465x0_barack-obama-1506437114.jpg

Barack Obama va produce un show TV

Fostul preşedinte american Barack Obama se află în negocieri avansate cu Netflix pentru a produce un show TV propriu, ce va fi difuzat pe această platformă de streaming video, potrivit presei din Statele Unite, citată de DPA. 

Netflix negociază cu Barack Obama şi soţia lui, Michelle, pentru o serie de conţinuturi exclusive, ce vor fi disponibile pe acest serviciu de streaming care are 118 milioane de abonaţi, a anunţat joi seară cotidianul The New York Times.

Formatul şi numărul de episoade ce vor fi realizate nu au fost deocamdată stabilite, potrivit aceluiaşi cotidian, însă printre ideile avute în vedere se află şi proiectul unei emisiuni în care Barack Obama va modera o serie de dezbateri ce vizează temele care au dominat cele două mandate prezidenţiale ale sale.

Soţii Obama s-au ţinut relativ departe de atenţia presei după ce au părăsit Casa Albă anul trecut, însă ambii îşi scriu în această perioadă volumele de memorii, pentru care ar fi plătiţi cu onorarii de câteva zeci de milioane de dolari, a anunţat presa americană.

Barack Obama are şi un cont pe Twitter, urmărit de peste 100 de milioane de admiratori (followers), fapt ce sugerează că există deja un public consistent care este dispus să urmărească orice fel de program pe care fostul preşedinte american l-ar realiza pentru Netflix.

TIMPUL.MD


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

STUDIU: Mămăliguţă poate deveni un medicament folositor în tratarea răcelilor Banala mămăliguţă poate deveni un medicament folositor în tratarea răcelilor şi a pietrelor la fiere. Mălaiul este un înlocuitor de nădejde al produselor de panificaţie, numit de specialişti „prietenul intestinului subţire“. Dispreţuit pe nedrept, acest medicament tradiţional aduce numai beneficii a...
Viata biciclistilor in traficul aglomerat din capitala nu este una foarte usoara, se arata intr-un s...   Mersul pe bicicleta prin centrul capitalei este o adevarata provocare. Pista de pe bulevardul Stefan cel Mare, proaspat amenajata se dovedeste a fi inutila si lipsita de siguranta.   Vasile FOTESCU, PRESEDINTELE CLUBULUI CICLISTILOR AMATORI: “Chiar in fata mea trebuie sa merg li...
CEC a solicitat Curții de Apel de Chișinău examinarea anulării înregistrării Innei Popenco în cursa ... Într-un comunicat emis de Comi­sia Elec­to­rală Cen­trală, aceasta anunnță că a soli­ci­tat Cur­ții de Apel de Chi­și­nău exa­mi­na­rea anu­lă­rii hotă­rî­rii CEC nr. 303 din 26.09.2016 „Cu pri­vire la înre&s...
Doi politisti si un vames sunt suspectati ca ar fi cerut mita 50 de mii de euro intr-un caz de contr... Indivizii au fost incatusati sambata seara dupa ce au primit o transa de 40 de mii de euro. Procurorii spun ca suspectii ar fi incercat sa fuga, iar urmarirea lor a durat cateva ore. Intr-un final, doar doi au fost incatusati.   Este vorba despre un politist de la investigarea fraudelor, dar ...
Reacția PDM în legătură cu declarațiile Maiei Sandu și ale lui Igor Dodon Partidul Democrat din Moldova a luat act de modul eronat în care candidatul Maia Sandu a perceput retragerea lui Marian Lupu din competiția electorală. Considerăm că este o reacție emotivă și inadecvată, care transmite un mesaj agresiv el...
Remiterile din străinătate s-au majorat cu peste 6%, în luna martie În luna martie 2017, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de 98.05 milioane de dolari, în creștere cu 6.6 la sută față de martie 2016. Fluctuațiile cursului de schimb al valutelor originale față de do...