465x0_cGcmdz01OTAmaGFzaD1kYjM4NTJlNjJlNmViYjJjOWYxNDg1NmRmODdjZGFiZg.thumb_.jpg

Beijingul ameninţă SUA cu represalii, după investigația ordonată de Trump

Beijingul a avertizat marţi Statele Unite cu posibile represalii, după ce Washingtonul a anunţat o investigaţie vizând China pe tema încălcării proprietăţii intelectuale, ceea ce mulţi percep ca fiind un nou atac al lui Donald Trump în relaţiile comerciale chinezo-americane, relatează AFP, preluată de News.ro.

Preşedintele american a semnat luni un memorandum prin care-i cere reprezentantului său însărcinat cu comerţul (USTR), Robert Lighthizer, să facă investigații cu scopul de a stabili dacă politica comercială chineză dăunează întreprinderilor americane în domeniul proprietăţii intelectuale.

„Noi ne vom apăra muncitorii, ne vom apăra inovaţia, creaţia şi intenţiile care sunt motorul magnificei noastre ţări”, a subliniat președintele american, acuzând în mod deschis Beijingul de „furt de proprietate intelectuală americană”.

Acest anunţ a fost făcut în plină escaladare a tensiunilor în dosarul nord-coreean, după ce Donald Trump a îndemnat China, principalul aliat la Phenianului, „să facă mai mult” în a exercita presiuni asupra turbulentului său vecin.

China a reacţionat dur după anunţarea acestei anchete, susceptibilă să ducă la impunerea unor sancţiuni. „Dacă Statele Unite adoptă măsuri care aduc atingere schimburilor comerciale bilaterale (…), China nu va sta fără să facă ceva”, a avertizat marţi ministrul chinez al Comerţului. „China va adopta cu siguranţă toate măsurile adecvate în vederea apărării viguroase a drepturilor şi intereselor sale legitime”, a insistat el, citat într-un comunicat.

Înainte de semnarea efectivă a moratoriului american, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, Hua Chunying, avertiza, luni, cu privire la riscul unui „război comercial” din care „nimeni nu va ieşi învingător”.

CE DERANJEAZĂ WASHINGTONUL

Washingtonul este îngrijorat de sistemul de coîntreprindere („Joint-ventures”) impus de Beijing întreprinderile americane. În schimbul unui acces pe piaţa chineză, aceste firme sunt obligate să împărtăşească cu partenerii locali o parte a know-how-ului lor tehnologic.

Însă Hua a apreciat luni că orice diferend comercial ar trebui să fie soluţionat numai în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Statele Unite constituie al doilea partener comercial al Chinei, după Uniunea Europană (UE), însă fricţiunile se multiplică între cele două puteri.

Noua procedură americană tocmai se adaugă multor alte anchete deja deschise de către Washington împotriva Chinei în dosarul comercial – cu privire la oţel şi aluminiu – după venirea la putere a lui Donald Trump.

Însă ea nu echivalează, totuşi, cu declanşarea unui conflict imediat. Lui Lighthizer, reprezentantul pentru comerț, îi revine sarcina să stabilească probele unor eventuale abuzuri chineze în vederea deschiderii unei anchete oficiale – un proces care poate dura până la un an, potrivit unor reprezentanţi ai administraţiei americane.

Lighthizer a subliniat luni că va declanșa „o anchetă exhaustivă şi, dacă este necesar, va lua măsuri în vederea protejării viitorului industriei americane”, adăugând că îi va prezenta un raport preşedintelui „cât mai rapid posibil”.

Beijingul subliniază bună-credinţă a sa, în contextul în care regimul comunist a înfiinţat în ultimii ani tribunale specializate în dosare de proprietate intelectuală. „China continuă să-şi îmbunătăţească legislaţia şi soliditatea aparatului său administrativ şi judiciar” în acest domeniu, a subliniat marţi Ministerul Comerţului.

DEFICIT COMERCIAL

De când a ajuns la Casa Albă, Trump şi administraţia sa şi-au multiplicat avertizările în legătură cu ceea ce denunţă drept o politică neloială a Beijingului în domeniul comercial.

