download_89202400.jpg

Autoturismele destinate persoanelor cu necesități speciale vor putea fi importate fără a achita taxe

Persoanele cu dizabilități locomotorii vor fi scutite de achitarea plăților vamale la importul autoturismelor cu capacitatea cilindrică de până la 2 500 cm3, indiferent de termenul de exploatare. Pentru a beneficia de scutiri, solicitanții vor trebui să prezinte un set de acte prevăzute în pct. 17 al Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale şi vamale la importul mijloacelor de transport cu destinație specială ( HG nr. 474/2016). Modificările au fost aprobate în cadrul ședinței de astăzi a Executivului.

Totodată, noile amendamente simplifică considerabil procedura de import a autoturismelor cu destinație specială, fiind eliminate condițiile care prevedeau ca autoturismul să fie donat sau reutilat corespunzător.

De asemenea, astfel de vehicule vor putea fi importate cu scutiri odată la 5 ani. Până acum, acest lucru era posibil doar după expirarea termenului de 7 ani.

O altă noutate e că, de facilitățile enumerate vor beneficia toate persoanele cu nevoi speciale, indiferent de gradul de dizabilitate.

Scopul acestor modificări a fost de a spori gradul de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități prin facilitarea mobilității acestora.

Modificările vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Ibrahimovic susține că este victima rasismului în Suedia Potrivit atacantului, această tendinţă continuă: „Ei (presa - n. r.) continuă să mă atace. Fiindcă nu acceptă că sunt Ibrahimovic. Dacă alt jucător ar comite greşelile pe care le fac eu, l-ar apăra. Când e vorba de mine, nu mă apără. Asta însă îmi convine, astea sunt lucrurile care m-au făcut m...
A fost aprobată finanțarea nerambursabilă pentru 34 de întreprinderi, în cadrul programului PARE 1+1... Potrivit directorului general al Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), Iulia Iabanji, din totalul cererilor recepționate, 20 afaceri sunt create de lucrătorii migranţi, care s-au întors de peste hotare, iar 14 întreprinderi fiind constituite de rudele ...
ESTE BINE SĂ ȘTII! Top trei legume care te pot ucide pe loc Anumite fructe şi legume pot deveni otrăvitoare dacă sunt consumate în cantitate mare, în stare crudă sau dacă nu sunt alese cu atenţie. Iată care sunt acestea:CassavaEste un aliment adus din America de Sud, mai exact rădăcina plantei care nu trebuie consumată în stare crudă.Cassava, manioc sau tapi...
Litigiul în cazul liderului ODIP vs statul: Judecătoria Centru a dat câștig de cauză lui Vlad Bilețc... Liderul asociației Onoare Demnitate și Patrie (ODIP), Vlad Bilețchi, a câștigat în instanța de judecată procesul prin care este învinuit de blocarea mai multor artere din capitală în timpul protestelor din luna noiembrie, care au avut loc după alegerile prezidențiale. ...
Dosarul privind atacul raider asupra magazinului UNIC a fost trimis în judecată Potrivit actului de învinuire, în intervalul anilor 2013 - 2016, învinuiții au obținut dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 290 de metri pătrați din incinta Magazinul Universal Central UNIC, în baza unei încheieri de judecată false. În urma demersurilor organelor de drept, s-a constatat c...
Igor Dodon, despre reparația de milioane la vila prezidențială de la Condrița: Nu s-a cheltuit nici ... Președintele Igor Dodon a declarat că nu a folosit bani din bugetul statului pentru renovarea reșidenției prezidențiale de la Condrița.  Declarația a fost făcută drept răspuns la știrea ZdG precum că Direcţia Generală pentru Administrarea Clădirilor Guvernului a organizat un concurs de ofe...