465x0_scrisoare1.jpg

Conflict de interese

Stimați autori și interpreți din Republica Moldova. Este foarte important să cunoașteți următoarele și să faceți concluziile de rigoare!
Pe 5 iulie a.c. este fixată ședința Curții Supreme de Justiție (CSJ) pentru examinarea admisibilității cererii de recurs a AsDAC, formulată împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău (CA) din 14.02.2017. Prin respectiva decizie, Curtea de Apel a decis încasarea din contul AsDAC în beneficiul ANPCI (condusă de Iurie Gheorghiță) a sumei de 2 256 821 lei pentru „august-decembrie 2012”!

Această sumă de 2 256 821 lei a fost încasată de AsDAC la sfârșitul anului 2012, precum distribuită și achitată la adresa titularilor de drepturi, încă la sfârșitul anului 2012 – începutul anului 2013!

Or, AsDAC a procedat întocmai cum prevede Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe! A colectat, dar și distribuit, și achitat remunerația colectată la adresa titularilor de drepturi, inclusiv pentru perioadele ulterioare, ultima plată reușind să o efectueze în luna mai 2015 (înainte de a fi fost aplicat un următor sechestru, tot la demersul ANPCI, care a făcut imposibil transferul remunerației la adresa destinatarilor legali)!
Acest lucru semnifică că pe conturile AsDAC se aflau (căci acum deja sunt în contul executorului judecătoresc V.D.), pe de o parte, remunerația datorată autorilor străini (pe care AsDAC nu a reușit să le-o transfere), iar, pe de altă parte, remunerație încasată de AsDAC în alți ani de gestiune decât în anul 2012, adică pentru altă perioadă decât pentru care CA i-a dat câștig de cauză ANPCI-ului.
Deoarece atacarea cu recurs la CSJ nu suspendă executarea deciziei CA, reiterăm executorul judecătoresc (D.V.), sesizat de conducătorul ANPCI, să încaseze pe contul său suma sus-indicată. Executarea prin încasarea tuturor sumelor de pe conturile AsDAC, a început, inclusiv cele achitate AsDAC, de către organizațiile de gestiune colectivă din străinătate cu care AsDAC sunt în relații contractuale (UCMR-ADA/Romania, JASRAC/Japonia, AKKA-LAA/Letonia și SPA/Portugalia).

Curtea de Apel nu a ținut cont de cele sus-menționate, deși AsDAC a prezentat la materialele dosarului dovezi de distribuire și achitare a remunerației, inclusiv în adresa titularilor de drepturi pe care ANPCI i-a nominalizat ca fiind membrii săi, titulari de drepturi, până în august 2013, iar alții – până în prezent, au fost/sunt membri ai AsDAC.

Mai nou (în ședințele Curții de Apel), ANPCI deja susținea că ar avea împuterniciri de încasare a remunerației pentru anul 2012 de la niște edituri muzicale de peste hotare, scrisori de împuternicire datate cu anul 2016!

Mai trebuie de menționat că ANPCI revendică suma remunerației sus-indicată (de peste 2 milioane lei), atât cu titlu de remunerație, cât și cu titlu de costuri de gestiune de cca 40% (adică contrar Legii în situația în care nu ANPCI, dar AsDAC a suportat cheltuieli pentru asigurarea colectării respectivei sume)!

Poate dumneavoastră înțelegeți ce se întâmplă?! Căci eu nu mai înțeleg nimic, mai ales în contextul în care Curtea de Apel, în argumentarea deciziei sale din 14.02.2017, invocă niște scrisori ale AGEPI din octombrie-noiembrie 2012 și nu ține cont (așa și scrie expres în decizia sa) de pct. 6 al deciziei AGEPI nr. 3/1566 din 20.09.2013, dând, astfel, prioritate unor scrisori în detrimentul unui act administrativ!

În fine, probabil, deja sunteți la curent cu actele AGEPI de control ale activității ANPCI, în anii 2012-2015 și anume că remunerațiile colectate de ANPCI în anii 2012-2015, de circa 2 milioane 600 mii lei, au fost extrase de ultima de pe cont și utilizate în scopuri necunoscute (cu excepția unei sume nesemnificative de până la câteva zeci de mii de lei transferați unei organizații din Rusia și câtorva autori din RM).

Cu stimă,
Angela Stroici
director general AsDAC


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

ÎNGROZITOR! Cum arată insula exotică acoperită de cele mai multe deșeuri de plastic din lume Potrivit calculelor, 14 mile pătrate de plajă conțin mai mult de 37 de milioane de bucăți de deșeuri, iar gunoiul nu încetează să fie adus de valuri. Pe mica insulă Henderson, din Oceanul Pacific, se varsă în fie care zi gunoaie de pe toate continentele Pămânului (mai puțin Antarctica, bineînțeles),...
Imaginea zilei – de Ziua Muncii. De ce sa caute lemne pentru foc, daca le gasesc pe loc? Print...   Chiar daca urgia alba din aprilie a lasat in urma sute de copaci doborati, de Ziua Muncii, moldovenii oricum au incins gratarele printre crengi.          Preluat de la: ProTv
Află ce te așteaptă la Mad Marketers Conference și ce premieră pentru Moldova aduce Iar pentru ca aşteptarea să nu fie atât de chinuitoare, organizatorii au găsit o modalitate de a-i distra pe toți până la începutul conferinţei. Deci dacă stai la dubii şi te gândești să mergi sau nu, accesează „Harta pi dijeaba”. Ce este aceasta? O listă alcătuită din 13 metode online şi offline de...
Un gol fabulos le-a decis soarta! Cocosii galici s-au impus cu 1 la 0, iar cel mai scump fotbalist d... Paul Pogba, superstarul lui Manchester United, a fost decisiv in cel mai asteptat meci al serii, din preliminariile Cupei Mondiale. Olanda a aratat un joc palid in prima repriza, insa, dupa pauza, si-a revenit si a ratat cateva ocazii bune. S-a incheiat 1 la 0 in favoarea Frantei, iar Olanda ramane ...
Nu s-au ținut de cuvânt? Candu explică de ce PD nu a cedat șefia Parlamentului după ce a fost ales u... „În cazul în care discuțiile în cadrul majorității nu au fost finalizate și nu există o pretenție la acest subiect, fiind o acțiune de echipă, am zis că în cazul în care se solicită voi preda funcția. Eu nu mă țin de ea. Totuși, s-a arătat prin sincronizarea bună că există anumite beneficii în faptu...
A opta zi de proteste în Piaţa Victoriei: La manifestaţie au fost peste 2.000 de oameni Peste două mii de persoane au fost astăzi în Piaţa Victoriei din Capitală, unde au organizat un protest, pentru a opta zi consecutiv, protestatarii cerând demisia Guvernului Grindeanu.  Protestul din Piaţa Victoriei s-a î...