trafic-24_13901500.jpg

ATENŢIE, ŞOFERI! De la 1 noiembrie farurile maşinilor trebuie aprinse şi ziua

Şoferii sunt obligaţi, începând cu 1 noiembrie, să circule şi ziua cu farurile maşinilor aprinse.

În conformitate cu Regulamentul circulației rutiere p.34 al.3) lit.i): pentru atenţionarea altor participanţi la trafic şi pentru semnalizarea vehiculelor în cazul deplasării pe timp de zi, trebuie pusă în funcţiune în faruri lumina de întîlnire sau lumina de deplasare pe timp de zi de către conducătorii tuturor vehiculelor în perioada 1 noiembrie − 31 martie.

Inspectoratul Naţional de Patrulare aminteşte conducătorilor auto că regula este valabilă până în data 31 martie.

„Codul Contravenţional nu prevede o amendă pentru conducătorii auto, însă dacă vor fi observaţi de către inspectorii de patrulare că şoferii nu au conectată lumina vor fi stopaţi şi preîntâmpinaţi pentru siguranţa lor”, a declarat ofiţerul de presă al INP, Alina Bunghez.

În schimb, cu o amendă de o mie de lei se pot alege şoferii care nu îşi vor echipa automobilul cu pneuri corespunzătoare în cazul în care carosabilul este acoperit cu zăpadă sau polei.

Aceste măsuri sunt aplicate în perioada rece a anului, caracterizată de vreme instabilă, însoțită de ploi și ceață – fenomene care reduc esențial vizibilitatea în trafic, sporind riscul accidentelor rutiere.

 


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Cea mai nouă generație de sateliți a NOAA a transmis primele imagini color cu Terra Cea mai nouă generație de sateliți meteorologici aparținând Agenției federale americane pentru oceane și atmosferă (NOAA), GOES-16, a transmis primele imagini color cu planeta Terra, scrie UPI.com. GOES-16 semnifică acronimul de la Geosta...
Vladimir Putin: De ce i-am face probleme Uniunii Europene? Armin Wolf, jurnalist: Mulţi analişti cred că puterea din Rusia ar dori, prin intermediul partidului Rusia Unită, să menţină relaţiile bune cu partidele naţionaliste şi eurocritice din Europa - aşa cum se întâmplă în cazul Partidului Libertății din Austria, Frontul Naţional, Liga Nordului, Alte...
Tot mai multe drumuri din Capitală, REPARATE. Străzile pe care se va interveni astăzi Lucrările de reparaţie a străzilor din Capitală continuă. Astfel, astăzi, 11 mai, traficul rutier va fi suspendat temporar pe unele străzi: Sectorul Centru: - Strada Grigore Ureche- Strada Alexandru Hajdeu- Strada Aleea Gării - Strada Anestiade- Strada Zaikin- Strada Armenească- Strada Ion Ganea- St...
Prezentatoarea Alb&Negru, Elena Robu, despre cele mai importante evenimente politice care au mar... Prezentarea emisiunii „Alb & Negru” de la UNIMEDIA a scris pe blogul său care au fost cele mai importante evenimente în 2016 pentru Republica Moldova.  „Anul 2016 care iată se încheie nu a fost ușor. S-au întâmplat multe evenimen...
Sting şi-a dezmoştenit copiii. "Dacă îţi pică din cer, începi să crezi că totul ţi se cuvine&qu... Cântăreţul a decis să doneze oamenilor săraci toată averea sa de 300 de milioane de dolari, lăsându-i pe cei şase copii ai lui fără perspectiva unei moşteniri, scrie one.ro.Artistul vrea să îi înveţe pe cei şase copii ai săi să îşi câştige singuri pâinea şi să nu aştepte finanţare de la tatăl lor ce...
7 posturi TV au fost amendate pentru reflectarea defectuoasă a campaniei electorale Favorizarea şi defavorizarea unor candidaţi la alegerile prezidenţiale s-a accentuat la unii radiodifuzori, arată ultimul raport de monitorizare elaborat de Consiliul Coordonator al Audiovizualului pentru perioada 10-19 octombrie. Astfel, şapte posturi de televiziune au primit amendă max...