ce-personaje-din-game-of-thrones-ar-putea-sa-moara-in-acest-sezon-1500221262.jpg

Ce personaje din „Game of Thrones” ar putea să moară în acest sezon

Site-ul de predicții cinematografice Gold Derby le-a cerut fanilor „Game of Thrones”, al cărui al șaptelea sezon este difuzat începând de duminică, să voteze personajele a căror moarte o doresc cel mai mult în acest sezon. Poate deloc suprinzător, ținând cont de evoluțiile lor din sezonul al șaselea, pe primele locuri în topul resentimentelor fanilor s-au aflat Cersei și Littlefinger.

„Când joci Jocul tronurilor, câștigi sau mori. Nu există cale de mijloc”, i-a spus Cersei Lannister (Lena Headey) lui Ned Stark în primul sezon al „Game of Thrones”. La puțin timp după aceea Ned a murit, decapitat de fiul lui Cersei, Regele Joffrey (Jack Gleeson). În cele din urmă Cersei a câștigat, urcând pe Tronul de fier la finalul sezonului al șaselea, deși a costat-o aproape totul. Până atunci, toți cei trei copii ai ei au murit: Joffrey și Myrcella (Nell Tiger Free) au fost otrăviți, în timp ce Tommen s-a sinucis după ce Cersei i-a ucis soția, alături de mulți alți membri ai curții, într-o explozie gigantică, notează Agerpres.

Conform voturilor acordate, 34% dintre fani au votat pentru moartea lui Cersei, 27% pentru cea a lui Littlefinger, 11% își doresc moartea lui Theon Greyjoy, iar 7% pe cea a Ellariei Sand.

De-a lungul serialului au existat mai multe morți de personaje primite cu urale de fani, precum cele ale sadicului Joffrey sau monstruosului Ramsay Bolton.

În același timp, site-ul de predicții îi întreabă pe fani dacă nu și-ar dori mai degrabă să-i vadă morți pe Jon Snow (Kit Harington), Sansa Stark (Sophie Turner) sau Daenerys Targaryen (Emilia Clarke), personajele pozitive ale serialului.


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

Găsită în maiou pe stadionul unui liceu din capitală. O fetiță de 3 ani, lăsată fără supraveghere, a... O micuță de doar trei ani a fost găsită fără supraveghere pe stadionul Liceului Teoretic Petru Movilă din sectorul Botanica al capitalei. Aceasta era îmbrăcată doar în maiou, colanți și o ciubotă.  Potrivit șeful serviciului de presă al Direcției Poliție Chișinău, Andrian Jovmir, fe...
A ajuns la ÎNCHISOARE după ce a cerut de soție o femeie pe Internet. MOTIVUL este greu de crezut Un adolescent din Arabia Saudită a cunoscut online o tânără din California, Statele Unite și a început să discute din ce în ce mai des cu ea, scrie realitatea.net.Băiatul nu știa engleză prea bine, iar ea nu știa deloc arabă, însă conversațiile lor online erau amuzante, astfel că au atras sute de mi...
Parlamentul va veni cu o inițiativă legislativă care va permite oferirea tichetelor de masă pentru a... ”Patronatele, sindicatele și Guvernul trebuie să fie parteneri, deoarece împreună creează un sistem care are nevoie de compromisuri pentru a funcționa din partea tuturor actorilor implicați în dialog. În această formulă Guvernul are rol de arbitru, dar toți s&icir...
#Life Style: Cum previi electrizarea părului? Remedii care îţi vor fi de folos Sezonul rece, vântul, soarele, umiditatea electrizează părul făcându-l aproape imposibil de coafat. Părul conţine grăsimi, proteine şi apă, de aceea este important să îi oferim toate aceste substanţe pentru a preveni electrizarea lui.Spală părul cu apă călduţă în loc de fierbinte şi clăteşte-l cu ap...
FOCUS. Prim-ministrul Filip l-a citat pe Carlas Dreams în discursul său oficial: „Ne bucurăm în ciud... „Toți aceia care au atacat intern și extern eforturile Guvernului și Parlamentului, toți cei care au încercat să blocheze aprobarea programului cu FMI, să zădărnicească eforturile funcționarilor publici, ale tuturor cetățenilor de bună credință de a reface stabilitatea țării, azi primesc un răspuns ...
Atentat dejucat la Paris. Trei femei se pregăteau să arunce în aer o stație de tren Autoritățile franceze au reușit să dejoace un atentat în cursul acestei săptămâni care urma să aibă loc la Gare de Lyon din Paris, scrie realitatea.net cu referire la Sky News.Stația Gare de Lyon se află la câțiva kilometri depărtare de catedrala Notre Dame, unde a fost descoperită mașina."Un grup a...