concert-grandios-bucate-traditionale-si-mult-vin-programul-must-fest-2017-1503647734.jpg

Concert grandios, bucate tradiționale și mult vin. Programul Must Fest 2017

Must Fest 2017 este un eveniment unic, care combină armonios istoria plaiului nostru cu tradițiile vinicole strămoșești. În acest an, sărbătorim anotimpul roadei și 65 de ani de la fondarea Cricova pe cele mai pitorești podgorii din inima Moldovei.

Festivalul va avea loc pe 7 septembrie, între orele 15:00 – 23:00, la arca de intrare spre Combinatul de Vinuri „Cricova”.

Programul Must Fest 2017:

  • Must Noroc  – zona unde vizitatorii vor fi întâmpinați cu un pahar cu vin tânăr, iar de acolo va începe adevărata sărbătoare;
  • Muzeul Cricova în aer liber – aici vom admira o expoziție de 65 ani de la fondarea Cricova;
  • Alaiul vinului unde vor fi prezentate cele trei regine ale festivalului: Feteasca Albă, Feteasca Neagră și Feteasca Regală. Împreună cu domnițe și flăcăi îmbrăcați în straie naționale vor servi oaspeţii cu must delicios și vor invita să cânte și să danseze, dar și să participe la concursuri distractive;
  • Trei școli de vin, unde cei mai de vază somelieri vor întâmpina oaspeții cu vinuri alese și cu lecții captivante despre arta servirii a licorii bahice;
  • Promenadă în podgoriile Cricova și multe multe fotografii – aici peisajele extraordinare îți vor fura răsuflarea și spațiul de memorie a telefonului tău;
  • Bucate tradiționale ca la mama acasă și gustările la must nu vor lipsi de la eveniment;
  • Iarmarocul cu obiecte artizanele de la cei mai iscusiți meșteri din țară;
  • O zonă special amenajată pentru copii, unde educatorii vor avea grijă să le ocupe timpul interesant și util;
  • La zona de obținere a mustului ne vom aminti de copilărie, aici vizitatorii vor avea posibilitatea să participe la zdrobirea strugurilor;
  • Concert grandios cu participarea artiștilor de muzică populară și a legendarului Goran Bregović și Wedding and Funeral Orchestra.

Prețul biletului:

Până la 5 septembrie: 350 lei

După 5 septembrie: 400 lei

*Copiii cu vârsta de până la 12 ani, însoțiți de părinți, pot intra gratuit la eveniment.

 

Bilete la festival puteți procura aici:

https://iticket.md/event/mustfest-2017/

https://mticket.md/ro/must-fest-181.html

Sau la recepția Beciurilor Cricova și magazinul de firmă Cricova (Chișinău, str. Sciusev 96).


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

Explozie la o mină de cărbune din Ucraina. Cel puțin 11 oameni au murit O explozie provocată joi de o scurgere de gaze într-o mină de cărbune din vestul Ucrainei s-a soldat cu cel puțin 11 morți, a anunțat președintele sindicatului ucrainean al minerilor, Mihailo Volîneț, potrivit AFP. „O explozie de metan. Unsprezece morți”, ...
Stare de urgență în vestul Canadei. Ard pădurile Cel puțin 180 de incendii în pădurile și preriile din provincia Columbia Britanică din vestul Canadei au impus sâmbătă evacuarea a circa 3000 de locuințe și declararea stării de urgență pentru prima dată după 14 ani, relatează Reuters.  ...
Cine este studentul care l-a pus in incurcatura pe Dodon. "- Imi cer scuze ca nu am o rusa perf...   Tanarul pe nume Dorian Frasineanu a spus ca si Dimitrie Cantemir pe care il elogiaza Dodon si-l da exemplu ca ar fi fost moldovean a scris o carte despre "rumani si limba rumaneasca". Ulterior, tanarul a indraznit si l-a intrebat de ce nu lupta cu sistemul si cu coruptia asa cum a promis in ...
(doc) Fiul cu imobil de milioane al unui magistrat controversat accede în funcția de judecător prin ... Prin decretul președintelui Igor Dodon, marți, 11 iulie, după trei ani de încercări de a ajunge în sistem, Petru Harmaniuc, fiul judecătorului controversat, Valeriu Harmaniuc, urmează să depună jurământul pentru accedere în funcția de magistrat al judecătoriei Chișinău. Alte ...
Tinere din Moldova, traficate şi exploatate sexual în Turcia. Patru suspecte au fost reţinute (VIDEO... Patru femei de 19, 21 și 40 de ani au fost reţinute de poliţiştii. Acestea sunt membre a unui grup infracțional, specializat în trafic de ființe umane.Suspectele racolau victimele din familii social-vulnerabile din raioanele țării, cu vârste cuprinse între 18-25 de ani, în scop de exploatare sexuală...
Un barbat de 58 de ani si-a gasit sfarsitul aseara la Ungheni. Mergea pe bicicleta cand a fost lovit...   Potrivit politiei, totul s-a intamplat aseara in jurul orei 20:40 pe soseaua Ungheni - Sculeni. Barbatul care se deplasa cu bicicleta a decedat pe loc, dupa ce a fost lovit in plin de o Mazda, la volanul careia se afla un tanar de 21 de ani.   Pe acest caz a fost deschisa o cauza pena...