carcal_99432000.jpg

Cazul Caracal: DIICOT confirmă o a doua victimă: rămășițele găsite în pădure aparțin "unei fete cu vârsta între 15-19 ani"

Medicii legiști confirmă o a doua victimă a lui Gheorghe Dincă. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism  a anunțat că rămășițele umane găsite în pădure aparțin unei „persoane de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 – 19 ani”, scrie libertatea.ro.

Totodată, DIICOT anunță că rămășițele umane ”sunt altele decât cele ce s-au individualizat anatomic printre resturile scheletale descoperite în urma percheziției domiciliare efectuate la data de 27 iulie 2019 la locuința inculpatului Dincă Gheorghe”.

Institutul Național de Medicină Legală (INML) ”Mina Minovici” a înaintat către DIICOT, în data de 13 august, raportul de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase găsite cu ocazia conducerii în teren a inculpatului Dincă Gheorghe la data de 5 august a.c. în zona de lizieră de pădure, amplasată pe terenul Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Caracal, indicate de către inculpat ca aparținând victimei Luiza Melencu (18 ani).

La fel ca în cazul fragmentelor osoase găsite în butoiul din curtea casei lui Dincă, medicii legiști urmează să stabilească, după expertiza ADN, dacă victima este Luiza sau o altă persoană. ADN-ul din fragmentele osoase va fi comparat cu cel al mamei Luizei. Luiza a fost dată dispărută anul acesta, în data de 14 aprilie.

Cazul ei a ajuns în atenție, odată cu apelul Alexandrei Măceșanu (15 ani) la 112, pe 26 iulie. Anchetatorii au descoperit că ambele tinere au fost victime ale lui Gheorghe Dincă, bărbatul afirmând că le-a ucis și apoi le-a incendiat trupurile. 


Preluat de la: Publika.md

 Fără categorie