Deficitul comercial al Statelor Unite faţă de China s-a apropiat de suma de 350 de miliarde de dolari în 2016, iar Trump nu a încetat să denunţe consecinţele importurilor chineze asupra locurilor de muncă în sectoare ca cel al oţelului.

În afară de măsuri preliminare adoptate săptămâna trecută împotriva importurilor chineze de foi de aluminiu, Statele Unite s-au abţinut până acum să impună sancţiuni substanţiale.

„Dacă China ne ajută (cu privire la Coreea de Nord), voi avea o abordare diferită în comerţ. O abordare foarte diferită”, a declarat președintele Trump.

Cu toate acestea, reprezentanţi ai administraţiei americane au negat cu insistenţă orice legătură între acest ultim avatar comercial şi criza nord-coreeană.

Aceasta este, de altfel, şi abordarea Beijingului. „Problema peninsulei coreene şi cea a comerţului chinezo-american nu au absolut nimic de-a face una cu cealaltă”, a subliniat luni Ministerul chinez de Externe.

Beijingul a votat pe 5 august în favoarea rezoluţiei prezentate în Consiliul de Securitate al ONU de către Washington care înăsprea sancţiunile impuse Phanianului. Aplicând prevederile acestei rezoluţii, China a anunţat luni că-şi suspendă toate importurile de fier, plumb, minereuri ale acestor două metale şi de fructe de mare provenind din Coreea de Nord. 

Digi24.ro 


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Dosarul alimentelor: Toate cele 17 persoane arestate au fost eliberate din izolatorul CNA  Toate cele 17 persoane, reţinute pe 24 noiembrie de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie în dosarul licitaţiilor trucate în educaţie, au fost eliberate din izolatorul CNA. Atât funcţionarii publici din cadrul Direcţi...
Klaus Iohannis: Vom continua să sprijinim politica de aderarea a Moldovei la Uniunea Europeană România continuă politica de sprijin privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a declarat Președintele României Klaus Iohanis, în cadrul întâlnirii cu ambasadorii și consulii români acreditați în străinătate, care în aceste zile sunt pre...
CRIMĂ în raionul Hânceşti. Un bărbat, tată a 4 fete, găsit împușcat într-o vie din satul Lăpușna. Lo... Focuri de armă într-o livadă din satul Lăpuşna raionul Hânceşti. Paznicul plantaţie de vie a fost ucis de un bărbat care a venit la furat struguri. Pentru că a fost văzut de către paznic, suspectul nu a stat mult pe gânduri şi l-a împuşcat în cap. Bărbatul în vârstă de 33 de ani a lăsat în urmă patr...
FOTO. Cum se descurcă bicicliștii din Olanda pe timp de furtună Din imagini se vede cum oamenii „se luptă” la propriu cu vântul puternic și încearcă din răsputeri să-i reziste. Dar codul portocaliu nu i-a oprit pe bicicliști să lase bicicleta acasă și să deplaseze cu ajutorul transportului public. Iată o serie de imagini realizate de fotograful: Robert Oost...
(video) GENEVA 2017: Premieră – prima maşină străină care foloseşte motor de la Koenigsegg Maşinile sport produse de Spyker vor echipate de azi înainte cu motoare produse de Koenigsegg, şi nu de Audi cum era anterior. Primul model care a primit un astfel de propulsor este decapotabila C8 Preliator Spyder, a cărei premieră a avut loc la Salonul Auto de la Geneva. ...
Londra, paralizată din cauza NINSORILOR ABUNDENTE. Zboruri anulate şi drumuri închise (VIDEO) Zborurile de pe aeroportul din Birmingham au fost anulate din cauza ninsorilor, alte drumuri fiind închise, iar multe localităţi au rămas fără electricitate, informează presa engleză, potrivit stiripesurse.ro.Condiţiile meteorologice nefavorabile au afectat mai multe zone, inclusiv în Ţara Galilor ş...