pistol_03160200_44331300.jpg

Ceartă în trafic! Un şofer a tras două focuri de armă în aer și a fugit. Unde a fost găsită mașina

Conflict în trafic rezolvat cu focuri de armă. Totul s-a întâmplat seara trecută pe o stradă din Sectorul Râşcani al Capitalei.

Cei implicaţi sunt doi şoferi. Mai exact, unul din ei nu i-ar fi acordat prioritate celuilalt în timpul circulaţiei, iar în replică, acesta a scos o armă şi a tras două focuri în aer. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, întrucât, tipul şi-a îndreptat arma în sus.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 21.00. Suspectul şi-a continuat traseul, iar victima a sunat după ajutor la 902. El a reuşit să memoreze numerele de înmatriculare ale vehicului din care s-a tras. În câteva ore, oamenii legii au depistat automobilul.

Unitatea de transport a fost închiriată, iar după semnalul GPS, ofiţerii au si găsit-o parcată în faţa unui bar din Sectorul Botanica. Astfel, oamenii legii i-au identificat şi pe autorii atacului. Aceştia s-au dovedit a fi trei persoane, scrie canal3.md.

Cel care tras a refuzat să vorbească cu echipa emisiunii „Unitatea de Gardă”, dar a specificat că pistolul nu i-ar aparţine.

Cei trei indivizi au fost escortaţi la Inspectoratul de Poliţie Râşcani, sector unde a avut loc infracţiunea. Maşina lor a fost percheziţionată, iar în portbagaj s-a şi depistat arma din care se presupune că au fost efectuate împuşcăturile.

Pe lângă acesta, oamenii legii au găsit şi 15 cartuşe. Potrivit reprezentanţilor poliţiei, pistolul ar fi unul de competiţie, care se foloseşte pentru anunţul de start. Cu toate acestea, în urma incidentului va fi pornit un proces penal pentru huliganism.

Totuşi, amenda, chiar şi administrativă, ar putea atinge suma de peste 10 mii de lei.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

(video) Noul supercar al celor de la McLaren se poate opri de la 200 km/h în doar 4.6 secunde Compania britanică McLaren Automotive a publicat o nou serie de teasere a unui supercar care ar putea fi urmaşul modelului 650S. Marca britanică a arătat cât de frumos poate derapa maşina pe un circuit, iar pilotul de teste Chris Goodwin a dezvăluit câteva secrete des...
LIVE: Ceremonia oficială de întâmpinare a Ministrului Apărării Naționale al României, Mihai Fifor... Ministrul Apărării Naționale al României, Mihai Fifor, întreprinde astăzi, pe 5 februarie, o vizită oficială în Republica Moldova, la invitația ministrului Apărării Eugen Sturza. Este prima vizită la Chișinău a unui ministru din noul executiv de la București, scrie radi...
Honda brevetează un nou tip de geam auto care poate deveni fumuriu la atingere. Iată cum funcţioneaz... Compania Honda a brevetat un nou tip de geamuri auto cu suprafaţă tactilă, care pot deveni fumurii dacă sunt atinse cu degetul. Cererea a fost aprobată de Oficiul de patente din Statele Unite ale Americii. Din imaginea de mai sus ataşată documentului cu explicaţii putem vedea că...
PERCHEZIŢII în sudul ţării. Droguri în proporții deosebit de mari, descoperite în casele bănuiţilor.... Un grup infracţional, care se ocupa cu circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare în sudul Republicii Moldova, a fost destructurat de procurorii PCCOCS în comun cu ofiţerii INI. Totodată, două persoane au fost reţinute.Astfel, în urma percheziţiilor efectuate la domiciliile persoanelor b...
Un om de afaceri britanic, pe lista neagră a lui Putin. L-a dat în urmărire prin Interpol Un influent om de afaceri britanic a fost dat în urmărire prin Interpol de autoritățile de la Kremlin. În acest mod, Administrația Putin ar urmări să îl sancționeze pe Bill Browder, care a stârnit o campanie internaționa...