Candu: Vom continua promovarea votului uninominal, inițiativa PSRM este o încercare de a ne opri!

Partidul Democrat va continua promovarea sistemul de vot uninominal și consideră inițiativa PSRM de introducere a votului mixt drept o mișcare politică și o încercare de a denatura. 

Președintele Parlamntului, Andrian Candu, a declarat luni, la briefingul tradițional al Partidului Democrat, că PD va rămâne pe poziții și va continua să promoveze sistemul de vot uninominal. Candu a spus că modificarea sistemului de vot a fost unul din subiectele ședinței de azi de la PD. “Am discutat despre acest sistem versus sistemul propus de Partidul Socialiștilor, care binențeles sunt diferențele dar și ce de fapt urmăresc cei din PSRM prin înaintarea acestui proiect de lege. Considerăm că ei l-au înaintat pentru a ne opri pe noi din eforturile pe care le depunem pentru a promova sistemul uninominal. Considerăm că mai mult este o mișcare politică, care vine să denatureze de fapt intenția noastră”, a declarat Candu.

Șeful Legislativului a reiterat poziția PD-ului că sistemul uninominal este acel sistem de care are nevoie țara noastră, inclusiv pentru a schimba sau a depune eforturi pentru schimbarea clasei politice. “În continuare PD și echipa Partidului Democrat, în mod special cea parlamentară va promova în continuare sistemul votului uninominal”, a dar asigurări Candu.
 
Sursa: Timpul.md


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

(video) Maia Sandu, la secția de vot: Dacă alegerile vor fi corecte, noi vom învinge Candidata comună pentru funcția de președinte și lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, și-a exercitat dreptul al vot. Prezentă la secția de votare, aceasta s-a arătat încrezută că rezultatele alegerilor o vir indica drept câștigătoare și a îndemnat toată lumea să m...
YouTube pregătește emisiuni cu vedete, transmise prin serviciul său cu plată YouTube Red Platforma digitală YouTube va dezvolta serviciul său cu plată YouTube Red care va produce numeroase emisiuni, dintre care una de ficțiune ce va fi realizată de actorul american Dwayne Johnson, a anunțat responsabila de creare a conținutului pentru piața internațională de televiziune, relatează AFP c...
Dodon, despre intenția PD de a optimiza Guvernul: O reformă e necesară, dar am dubii că va fi înfăpt... „Am luat act de intenția declarată a democraților de a efectua o reformă a Guvernului.Pe scurt, voi face următorul comentariu. O reformă a Guvernului este necesară, numărul ministerelor trebuie redus, iar acești miniștri trebuie demiși. Ei trebuie demiși chiar și în afara reformei. Însă am mari...
Clubul de noapte din Istanbul vizat de un atac terorist în noaptea de Anul Nou a fost demolat Excavatoare au demolat luni cea mai mare parte a clubului de noapte din Istanbul unde un atacator înarmat a ucis 39 de persoane în noaptea de Anul Nou într-un atac revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, relatează Reuters. ...
Un barbat de 45 de ani a cazut de la etajul trei in timp ce monta un geam. Ce i-a salvat viata   Omul incerca sa monteze geamuri termopan la un balcon. Intr-o clipa de neatentie barbatul s-a dezechibrat si a cazut pe copertina unui magazin aflat la parter. Imediat martorii au sunat la 112. O ambulanta l-a transportat la Spitalul din Turda, insa pentru ca medicii au stabilit ca ranile su...
Dodon a stabilit subiectul primei ședințe a Consiliului Suprem de Securitate Președintele țării, Igor Dodon anunță că a stabilit subiectul primei ședințe a Consiliului Suprem de Securitate. Astfel, în componență nouă, Consiliul va examina problema delapidărilor din sectorul financiar-bancar. Dodon spune că a cerut deja informația cu privire la măsurile întreprins...