„Noi vrem să găsim un candidat comun. Ne-am adresat către PL, PPEM, PAS și PPDA. SĂ se așeze toți la o masa și să discute. Noi sperăm că există capacitate pe dreapta să se înțeleagă și să aleagă candidatul”, a declarat Cebotari.
Referindu-se la faptul că două din formațiule menționate și-au anunțat candidații, Cebotari a afirmat că aceștia se pot retrage.
„În orice moment poate fi făcut un pas înapoi, noi sperăm că ei își vor revedea pozițiile egoiste, dacă nu chiișinăuienii vor vedea că nu există nici voință politică. Fiecare în parte nu are șanse, dar toți împreună avem. În putem susține și pe Valeriu Munteanu și pe Andrei Năstase. Silvia RAdu nu este candidatul nostru. Și nu împărtășește condițiile noastre. Noi vrem să identificăm un candidat comun din partea acestor formațiuni. Ea zice că nu are nevoie de sprijin politic”, a mai adăugat Cebotari.
În replica, socialistul Grigore Novac spune că aceste declarații sunt doar de fațadă, iar PDM o va adduce la Primărie pe Radu prin ușa din spate.
„Socialiștii au condidatul lor propriu. Din cei anunțați noi nu vedem un contracandidat. PD dacă propune candidatul său o sa ia 0,0001%. PD nu are electorat în Chișinău. Andrei Năstas nu știe ce vrea. Cei de pe dreapta își rup gâturile unul altuia și nu știu ce au de făcut. Silvia Radu va fi băgată la Primărie de PD pe ușa din spate”, a declarat deputatul socialist Grigore Novac.
Liberalii în schimb spun că inițiativa unui candidat unic avantajează socialiștii.
„Noi nu mai credem în ceea ce spune PD. Povestea candidatului comun avantajează socialiștii. PL are propriul candidat. Noi considerăm că chișinăuienii vor putea alege corect”, a declarat deputatul liberal Roman Boțan.
Preluat de la: Agora.md