catedrala-notre-dame-hepta-4218259-descopera_31818000.jpg

Cât va costa restaurarea Notre-Dame, devstată de incendiu

Restaurarea Catedralei Notre-Dame, grav afectată de un incendiu în noaptea de luni spre marţi, va costa sute de milioane de euro şi va dura mai mulţi ani, spun experţii, însă donatorii nu s-au lăsat aşteptaţi, de la miliardari celebri la instituţii de stat şi lideri ai Uniunii Europene, potrivit Mediafax.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că celebrul monument va fi restaurat după ce vârful şi acoperişul acestuia s-au prăbuşit.

Miliardarul francez Bernard Arnault a anunţat, marţi, că el şi conglomeratul de modă de lux pe care îl controlează, LVMH, vor dona 200 de milioane de euro pentru restaurarea catedralei, potrivit lexpress.fr.

Anunţul acestuia a venit după ce grupul rival Kering, înfiinţat de miliardarul Francois Pinault, soţul actriţei Salma Hayek, a oferit 100 de milioane de euro pentru a ajuta „la reconstruirea completă a Notre-Dame”.

Primarul oraşului Paris, Anne Hidalgo, a anunţat că municipalitatea va debloca 50 de milioane de euro şi a propus organizarea unei conferinţe a donatorilor internaţionali, în următoarele săptămâni, pentru a coordona eforturile de ajutorare.

Fondul privat French Heritage Foundation a lansat un apel la donaţii pe site-ul său, www.fondation-patrimoine.org, iar câteva pagini au fost create în acelaşi scop pe portalul de colectare de fonduri Leetchi.

Administraţia regiunii Ile-de-France va furniza alte 10 milioane de euro.

În procesul de restaurare a monumentului – care atrage anual 13 milioane de vizitatori – vor fi necesari specialişti în domeniu.

De asemenea, vor fi necesare materii prime rare. Şeful unei companii de exploatare a lemnului, Charlois Group din Murlin, centrul Franţei. a declarat că este gata să furnizeze cel mai bun stejar, scrie descopera.ro

Audrey Azoulay, secretarul general al UNESCO, agenţie cu sediul la Paris, a promis că va trimite o echipă de experţi pentru a evalua pagubele şi a face planuri pe termen scurt şi mediu. Catedrala a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 1991.


Preluat de la: Publika.md