baschet-asem_84192100.jpg

Clubul Sportiv Politeh a obținut a patra victorie consecutivă în campionatul național de baschet feminin

Clubul Sportiv „Politeh” a obținut a patra victorie consecutivă în campionatul național de baschet feminin. După ce în etapa trecută au reușit surprinzător să învingă liderul autoritar al competiției, formația din Sângerei, chișinăuiencele au surclasat în etapa a 10-a echipa Academiei de Studii Economice, scor 86-61.

Antrenorul de la ASEM, Vasile Scutelnic, s-a putut baza în această partidă doar pe 5 jucătoare, iar pe banca de rezerve nu a avut nicio baschetbalistă.

„Nu avem jucătoare, nu are cine juca, nu avem pe cine lua în echipă, copiii lipsesc. Școlile sportive activează, însă nu produc jucătoare capabile să evolueze în campionatul național”, a spus Vasile Scutelnic. 

„Noi suntem în general 6. Una din jucătoarele noastre principale, Gabriela, lipsește, din motive de sănătate. Ne-am descurcat și în 5. Noi suntem mulțumite că am ajuns până la sfârșitul meciului”, a spus Adriana Col, baschetbalistă ASEM.

De cealaltă parte, echipa clubului sportiv Politeh și-a dominat adversarul pe tot parcursul partidei și continuă cursa cu formația din Sângerei pentru primul loc în clasament.

„Sunt mulțumită de prestația echipei mele. S-a simțit prospețimea din jocul nostru, din motivul că s-a încheiat campionatul universitar. Fetele se află într-o formă bună și acest lucru a influențat rezultatul”, a spus Olga Verghiozov, antrenor CS Politeh. 

„Adversarele au avut puține jucătoare și nu au jucat în componența de bază. A lipsit o jucătoare importantă pentru ele în această partidă. Noi am știut că vom câștiga”, a spus Alexandra Subernetki, baschetbalistă CS Politeh. 

În etapa a 11-a, echipa Politeh va găzdui gruparea din Căușeni, iar ASEM – pe ce adin Sângerei.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Consiliului Municipal Orhei a denunțat acordul CALM: „Organizația se transformă într-un partid polit... La şedinţa Consiliului Municipal Orhei de vineri, a fost emisă decizia privind denunţarea acordului cu organizaţia CALM (Congresul Autorităţilor Locale). Luarea unei asemenea decizii a fost determinată de activitatea ineficientă şi neprofesionistă a organizaţiei. Potrivit Primaru...
Emmanuel Macron a fost învestit oficial președinte al Franței: Francezii au ales speranța! Emmanuel Macron a fost învestit oficial duminică președinte al Franței, în cadrul unei ceremonii la Palatul Elysee, devenind astfel cel de-al 25-lea președinte al Republicii franceze și cel mai tânăr ales vreodată, transmite AFP, citat de Agerpres. "Astăzi, &ici...
Căutarea hoțului pe înregistrarea video poate fi de 10 ori mai rapidă! Conform datelor poliției moldovenești, în prima jumătate a anului 2016 numărul de furturi în țară a crescut cu 40%. Sunt doar datele oficiale. Proprietarii de imobile încearcă să-și protejeze averea - în Chișinău zilnic se vând 30-50 camere de luat vederi. Există o...
Accident grav pe strada Grenoble din capitala. Un automobil a intrat cu viteza intr-un camion. Cum s... Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei spune ca vinovat ar fi soferul de la volanul Mercedes-ului care risca o amenda de la 900 pana la 1500 de lei.                Preluat de la: ProTv
Mergi la teatru și participi la marea tombolă: ai șansa să câștigi un coș cu bunătați sau un masaj b... A doua tombolă din acest an va fi organizată pe 26 februarie la 18:00. După sfârșitul spectacolului va avea loc extragerea premiilor, iar apoi veţi fi invitaţi la Balul Chiriţei, unde veţi fi delectaţi cu vin domnesc şi plăcinte gustoase. De aceată dată puteți câștiga: - 3 Gift Caduri pentru degusta...
Motivul pentru care in ultimii 5 ani, volumul creditelor oferite firmelor s-a injumatatit in favoare...   In ultimii 5 ani, volumul total al creditelor acordate de bancile din tara a scazut cu o patrime. O mare parte din aceasta reducere este cauzata de numarul mai mic de imprumuturi oferite intreprinderilor de comert, adica oamenilor de afaceri. De cealalta parte, se observa o crestere dubla de...