1_147_25746000.jpg

Chiril Gaburici: Dorim suportul României în negocierile cu UE privind creșterea cotelor de export și diversificarea gamei de produse exportate

„Dorim suportul părții române în negocierile cu Uniunea Europeană privind creșterea cotelor de export și diversificarea gamei de produse exportate”. Solicitarea a fost făcută de ministrul Economie și Infrastructurii, Chiril Gaburici, la întrevederea cu delegația Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României. De asemenea, părțile au discutat despre armonizarea tarifelor de roaming și, ulterior,  eliminarea acestora.

Oficialii au discutat posibilitățile de realizare a proiectelor comune în domeniul economic pe mai multe platforme de colaborare și amplificarea relațiilor bilaterale. În context, Chiril Gaburici a prezentat prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru anul 2018 și oportunitățile pentru extinderea cooperării bilaterale și investiționale. Printre domeniile importante, ministrul Economie și Infrastructurii a menționat infrastructura drumurilor, extinderea acordurilor de liber schimb cu țările EFTA, China etc. De asemenea, alte subiecte discutate în cadrul întrevederii au fost asigurarea securității energetice, atragerea investițiilor, în special dezvoltarea industriei IT și comunicațiile, eficientizarea diplomației economice, implementarea reformei regulatorii, eficientizarea întreprinderilor de stat.

Referindu-se la punerea în aplicare a Acordului de Asociere/DCFTA cu UE, ministrul Chiril Gaburici a menționat că, comerțul extern al Republicii Moldova se orientează mai mult spre UE, care a devenit principalul partener comercial al țării noastre, cu o pondere de peste 65 la sută în cazul exporturilor și circa 50 la sută în cazul importurilor. La fel, și numărul companiilor exportatoare s-a majorat cu 200 în ultimii doi ani, fiind în creștere constantă.

În context, Chiril Gaburici a apreciat suportul oferit Republicii Moldova de către țara vecină și a solicitat sprijinul părții române în dezvoltarea unor proiecte comune și acordarea unui schimb de experiențe pe mai multe platforme. „Mă bucur să găzduim delegația Comisiei Comune parlamentare pentru Integrare Europeană la Ministerul Economie și Infrastructurii și salutăm interesul față de Republica Moldova. România este partenerul principal al țării noastre la capitolul comercial-economic, dar și susținătorul parcursului european de integrare prin alinierea la standardele europene și preluarea acquis-ului comunitar. Republica Moldova este interesată de experiența României în promovarea diplomației economice, implementarea proiectelor în domeniul IT, comunicațiilor, în special privind operarea tehnică a Serviciului unic de urgență și consolidarea instituțională”, a afirmat Chiril Gaburici.

La rândul său, Copreședintele Comisiei din partea Parlamentului României, Bogdan-Ionel Rodeanu, a reiterat faptul că România continuă să sprijine Republica Moldova în parcursul european și a apreciat impulsionarea relațiilor bilaterale de cooperare pe diverse domenii. În acest sens, partea româna optează pentru realizarea proiectelor comune în economie, industrie, dezvoltare regională, energie, agricultură etc. În mod special, Bogdan-Ionel Rodeanu s-a referit la finalizarea proiectelor de interconectare a Republicii Moldova la piața energetică europeană, precum și la sporirea eficienței mecanismelor de control în punctele de trecere a frontierei în vederea fluidizării fluxurilor de persoane, mijloace de transport și mărfuri.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Iurie Leancă o va suține pe Maia Sandu, în turul II de scrutin Candidatul PPEM la funcția de președinte la scrutinul din 30 octombrie a.c., Iurie Leancă, și-a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, necondiționat sprijinul pentru președinta PAS, Maia Sandu în cel de-al doilea tur de scrutin, programat pentru 13 noiembrie. ...
POLEIUL FACE VICTIME în Ucraina. Aproape 200 de oameni au ajuns la spital Poleiul de pe trotuare le dă mari bătăi de cap locuitorilor capitalei ucrainene. În ultimele patru zile, aproape 200 de oameni au ajuns la spital cu diverse traumatisme după ce au alunecat pe gheaţă. Printre victime sunt şi 24 de copii.   Oamenii spun că nu a fost împrăştiat material antiderapant, i...
Liga Campionilor revine în lumina reflectoarelor! PSG – Arsenal și Bayern Munchen – Rost... Astăzi încep partidele din grupele Uefa Champions League. De la ora 21:45 sunt programate primele 8 meciuri. Internaționalul moldovean, Alexandru Gațcan, va debuta cu Rostov în Liga Campionilor împotriva nemților de la Bayern Munchen. Partida se va juca la Munch...
Vreme frumoasa, insa pentru putin timp. Cod galben de ploi cu descarcari electrice pentru intreaga t...   Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, in noaptea de miercuri spre joi, 8 iunie sunt prognozate ploi de scurta durata cu descarcari electrice in jumatatea de nord a tarii, iar ziua si in partea de sud a tarii. In raioanele de nord si centru sunt prognozate averse (15-30 l/m2), izola...
PDM anunță Programul Prima Casă 2. Este destinat funcționarilor și prevede că statul le va compensa ... Programul Prima Casă va fi extins pentru atragerea în funcții publice a unui număr cât mai mare de tineri. Subiectul a fost discutat la ședința săptămânală a Partidului Democrat din Moldova, care i-a oferit susținere politică. Despre aceasta a anunțat purtătorul de cuv&...
Noi proteste violente în Franţa: Forţele de ordine au folosit tunuri cu apă. Circa 100 de persoane, ... Confruntări violente între protestatari şi forţele de ordine au avut loc sâmbătă, la Paris, în cadrul unui nou miting al Mişcării "Vestele galbene", care denunţă erodarea nivelului de trai în Franţa, informează presa franceză, citează mediafax.ro.Cel puţin 94 de persoane au fost reţinute în urma pro...