cel-mai-experimentat-inginer-software-de-la-google-a-fost-la-chisinau-care-au-fost-sfaturile-expertului-37294.jpg

Cel mai experimentat inginer software de la Google a fost la Chișinău. Care au fost sfaturile expertului

„Încotro se îndreaptă viitorul digital? Habar n-am. Probabil lucrurile nu se vor schimba prea mult. În esență, vom folosi aceleași taste pentru a scrie cod, vom privi același monitor, chiar dacă va arăta cumva altfel”, a recunoscut Jon Skeet, speakerul cel mai așteptat de public.

Potrivit expertului, deși, e posibil că următoarea „revoluție” în lumea developerilor va fi produsă de ceea ce ei numesc „Functional Programming”, o matrice universală de cod, apropiată de inteligența artificială. Pentru că „produsele (codurile) trebuie să fie cât mai accesibile, așa încât oricine (orice developer) să le poată utiliza ușor și firesc. Doar așa!”

Și deoarece ne dorim produse mai bune, egalitatea reprezentativă – de rasă, opinie, sex, capacități fizice, orice – este extrem de importantă pentru viitorul companiilor IT. ”Asigurați egalitatea prin diversitate de dragul distracției sau pentru profit; diversitatea în cadrul unei echipe sigure din punct de vedere psihologic, în care se pun în discuție problemele, nu oamenii” a mai spus Skeet.

Am punctat doar câteva gânduri din discursul lui Wendy Merricks, care i-a încredințat transmiterea mesajului colegului său Chris Weston. Wendy  are peste de 30 de ani de experiență în recrutări și vânzări și e fondatoarea „Jumar Solutions Limited”, companie care oferă  servicii de consultanță, HR și soluții inovative de software la nivel internațional:

  • Dacă până mai ieri tehnologiile informaționale facilitau schimbarea, azi industria IT însăși schimbă lumea;

  • Adaptează-te sau vei eșua! Fără alternativă.

  • Un mesaj special pentru Republica Moldova: industria IT dispune astăzi de 180.000 de locuri de muncă. E o oportunitate minunată, cu atât mai mult, cu cât, spune Wendy, moldovenii se asociază cu calificative precum talentul, diversitatea și sinergia culturală. Iar astea trei sunt principalele trenduri actuale în industria tehnologiilor informaționale.

  • Focusarea pe soluționarea problemelor și pe lucruri care ar face viața oamenilor mai simplă, aceasta ar trebui să fie principala motivare pentru cei care scriu cod. Aspectul financiar, oricât de banal ar suna, nu este o soluție pe termen lung.

  • Și, totuși, 16% femei e prea puțin. Pierdem o generație întreagă de femei și fete în IT!

„Sunt extrem de onorată că ATIC și Tekwill contribuie la organizarea acestei conferințe. Acest proiect este menit să aducă toate ideile, oamenii și proiectele din IT împreuna. Oricând aveți nevoie să schimbați ceva în IT ori antreprenoriat, vom fi gata să ajutăm comunitatea. Întreaga echipă este cu adevărat fascinată de prezența dumneavoastră aici. Și, apropo, Jon, în echipa noastră de 20 de persoane, suntem 15 fete, care încearcă să miște lucrurile în IT”, a precizat Ana Chirița, Director Executiv al Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC.

„Industria IT se dezvoltă intens. În Republica Moldova sunt foarte mulți specialiști buni, care sunt implicați în proiecte internaționale. Ne-am dori ca acest eveniment să sporească și mai mult interesul profesioniștilor din IT pentru astfel de proiecte. Compania Amdaris, deși este în creștere, deja are un portofoliu de parteneriate internaționale de succes, dar este gata să-i ajute și pe colegi să se dezvolte, să înregistreze performanțe frumoase, învățând mereu, inclusiv de la lideri precum speakerii acestei conferinței, cum să-și dezvolte propriile idei și să le facă cunoscute și apreciate pe plan mondial, a conchis Vlad Nanu, cofondator al Companiei Amdaris, organizator al conferinței.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

O nouă fabrică de lactate se deschide în regiunea transnistreană În regiunea transnistreană va fi deschisă o nouă fabrică de lactate, inaugurarea fiind planificată pentru sfârșitul lunii iunie.  Noua afacere vine din extinderea unei afaceri de familie de creștere a animalelor. Se estimează c...
Gala Premiilor în domeniul Sănătății 2018: Ministerul Sănătății așteaptă dosarele de nominalizare a ... Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță că în perioada 07-26 martie 2018, sunt așteptate dosarele de nominalizare pentru Gala Premiilor în Sănătate 2018, ediția a V-a. În acest an, ediția a V-ea a Galei Premiilor în Sănătate se desfășoară sub genericul Zilei Mondiale a Sănătății "A...
INIȚIATIVĂ INCREDIBILĂ – Unioniștii vor merge pe JOS din Chișinău până la Alba Iulia 100 de organizaţii civice din România, Republica Moldova şi diasporă au constituit duminică la Parlamentul de la Bucureşti Alianţa pentru Centenar. Organizaţiile şi-au unit forţele şi pregătesc acţiuni de amploare pentru marcarea Centenar...
Un barbat condamnat la moarte pentru patru crime comise in urma cu 11 ani a fost executat. Care au f...   Ricky Gray, in varsta de 39 de ani, a murit miercuri in urma administrarii injectiei letale in penitenciarul Greensvile din Virginia, potrivit Daily Mail   Virginia executes serial killer Ricky Gray - who butchered family of four - via lethal injection https://t.co/28V9sno5VG pic.twit...
Clipe de groază pentru o tânără din Capitală. A fost ATACATĂ de un individ în timp ce se deplasa spr... O locuitoare a Capitalei, în vârstă de 28 ani, a fost jefuită de un necunoscut, în timp ce se deplasa spre domiciliu pe strada N. Dimo din sectorul Râşcani.Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc în jurul orei 23:30, pe o porţiune de stradă mai puţin iluminată. Individul ar fi atacat-o prin ...
Descoperire tulburătoare a unei eleve din România într-un cimitir din Italia O elevă din Oradea a găsit în Italia mormântul strămoșului, ucis pe front, în Primul Război Mondial. O elevă de 12 ani din România a descoperit în Italia, întâmplător, mormântul unui strămoş de-al...