shopping_69424700_51594700.jpg

Bine de știut! Cea mai mare păcăleală din supermaketuri

Sigur ți s-a întâmplat să te duci în supermarket pentru câteva produse și ai ieșit de acolo cu cel puțin două plase și cu bani mult mai puțini.

Nu este neapărat vina ta, ci a supermarketurilor, care pun în aplicare tot felul de strategii prin care să te facă să cumperi cât mai multe. Încercăm să te învățăm cum să nu cazi în aceste plase.

1. Intrare ispititoare

Ţi-ai dat seama până acum că la intărea în supermarket sunt plasate raioanele de flori sau de patiserie/cofetărie? Dacă stai bine să te gândești, așa e.

Scopul este ca acele mirosuri să-ți declanșeze anumite emoții sau să te binedispună, iar efectul este că există șanse mari să pleci de acolo cu flori și cu tort, deși ai venit să cumperi detergent. 

2. Cărucioarele imense 

Unele supermarketuri au cărucioarele atât de mari, încât încap 100 de role de hârtie igienică. Scopul? Să le umpli. Așadar, data viitoare când te duci în supermarket, alege o varianta mai mică, potrivită pentru lista ta de cumpărături. 

3. Produsele necesare, la urmă 

Cele mai multe supermarketuri așează produsele necesare, precum ouăle sau laptele, tocmai la capătul celălalt față de intrare, așa că o să treci pe lângă multe tentații.

Dacă poți de obicei să te ții de listă, foarte bine, fă așa de fiecare dată, dar dacă ajungi la casă cu mult mai multe produse decât ți-ai propus, fă 3 linii la sfârșitul listei, ceea ce înseamnă că îți permiți doar 3 abateri.

4. Poziționare strategică 

Data viitoare când o să te duci în supermarket fii atentă la acest aspect: cerealele scumpe, cu mare conținut de zahăr, sunt așezate la nivelul ochilor copiilor.

Sfatul nostru este să nu te grăbești să arunci ceva în coș, ci să compari prețurile și etichitele și, mai ales, să faci puțin sport. Apleacă-te până la cel mai de jos raft, căci s-ar putea să ai o surpriză. 

5. Proaspăt sau congelat?

Pentru că peștii în general sunt aduși de peste mări și oceane, ceea ce vezi tu la raionul de peşte sunt pești decongelati așezați pe un strat gros de gheață.

Așadar, alege peștele congelat, căci este de o calitate mult mai bună, la un preț cu până la 40% mai mic. Legumele și fructele sunt congelate în momentul lor cel mai bun, iar dacă produsele sunt în afara sezonului, congelate sunt mai ieftine decât de import. 

6. Ultimele cumpărături, la casă

Atunci când stai la rând la casă ești deja obosită și plictisită, așa că ce mai contează dacă mai iei ceva de pe raft în timp ce aștepți? Rezistă ultimei tentații și nu cumpără produse nesănătoase și de care nu ai nevoie de la casă.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Accident la Teleneşti: O femeie a murit, iar soţul acesteia e în stare gravă la spital O femeie de 68 de ani a murit, iar soţul acesteia a ajuns la spital în stare gravă după ce maşina în care se aflau s-a tamponat violent cu un alt automobil. Accidentul s-a produs aseară, în satul Băneşti, raionul Teleneşti. Po...
Sturza va fi propus repetat la șefia Apărării chiar astăzi. Filip: Îi sugerez lui Dodon să coboare c... „Trebuie să recunosc că nu prea am înțeles, dar nici societatea nu prea a înțeles propunerea președintelui. Președintele și PSRM se cred partid de guvernare. Altfel nu-mi pot explica această candidatură. Am văzut că este gata să demită și Guvernul. Înțeleg că se inspiră dintr-un model al unei țări p...
Nebunia Game of Thrones a ajuns si in fotbal. Zenit Sankt-Petersburg a adus pe stadion sosiile actor...   Actorii, imbracati si machiati in stilul serialului Game of Thrones, au urmarit din tribune meciul dintre Zenit si echipa lui Alexandru Gatcan, Rostov.   Fanii de la Zenit au avut ocazia sa faca poze si in tronul de fier, identic celui din serial. Ultimul sezon din Game of Thrones a i...
Donald Trump cere pedeapsa cu moartea pentru autorul atacului din New York Preşedintele american Donald Trump cere condamnarea la pedeapsa cu moartea pentru autorul atacului de la New York soldat cu decesul a opt persoane, scrie digi24.ro.Teroristul de la New York era fericit când cerut să arboreze un steag ISIS în camera sa de spital. El a ucis opt oameni şi a rănit grav ...
(video) Ex-ministrul Apărării, despre patriotismul și eroismul moldovenilor în războiul de pe Nistru... Ex-ministrul Apărării, Valeriu Troenco, susține că patriotismul de care a dat dovadă societatea civilă în războiul de pe Nistru, și anume faptul că localnicii din Cocieri s-au opus forțelor separatiste, a avut un rol important. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Al...
Iarna a revenit in forta la mijloc de primavara. Sub greutatea zapezii, in capitala sute de copaci a...   La fel ca si cea din decembrie, ninsoarea din aprilie a paralizat capitala. Sub greutatea zapezii circa 500 de copaci si crengi au cazut la pamant, blocand drumuri, avariind masini si linii de electricitate.   Pietonii si soferii s-au avantat parca intr-o cursa pentru supravietuire. 5...