0307assadsyria01_97278400.jpg

Avertisment dur al Franței pentru Bashar al-Assad: Dacă Siria va trece din nou această linie roşie, riposta va fi identică

Dacă Siria va folosi încă o dată arme chimice, Franţa şi aliaţii săi nu vor ezita să lovească din nou, a declarat marţi şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian, informează Agerpres.

Răspunzând unei întrebări în cadrul unui interviu pentru France Info, ministrul de externe al Franţei a amintit că în august 2013 regimul lui Bashar al-Assad şi-a luat angajamentul de a distruge întregul arsenal chimic. „Or, în mod clar nu a fost distrus totul, aceste arme mai sunt folosite şi probabil vor mai fi”, a spus ministrul francez.

„Însă, este clar pentru Bashar al-Assad că, dacă el va trece din nou această linie roşie, în mod evident riposta va fi identică”, a atenţionat şeful diplomaţiei franceze.

„Problema este arma chimică. Nu noi am declarat război lui Bashar al-Assad sau aliaţilor săi. Pur şi simplu noi am făcut în aşa fel ca arma chimică să nu mai fie folosită şi să nu se mai adauge această teroare împotriva poporului sirian”, a adăugat ministrul.

Preşedintele sirian Bashar Al-Assad le-a spus duminică unor parlamentari ruşi aflaţi în vizită la Damasc că loviturile aeriene occidentale asupra ţării sale reprezintă un act de agresiune, relatează digi24.ro


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Mureșan îl critică pe Tudose pentru declarațiile făcute la Chișinău: Ați semnat frăția intereselor P... „Prim-ministrul României, Mihai Tudose, a semnat astăzi, la Chișinău, cu prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, frăția intereselor PSD - PD. Sfidând adevăratele nevoi ale românilor de peste Prut și ale cetățenilor moldoveni și recomandările instituțiilor europene și internaționale menite să...
Astăzi se sărbătorește ziua juristului. Ce mesaj a adresat ministrul Justiției cu prilejul sărbători... Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a felicitat juriștii cu ziua lor profesională. Acesta le-a urat prosperitate, verticalitate, principialitate, reușite pe plan profesional și o constantă conservare în adevăr și profesionalism. În mesajul adresat actori...
Incendiu criminal. 5 copii şi o educatoare au ars de vii într-o grădiniţă 5 copii şi o educatoare au murit într-o grădiniţă din oraşul brazilian Janaúba, cuprinsă de un incendiu criminal. Paznicul unităţii a stropit victimele cu alcool, scrie Realitatea.net.Bărbatul a murit din cauza arsurilor. Numeroase alte victime au fost transporatate la spitalele din regiune.Într-un ...
Cum să-ţi creşti valoarea apartamentului chiar si cu 50% Un apartament poate fi și de trei ori mai scump, în funcție de zonă, dar, pe de altă parte și două apartamente situate în același bloc pot avea prețuri diferite și cu 50%. Un apartament luminos, situat la un etaj intermediar, care a...
Află cine sunt premianții de la „Gala TVR Moldova – Români pentru români” 2016 TVR Moldova a premiat exelența și performanța la cea de-a doua ediție a „Galei Premiilor TVR Moldova - Români pentru români”. Evenimentul este unic pentru spaţiul cultural din țară. Acesta premiază 10 personalități de onoare din Republica Moldova și întărește legăturile...