465x0_truoe.jpg

Autoritățile de la Chișinău reclamă „zăngănit de arme” în regiunea transnistreană

Ministerul Afacerilor Externe (MAEIE) de la Chișinău cere din nou retragerea completă şi necondiţionată a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova şi transformarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune civilă cu mandat internaţional.

Solicitarea vine în contextul în care autoritățile Republicii Moldova au constatat o intensificare a exercițiilor militare efectuate de trupele ruse din regiunea transnistreană.

„Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene îşi exprimă pentru a câta oară nedumerirea în legătură cu comportamentul sfidător al Grupului Operativ de Trupe Ruse aflat ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, care, în pofida demersurilor insistente ale autorităţilor moldoveneşti, continuă să desfăşoare diferite activităţi militare care generează noi tensiuni în relaţiile moldo-ruse”, se arată într-un comunicat al MAEIE.

MAEIE precizează că acțiunile trupelor ruse dislocate pe teritoriul Republicii Moldova reprezintă o sfidare la adresa unui stat suveran şi „o încălcare grosolană a principiilor dreptului internaţional”. De asemenea, ministerul avertizează că un astfel de comportament din partea GOTR știrbește respectul față de Federația Rusă, „care pretinde că joacă un rol constructiv şi nepărtinitor în calitate de mediator în procesul de negocieri vizând reglementarea conflictului transnistrean”.

„Este greu de imaginat că cineva crede în faptul că zăngănitul de arme poate contribui la întărirea încrederii între cele două maluri ale Nistrului şi la crearea unei atmosfere propice pentru desfăşurarea negocierilor în formatul 5+2”, se mai arată în comunicatul MAEIE.

Sursa: infoprut


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Mai mulți primari se plâng că sunt intimidați pentru a trece în rândurile PDM: Sunt șantajați, legal... Mai mulți primari din localități se plâng de faptul că sunt intimidați prin diverse metode pentru a trece în rândurile Partidului Democrat. În cadrul unei conferințe de presă, organizată la sediul Partidului Acțiune și Solidaritate, câțiva primari au declarat că sunt su...
SUA au trimis al doilea portavion spre peninsula Coreea Portavionul USS Ronald Reagan (CVN 76) și escadrila Carrier Air Wing Five, formată din avioane de luptă și avioane de alertă timpurie, și-a început patrularea de primăvară la începutul acestei săptămâni, potrivit Flotei Pacificului. Un alt grup naval al SUA, condus de USS Carl Vinson (CVN-70), opere...
După ce au aflat data alegerilor locale din Chișinău și Bălți, PSRM și PAS au făcut declarații surpr... Partidul Socialiștilor își va anunța candidații la funcțiile de primari ai municipiilor Chișinău și Bălți pentru alegerile locale noi din 20 mai după ședința extinsă a activului formațiunii, care se va desfășura duminică, 18 martie, scrie IPN.  ...
Un judecător din Rezina a fost lipsit de imunitate și va fi cercetat penal Un judecător de instrucție din cadrul Judecătoriei Rezina va fi cercetat penal și tras la răspundere pentru infracțiuni deosebit de grave. În acest sens procurorul general interimar, Eduard Harunjen, a primit astăzi acordul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru a demara proceduri...
Demisie neașteptată la CNA. Un angajat important pleacă fără să ofere explicații Directorul adjunct al Centrului Național Anticorupție, Vadim Cojocaru, a demisionat din funcție. Anunțul a fost făcut astăzi în plenul Parlamentului de șefa Comisiei juridice, Raisa Apolschi.  Deocamdată nu se cunosc motivele, Apolsc...
A fost rau de tot noaptea trecuta la Tantareni. Ploaia torentiala, care nu a durat foarte mult a inu...   "Iata uitati-va peste tot e namol, din drum venea apa, eu nu puteam deschise usa, apa era pana aici.”   A fost rau de tot noaptea trecuta la Tantareni. Ploaia torentiala, care nu a durat foarte mult a inundat drumuri, gospodarii si gradini. Oamenii nu au reusit sa faca mai nimic...