1_60449600.jpg

CONCESII DIN PARTEA MACEDONIEI. Aeroportul şi o autostradă au fost redenumite în urma unui acord cu Grecia

Fosta republică Iugoslavă a Macedoniei a acceptat să-şi redenumească aeroportul internaţional şi o autostradă. Gestul e un semn al angajamentului autorităţilor de a ajunge la un acord cu Grecia în privinţa denumirii ţării.

Aeroportul Alexandru cel Mare se numeşte acum Aeroportul Internaţional Skopje. Iar autostrada care purta numele ilustrului împărat grec a devenit Autostrada Prieteniei. Disputa dintre cele două ţări datează de la obţinerea independenţei FYROM.

Numele de Macedonia a fost contestat de Grecia, deoarece este şi denumirea uneia dintre provinciile sale istorice. Fosta republică slavă din componenţa Iugoslaviei a devenit membru ONU în 1993 cu numele de FYROM, dar aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană au fost blocate de Grecia. Până acum au fost propuse ca nume: Republica Noua Macedonie, Republica Macedonia-Skopje sau Republica Macedonia de Nord.

Peste o sută de mii de greci au protestat zilele trecute la Atena şi au cerut ca orice decizie guvernamentală legată de această problemă să fie supusă referendumului.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

In timp ce unii sarbatoreau Revelionul, altii luptau cu flacarile. O vagoneta de pe teritoriul unei ...   Potrivit pompierilor, la fata locului au fost mobilizate 4 autospeciale. Nimeni nu a avut de suferit. Incendiul a fost lichidat dupa miezul noptii   Salvatorii spun ca pe parcursul ultimelor 24 de ore au intervenit in 18 cazuri pentru a ajuta oamenii de pe intreg teritoriul tarii.&nbs...
Mold-street: O nouă pretenție de sute de milioane de dolari de la Gazprom Gigantul rus al gazelor anunţă că a depus în luna februarie 2017 la Arbitrajul Comercial Internațional de la Moscova o nouă cerere privind încasarea a unei noi datori de la Moldovagaz, scrie mold-street.com. De această dată Gazprom a cerut la Curtea de Arbitraj Comerc...
Casa de modă Gucci donează 500.000 de dolari pentru protestul în favoarea controlului armelor După soţii Clooney şi Oprah Winfrey, casa de modă italiană Gucci a anunţat că va dona 500.000 de dolari în sprijinul liceenilor care doresc să organizeze un protest de amploare în favoarea controlului armelor de foc, la 24 martie, în Washington, informează AFP. ...
Decizia Guvernului care îl va ÎNFURIA la culme pe Dodon Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – Alianța Nord-Atlantică (NATO) pentru anii 2017-2019. Documentul trasează domeniile prioritare și obiectivele comune de cooperare. ...
Un buriat a fost condamnat în Rusia pentru „apeluri la separatism” Judecătoria Raionului Oktiabrski din Ulan-Ude, capitala Buriatiei, l-a condamnat pe Vladimir Hagdaev la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru ”incitare la separarea Buriatiei” de Federația Rusă, scrie Medusa. Hagdaev a fost...
TRACTOR NOU CU PIESE VECHI: Un bărbat din Floreşti, înşelat de reprezentanţii unui magazin online di... Un bărbat din satul Roşieticii Vechi, raionul Floreşti, afirmă că a fost înşelat de reprezentanţii unui magazin online din Chişinău. Dumitru Cuşnir a comandat pe internet un tractor de mici dimensiuni, pentru care a plătit aproape 40 de mii de lei. Până aici toate bune, doar că, la scurt timp, a con...