anunt-important-pentru-cei-care-au-vinieta-in-moldova-a-mai-ramas-o-singura-zi-1498722523.jpg

Anunț important pentru cei care au vinietă în Moldova. A mai rămas o singură zi

A rămas o singură zi. La 30 iunie 2017, expiră termenul de 180 de zile de aflare a mijloacelor de transport neînmatriculate în Republica Moldova pe teritoriul țării.  În legătură cu aceasta serviciul administrare vinietă din cadrul Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor recomandă posesorilor acestor vehicule să achite vinieta (taxa pentru folosirea drumurilor) pentru toată perioada aflării acestora pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a evita penalitățile prevăzute de Codul Contravențional al R. Moldova, art 287

În cazul unităților de transport introduse pe teritoriul țării  de către persoane fizice cu domiciliul în orice stat străin și care dețin permis de conducere în țara în care au domiciliu, declarate prin acțiune, acestea se pot afla pe teritoriul țării pe un termen mai mare de 180 de zile cu achitarea taxei de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile, inclusiv perioadele incomplete ce urmează.

Vinieta poate fi procurată  la filialele și agențiile băncii Moldova Agroindbank, la terminalele de plată (QIWI, Paynet, Paymaster și MMPS) dar și online, accesând pagina web www.vinieta.gov.md, prin intermediul Serviciului Guvernamental de plăți electronice (MPay).

 


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

30 mii lei – cel mai mare salariu oferit de agenti economici din tara – Monitorul Fiscal   Următorul angajator care oferă un salariu destul de atractiv este Fundaţia IT Moldova, care, pentru funcţia de director oferă 24 mii lei. Un salariu de 20 mii lei este propus de SRL „Azitech” pentru funcţia de manager, angajatorul solicitând 10 poziţii pentru această funcţi...
VIDEO. „Cârnăciorii guvernării, ca ciolanele pentru câini”. Cheianu, despre ce ar trebui și nu ar tr... Cheianu îi sfătuiește pe cetățenii moldoveni să urmeze exemplul sud-coreenilor, care au ieșit în stradă în număr de un milion, punând o mare presiune pentru ca președintele țării, suspectat de scheme de corupție, să fie pedepsit. La aceeași temă „Poporul deține...
Atenție, șoferi! La această oră se circulă în condiții de ceață. Recomandările INP La această oră pe drumurile naționale se circulă în condiţii de ceață. Astfel, Inspectoratul Național de Partulare atenționează şoferii să manifeste maximă prudență și atenție în trafic, şi recomandă: - să circule cu viteză redusă;- să mărească distanța de siguranță &...
Aceasta este singura mâncare pe care familia regală britanică nu o comandă niciodată Potrivit BBC, există un fel de mâncare pe care cei din familia regală nu au voie să îl comande niciodată la restaurant: crustacee. Restricţia provine din faptul că acestea prezintă un risc mai mare de intoxicaţie alimentară decât majoritatea alimentelor, scrie Mediafax. Familia este, de asemene...
A luat foc din mers. Vagonul unui tren, incarcat cu lemne, s-a aprins in drum spre Ocnita – VI...   Se intampla in jurul orei 17:00, in apropierea garii din Ocnita, cand un marfar  care venea din Ucraina s-a pomenit cu un vagon in flacari. Doua autospeciale au intervenit pentru a stinge valvataia.   Salvatorii spun ca trenul avea 36 de vagoane, iar vagonul care a luat foc era p...
Ce s-a intamplat la Targul de Craciun din Chişinău la câteva ore de la inaugurare. Cum au fost vanda... Aseară a fost inaugurat târgul "Acasă de Crăciun", organizat de Guvern pe strada 31 august din Capitală. Sute de oameni s-au adunat la târg, unde s-au distrat pe ritmurile muzicii autohtone. Târgul de Crăciun este decorat într-un adevărat stil european, amenajat cu o zonă de poveste, unde picii îl p...