„Vrem să oferim un exemplu de austeritate. Vom desfiinţa un post din patru în executiv”, a declarat preşedintele de centru-dreapta.
Macri a precizat că este vorba de funcţiile politice, adică cele ocupate prin numire în cadrul diferitelor ministere, al preşedinţiei şi al altor instituţii, şi că sunt vizate 1000 de posturi din 4000. Potrivit lui, asta va conduce la economii anuale de 1,5 miliarde de pesos, echivalentul a 77 de milioane de dolari.
Centrul de cercetare a politicilor publice estimează că în sectorul bugetar din Argentina, la nivel naţional, provincial şi municipal, lucrau în 2016 aproximativ 3,9 milioane de angajaţi, adică 18% din populaţia activă a ţării.
Presa locală scrie că preşedintele Macri a anunţat măsurile – cu intenţia declarată de a creşte transparenţa în politică – după ce popularitatea sa a scăzut cu aproape 20%, la 45-50%, conform principalelor institute de sondare a opiniei publice.
Preluat de la: Agora.md