465x0_memorandum_md_sua.jpg

Conducerea MAI a semnat un memorandum de înțelegere cu Biroul de Justiție Penală și Aplicare a Legii din SUA

Pe 19 mai 2017, delegația MAI a avut o întrevedere cu asistentul Secretarului de Stat adjunct al Biroului justiție penală și aplicare a legii (INL), al Departamentului de stat din SUA, Daniel L. Foote.

În cadrul acestui dialog, părțile au făcut o generalizare a activităților delegației MAI din această săptămână, iar ministrul Alexandru Jizdan a mulțumit Biroului INL și Ambasadei SUA pentru implicarea proactivă în procesele care au loc în instituție, menționând despre necesitatea consolidării organelor de drept pentru a putea oferi servicii de calitate orientate spre cetățean.

Oficialul american, a vorbit despre prerogativele pe termen mediu ale Statelor Unite, aferente implementării Strategiei de dezvoltare a Poliției, subliniind că SUA sprijină vectorul de integrare europeană al Republicii Moldova .

În acest context, ministrul Alexandru Jizdan împreună cu reprezentantul INL au semnat un memorandum de înțelegere pentru anii 2017 – 2019. Acest document a fost elaborat în urma implementării de către cele două părți a proiectelor din domeniul aplicării legii, stabilite de către Guvernul RM și Guvernul SUA, prin intermediul Scrisorii de Acord, și vine să stabilească rolul celor două părți, dar și acțiunile care trebuie realizate.

Astfel, Ministerul de Interne va realiza scopurile și obiective stabilite în proiectele inițiate cu susținerea partenerilor americani, iar INL va oferi sprijin, cum ar fi: cursuri de pregătire, vizite de studiu, asistență tehnică necesară în activitățile de consolidare a capacităților organelor de drept din RM, pentru a implementa cu succes reformele de politici, care sunt în concordanță cu standardele internaționale.

Totodată, delegația MAI s-a întâlnit și cu Șeful misiunii din Washington (Organizația națională pentru migrație OIM), Luca Dall’Oglio. În cadrul discuțiilor, a fost prezentată activitatea IOM în SUA și cooperare cu autoritățile americane. Ministrul Alexandru Jizdan, a mulțumit pentru implicarea și suportul oferit Republicii Moldova în procesul de modernizare și schimbare în domeniul Afacerilor Interne, în special, pentru poliția națională.

Oficialul din cadrul OIM a menționat despre cooperarea eficientă cu MAI din RM, dar și eforturile instituționale care se observă la nivel internațional, fapt care spune despre consolidarea capacităților serviciilor MAI. De asemenea, Luca Dall’Oglio a făcut o trecere în revista a evoluțiilor din domeniul afacerilor interne, în special, cadrul legal și politicile statului. Acesta a subliniat și despre eforturile BMA, IGP și DPF în acest sens și exercițiile realizate în comun, care asigură sporirea capacităților operaționale, reiterând că RM se poate baza pe suportul organizației OIM.

TIMPUL.MD


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Moldovean căutat de autorităţile din Turcia, reţinut la frontieră. Ce infracţiune a comis Un moldovean în vârstă de 26 de ani a fost reţinut de poliţiştii de frontieră Galaţi, pe numele lui fiind emis un mandat de arest de autorităţile din Turcia. Potrivit informaţiilor, individul era căutat pentru săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul turc. Acesta, împreună cu alte persoane, ar fi f...
Ilan Sor a pus ochiul pe cariera din Orhei. Primarul le-a sugerat proprietarilor sa plece de bunavoi... Iurie NASTAS, PROPRIETAR CARIERA DIN ORHEI: "Iata actul are dovedeste ca ei au cerut. Chiar peste cateva zile dupa ce a devenit primar m-a chemat si mi-a zis ..."   Iurie Nastas spune ca a raspuns la solicitarile lui Ilan Sor, asa ca dupa asta au inceput abuzurile. Din cauza conflictului, car...
Vitezomanii au mai putine sanse sa se manifeste pe strazile din Moldova. INP a pus in functiune cele...   Politistii sustin ca in astfel de cazuri ei nu sunt obligati sa arate soferilor niciun fel de acte. In cel mai bun caz – legitimatia, si doar atunci cand agentul de circulatie a oprit masina.    Veaceslav SIRBU, SEF SECTIA JURIDICA A INP: “Controlul asupra actvitatii ...
Andrei Nastase, ales primar general al capitalei, conform rezultatelor preliminare anuntate de CECC     PORTRET DE PRIMAR. Cine este Andrei Nastase:   A intrat in politica pe valul miscarii protestatare antiguvernamentale din 2015, generate de disparitia din sistemul bancar a circa un miliard de dolari. Numele lui este legat de cel al oamenilor de afaceri Victor Topa si Viorel...
(video) Statistică Porsche. Iată câte maşini au fost produse din fiecare generaţie a modelului 911... Porsche prezintă un scurt filmuleţ în care ne arată o statistică a producţiei modelului 911, de la prima sa generaţie şi până în prezent. Astfel marca doreşte să ne prezinte calea pe care a parcurs-o până când a ajuns la un milion de unităţi ale coup...
Gigantul Amazon, luat la ochi de Donald Trump „Mi-am exprimat preocupările privind Amazon cu mult înainte de alegeri. Spre deosebire de alţi retaileri, aceştia plătesc impozite mici sau chiar deloc guvernelor de stat şi locale, folosesc sistemul nostru poştal ca băiat de livrări (provocând pierderi extraordinare pentru SUA) şi scot sute de reta...