anorexia-nervoasa-o-boala-ce-porneste-din-creier-ar-putea-fi-vindecata-cu-ajutorul-electrozilor-28689.jpg

Anorexia nervoasă, o boală ce pornește din creier, ar putea fi vindecată cu ajutorul electrozilor

Oamenii de știință au studiat 16 persoane diagnosticate cu anorexie severă și au descoperit că tratamentul a contribuit la reducerea depresiei și a anxietății, iar în unele cazuri a condus la creșterea în greutate.

Cercetarea a implicat femei cu vârste între 21 și 57 de ani care suferiseră de anorexie o perioadă de 18 ani, în medie, și încercaseră toate tratamentele disponibile. Acestea erau sever subponderale și unele dintre ele prezentau risc de moarte prematură din cauza afecțiunii.

La începutul studiului, electrozii au fost amplasați în anumite regiuni ale creierului despre care se crede că sunt asociate cu anorexia. După câteva luni, unele dintre paciente au resimțit o îmbunătățire a stării de depresie și anxietate. 12 luni mai târziu mai multe dintre ele au luat în greutate — indicele de masă corporală mediu al grupului a crescut de la 13,8 la 17,3.

De asemenea, oamenii de știință au observat pe radiografiile realizate înainte și după stimularea electrică anumite modificări persistente în zonele asociate cu anorexia, scrie Agerpres.

„În prezent nu există tratamente eficiente pentru cei care suferă de anorexie nervoasă de lungă durată — persoane care sunt de multe ori cele mai bolnave și cele mai vulnerabile în fața morții din cauza acestei boli”, a declarat pentru BBC dr. Nir Lipsman, neurochirurg la Sunnybrook Health Sciences Center. „Lucrarea noastră, care se bazează pe teste anterioare, este una dintre primele strategii axate pe creier care s-au dovedit de ajutor în anorexia cronică. Speranța mea este că prin această cercetare noi validăm de asemenea ideea că anorexia este o boală ce pornește de la creier, nu o alegere ce ține de personalitate sau de stilul de viață”, a completat cercetătorul.

Metoda nu s-a dovedit, însă, funcțională pentru toate pacientele. Una dintre acestea a suferit o criză la câteva luni după implantarea electrozilor, iar două persoane au cerut, în timpul testelor, să le fie îndepărtate dispozitivele, mai arată sursa citată.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Premiera pentru Republica Moldova. Detinutii condamnati pe viata au jucat Hamlet pe o scena teatrala   Detinutii au evoluat in spectacolul Hamlet Proces, adaptat dupa piesa lui Shakespeare, in regia Luminitei Tacu, alaturi de un grup de actori de la Teatrul National "Mihai Eminescu".   Spectacolul, a fost jucat in curtea penitenciarului numarul 17 din Rezina, unde au fost prezenti repr...
Simona Halep – Maria Sharapova, in turul 1 la US Open! Rusoaica are 6-0 la intalniri directe   Sharapova este una dintre putinele jucatoarele pe care Halep nu a reusit sa le bata pana acum. Rusoaica are un palmares direct de 6 victorii in tot atatea meciuri, cea mai dureroasa fiind finala de la Roland Garros, din 2014.   Sharapova are wild card la US Open, intrand direct pe tab...
GENEVA 2017: AutoBlog.MD începe transmisiunea reportajelor video Echipa AutoBlog.MD a ajuns în Elveţia! Dacă în zonă condiţiile meteo sunt complet diferite faţă de cele din ţara noastră, asta nu a fost o piedică în drumul nostru spre centrul expoziţional Palexpo, acolo unde a început cea de-a 87 ediţie a Salonului Auto de la Geneva. ...
Neymar cu rivalii la picioare, la propriu. Un adversar l-a rugat pe disperare pe brazilian sa nu-l u... Driblingurile lui Neymar pun adversarii in genunchi, la propriu. Un adversar l-a rugat pe disperare pe brazilian sa nu-l umileasca. Fara succes insa. Starul Barcelonei a trecut de el intr-un stil caracteristic.   Faza amuzanta a avut loc in meciul caritabil organizat in memoria fotbalistilor ...
Cum arata bradul care ar putea sa ajunga de sarbatori in PMAN: "Dintre toti care i-am vazut, ac...   Eliferie HARUTA, SEF I.M. “SPATII VERZI”: “Asta e al saselea brad si din toti pe care i-am studiat asta e cel mai frumos brad, care mi-a placut.”   Bradul creste de 40 de ani pe teritoriul fostei gradinite, iar actualul proprietar al trenului, cere 20 de mii de...
Zarva mare pe un santier de pe bulevardul Moscovei. Mai multi locatari au iesit in strada, nemultumi... Locatarii blocului de pe bulevardul Moscovei au iesit in strada, nemultumiti ca muncitorii au ingradit terenul, unde urmeaza sa fie ridicat un centru comercial cu patru etaje.   “Cand lumea e la lucru au pus repede gardul, ne-au imbrancit ca le incurcam sa puna gardul si au inceput sa d...