ce-este-leasingul-si-ce-trebuie-sa-stiti-neaparat-inainte-de-a-va-cumpara-o-masina-prin-acesta-1489762197.jpg

Ce este leasingul şi ce trebuie să ştiţi neapărat înainte de a vă cumpăra o maşină prin acesta

Ce este leasingul, cum vă puteţi cumpăra o maşină în leasing şi ce detalii e neapărat să le ştiţi?

Toate răspunsurile la aceste întrebări au fost relatate de avocatul Corina Oprea, membră a Casei de avocatură „Efrim, Roșca și Asociații”.

Sperăm că informaţiile din acest articol vă vor ajuta să decideţi dacă merită sau nu să folosiţi un program de leasing în cazul procurării unui automobil.

Companiile auto sunt cu fiecare zi tot mai ingenioase și ne oferă dublul decât ieri la capitolul confort, comoditate, accesorii, chițibușuri, culori și forme. Cum să nu ți le dorești?! Și desigur, cu cât mai sofisticat, cu atât mai scump. Partea bună e că există suficiente mecanisme, inclusiv juridice, care să facă un vis/scop/dorință – o realitate. De această dată, cheia e tocmai contractul de leasing.

Pentru început, e bine să știm că termenul de ”leasing” își are dezvoltată existența în normele Codului civil (art. 923-930), precum și într-o lege specială (nr. 59 din 28.04.2005 cu privire la leasing). În aceste norme, găsiți răspuns la toate ”preocupările” și întrebările generale care țin de subiect.

Așadar, ce este leasingul? Lăsând termenii juridici într-o parte, simplist vorbind, leasingul este o formă de credit, în care compania de leasing este cea care vă cumpără bunul pe care îl doriți, achitând ulterior acesteia o rata lunară prestabilită în contract.

Continuarea pe AutoBlog.MD


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

Alegeri SUA. Site-ul pentru imigrații a Canadei a picat Principalul site pentru imigrații al Canadei a picat de mai mult ori în această noapte. Utilizatorii din SUA, Canada și Asia au văzut un mesaj de eroare internă când au încercat să acceseze site-ul www.cic.gc.ca. Nici din România site-ul nu poate fi accesat.  Problemele au fost semnalate d...
Desi a pierdut la scor meciul cu Tara Galilor, selectionata Moldovei a urcat in topul mondial. Echip...   In debutul turneului preliminar pentru Campionatul Mondial, Tara Galilor a invins Moldova cu 4 la 0. Chiar si asa, tricolorii au urcat in topul FIFA de pe locul 165 pana pe 161. Echipa noastra ramane, in continuare, mai slaba decat Malaesia, Barbados, India sau Tadjikistan. Pe galezi, v...
Ceasul lui Mihai Eminescu a obținut la licitație 19 000 de euro Ceasul - o piesă unicat, cu dedicația „Maestrului slovei” din partea Junimiștilor, a intrat în licitație la suma de 5 000 de euro. La aceeași sesiune a fost adjudecată și reprezentarea lui Mihai Viteazul, gravură realizată de Aegidius Sadeler II la Praga, în 1601, la prețul de 4 750 de euro, timbrul...
Bianca Drăgușanu a născut o fetiță pe nume Sofia. Cum a reacționat Victor Slav Modelul din România, Bianca Drăguşanu a născut astăzi o fetiță sănătoasă, ce va purta numele Sofia Natalia, după cum chiar mama ei a anunțat.  Micuța a venit pe lume la trei ani de la nunta părinților săi, Bianca Drăgușanu și Victor Slav, care au mers în fața altarul...
(video) Sinteza Săptămânii #9 – vize, troleibuz și mașini de lux Colegii de la #altfel.md au abordat cele mai importante evenimente din săptămâna trecută într-o manieră #altfel. Emisiunea „Sinteza Săptămânii” apare în fiecare luni, iar autorul este colegul nostru de la altfel.md. Vedeți cele mai importante știri ale săptăm...
Prințul William și soția sa Kate au confirmat când se va naște al treilea copil Prințul William și soția sa Kate au confirmat marți că al treilea copil al lor se va naște în luna aprilie a anului viitor, scrie digi24.ro.Cei doi, care au titlurile oficiale de duce și ducesă de Cambridge, au anunțat luna trecută că ducesa Kate este însărcinată și că suferă de grețuri matinale sev...