img_2719041_thumbs_450x300_4862951.jpg

Care este legatura dintre restructurarea Curtii Supreme de Justitie si plecarea lui Tudor Pantaru de la sefia CC – Europa Libera

 

Anunţul vine la o zi după ce Tănase, în calitatea sa actuală de ministru al Justiţiei, şi-a făcut publică agenda de reforme, una din cele mai importante intenţii ale sale vizând o restructurare radicală a Curţii Supreme de Justiţie. La prima vedere, nicio legătură. Lucrurile ar putea fi totuşi legate, noteaza Radio Europa Libera.

 

Tudor Panţâru, văzut ca unul din cei mai puţin vocali preşedinţi ai instanţei constituţionale, şi-a justificat demisia într-un scurt comunicat difuzat în seara zilei pe pagina oficială a Curţii Constituţionale prin motive personale, fără a le explica.

 

Speculaţiile sunt însă că acesta ar elibera locul pentru Mihai Poalelungi, actualmente preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie aflat la jumătate de mandat, al doilea în cea mai importantă funcţie din justiţie. Cum Panţâru a ajuns în fotoliu de magistrat al Curţii prin voinţa Consiliului Superior al Magistraturii, cel care îl va succeda urmează a fi selectat tot de acest for, prin urmare şansele lui Poalelungi, membru din oficiu al consiliului, nu ar fi de subestimat.

 

Reformele anunţate marţi de Alexandru Tănase, printre ele o restructurare substanţială a Curţii Supreme de Justiţie, îi fac pe mulţi să creadă că Poalelungi ar avea acum motive să renunţe la funcţia de preşedinte al CSJ şi s-o prefere de cea de preşedinte al instanţei constituţionale. Tănase, care a preluat recent a doua oară portofoliul de ministru al Justiţiei, şi-a anunţat ieri intenţia de a-şi duce la bun sfârşit ideea de a transforma CSJ dintr-o instanţă ce rejudecă soluţiile date în cele ierarhic inferioare în una de casaţie, care doar să uniformizeze practicile judiciare.

 

Fără a numi vinovaţii, Tănase a lăsat de înţeles că reforma precedentă a CSJ, când numărul de magistraţi fusese redus de la 49 la 33, s-a rezumat la schimbări cosmetice şi a fost în mare parte mimată. Acest lucru nu are cum să fie pe placul lui Poalelungi, o persoană influenţă din justiţia moldoveană, suspectat şi de relaţii politice cu partidul de guvernământ, dar Tănase a insistat că are „gir politic” pentru fiecare intenţie anunţată.

 

CITESTE ARTICOLUL INTEGRAL PE RADIO EUROPA LIBERA


Preluat de la: ProTv

Postări recomandate

Familia lui Ivan Nogailîc va primi un ajutor de 100 de mii de lei din parte Guvernului „Aş vrea încă odată să îmi exprim tot regretul pentru decesul pompierului care a căzut în misiunea de stingere a incendiului la depozitul de pe strada Uzinelor din Capitală. Acest băiat s-a comportat ca un adevărat erou și noi avem dat...
Procurorii cer 30 de zile de arest pentru avocata Ana Ursachi, invinuita intr-un dosar pentru omor c... Oamenii spun ca reluarea urmaririi penale in acest caz nu este nimic altceva decat o razbunare politica din partea actualei guvernari. Sedinta de astazi a fost amanata intrucat avocatii spun ca mai au nevoie de timp pentru a studia materialele. De cealalta parte, procurorii sustin ca au venit cu ac...
Prognoza meteo: Vreme frumoasă la început de săptămână Săptămâna începe cu o vreme frumoasă și cer variabil. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat astăzi termometrele din țară vor arăta +5..+10 grade Celsius. În raioanele de nord ziua maximele termice vor indica +5..+6 grade Celsius, iar noaptea +1..+3. &Ic...
Propunere: 5 ani de închisoare pentru răspândirea de „fake news” pe internet Propunerea făcută de republicanii irlandezi vine în contextul supozițiilor potrivit cărora președintele american Donald Trump a fost puternic influențat de entități ruse. Proiectul legislativ prevede o serie de interdicții pentru politicienii din Dublin în legătură cu reclama făcută pe internet și, ...
Liberalii au manifestat la presedintie: "Eminescu a fost roman". Mesajul transmis lui Dodo...   La presedintie s-au adunat mai multi membri PL, precum un tanar din Romania, care a intrat in rolul lui Mihai Eminescu, precizand ca este roman si a recitat o poezie. Astfel, "Eminescu a fost roman", i-au transmis liberalii presedintelui, Igor Dodon.   A iesit sa discute cu ei, pu...
Messi poate pleca gratis de la FC Barcelona, în cazul independenței Cataloniei Publicaţia iberică precizează că, în timpul negocierilor privind noul contract, Messi a solicitat şi a obţinut includerea unei clauze în baza căreia poate pleca liber de la Barca, în cazul în care echipa sa nu va mai putea evolua în campionatul Spaniei şi nici într-un alt campionat puternic, precum ...