerea unui teren de circa 70 ha din comuna Stăuceni, municipiul Chișinău, în categoria de terenuri destinate construcțiilor.

Arenă polivalentă va permite țării să găzduiască competiții internaționale, concerte și manifestații culturale de anvergură. Chișinău Arena va oferi spațiu de antrenament conform standardelor internaționale, inclusiv pentru sportivii de performanță și va crea un spațiu de valorificare a potențialului tinerilor, oferind noi oportunități și reprezentând un instrument de realizare a drepturilor tinerilor acasă, în Moldova.

Chișinău Arena urmează să fie construită printr-un parteneriat public-privat, cu o capacitate de până la 5 mii de locuri și spații generoase pentru activități sportive, culturale, zonă de antrenamente, piscină olimpică, club de tenis, precum și expoziții, conferințe și întruniri.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

VIDEO. Centenarul Unirii. Discursul unui deputat de origine armeană: De ce e firească Unirea și de c... „Domnilor președinți ai Camerelor Parlamentelor românești... prea multe Parlamente. Unul ar fi fost deajuns”, și-a început discursul Pambuccian. „Cam asta-i diferența între România aceea și România de azi. Din formulele de adresare. Atunci era un singur Parlament, o Românie cu adevărat mare, din toa...
Primăvara lui 2018 va începe, pe arena mondială, cu alegeri prezidenţiale în Rusia. Ce alte evenimen... Primăvara lui 2018 va începe, pe arena mondială, cu alegeri prezidenţiale în Rusia, unde rezultatul este cunoscut pentru întreaga lume. Nimeni nu pune la îndoială victoria lui Vladimir Putin în acest scrutin, deşi 23 de persoane şi-au anunţat intenţia de a candida.Practic, actualul lider de la Kreml...
Sexism sau publicitate la covoare? Panourile care au stârnit reacții aprinse, comentate de autoriri ... „Este sau ba acest banner sexist? Ce scop a avut compania prin aceste imagini? Încalcă ele cumva egalitatea de șanse, atacă asupra imaginii femeii în societate, sunt discriminatorii?”, acestea au fost întrebările la care redacția nonastră a încercat să afle răspunsurile, atât de la comanditarii...
Ministerul Afacerilor Externe: Deschiderea „reprezentanței a Transnistriei” la Moscova este ilegală... În legătură cu acest fapt, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene ține să declare că actul în cauză este unul ilegal și nelegitim, având în vedere că acesta contravine atât Constituției Republicii Moldova, cât și principiilor și normelor de drept internațional general acceptate. Minist...
Gest frumos din partea lui Messi. Ce a facut fotbalistul argentinian cand a vazut ca un pusti a ince... Unul dintre agentii de securitate a observat copilul si l-a oprit. Acesta a inceput sa planga, iar Messi a reactionat imediat – a cerut paznicilor sa il aduca inapoi. Astfel, visul pustiului de a face o poza cu fotbalistul a devenit realitate. Messi va juca, in aceasta seara, pentru natio...
Militarii din cel de-al zecelea contingent al Armatei Naţionale, şi-au început misiunea în Kosovo (F... Militarii din cel de-al zecelea contingent al Armatei Naţionale, detaşat în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR, şi-au început misiunea în Kosovo.Aceştia au preluat atribuţiile pacificatorilor din cel de-al  nouălea contingent moldovenesc, în cadrul unei ceremonii de transfer de autoritate, desfăş...