160x228_ct22.jpg

Constantin Tănase: În pragul iernii absolute

Țăranii adună aceste lacrimi și le dau foc. Ce spectacol fascinant – ard lacrimile toamnei! O preafrumoasă tristețe în care echilibrul timpului e menținut de un țăran nebărbierit care adună cu măturoiul lacrimile toamnei și le dă foc…

Vasile Alecsandri ne-a lăsat o imagine genială: „Omul trist cade pe gânduri și s-apropie de foc…”. OMUL TRIST și FOCUL – două simboluri pe care e clădită întreaga filozofie a unui neam chinuit. Ce înseamnă, în definitiv, să cazi pe gânduri?

…În casă pâlpâie, odihnitor, focul în sobă, iar afară vuiește o toamnă cronică. Și între aceste două dimensiuni – FOCUL și TOAMNA – stă, răstignit monumental, el, OMUL TRIST, omul de la țară. În fața FOCULUI omul trist devine filozof și încearcă să înțeleagă ce a însemnat veacul lui pe acest pământ. Primăveri cu cireșe la urechi, toamne cu nunți de argint, ierni absolute cu înmormântări grăbite și între toate acestea – lipsuri, nevoi, drame, comedii, tragedii, ibovnice secrete, cancer la ficat ș.a.m.d. Chestii de rutină, capitole obligatorii din viața omului trist, viață care în mod fatal se încheie într-o „toamnă în hohote”, într-un anotimp al singurătății, în care el se „sprijină blând de infinit” înaintea plecării definitive…

Dar uite că în ochii lui se aprinde un sâmbure de lumină: stai, dom‘le, că a mai fost altceva în viața mea! Au fost și din cele care spui matale, dar au fost și lucruri luminoase în scurtul meu popas pe acest pământ. N-am făcut eu oare cea mai frumoasă nuntă cu cea mai frumoasă mireasă, cu multe crizanteme albe și vornicei pe cai înstelați, cu urși ce țineau lumânări în labe? E adevărat, după nuntă crizantemele albe au murit, preafrumoasa mireasă s-a îmbrăcat în negru, caii înstelați au emigrat pe alte tărâmuri, nici cu urșii nu știu ce s-a făcut, că în locul lor au venit lupii de pe la stânele pustii și abia după ce s-au întâmplat toate acestea eu am căzut pe gânduri și m-am apropiat de foc.

Și iată că omul trist stă în fața focului și nu se mai poate ridica din gândurile în care a căzut: mai aruncă un lemn în sobă și toate-i par triste și efemere, dealuri și câmpii pustii se rostogolesc peste el, o iarnă absolută, fără un sat de sănii, îi viscolește în fața ochilor, în urechi îi sună o romanță tristă, cu mult mai tristă decât niște flori galbene rămase într-un salon de spital. Focul arde odihnitor, în casă e o liniște ca până la facerea lumii, iar afară toamna vuiește cu glas de dincolo de mântuirea acestei lumi.

Vă spun sincer: la Chișinău, timpul parcă n-are anotimpuri; aici toamna a trecut discret, ca o iscoadă; la țară însă n-ai unde fugi de atâta toamnă și de atâtea gânduri…

2. Căprioara singurătății mele

Ieri dimineață, în zori, m-a trezit o ploaie lacomă cu tunete și fulgere, ca în miez de iulie; era ceva asemănător cu tabloul din „Regina ostrogoților” lui Coșbuc, „ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgere cad”. Și când te gândești că, în ajun, noaptea debutase cu o lună atât de clară încât puteai desluși și fundurile craterelor…

În căsuța mea liniștea a umplut toate ungherele și, precum trebuie să se întâmple la țară pentru un om de la oraș, ploaia aceasta nu are alte conotații, decât poetice. Numai țăranul face calcule de rutină, plătind tribut unor ritualuri și scheme existențiale, pe care le respectă cu un devotament aproape religios; eu însă, sunt străin de ele și străin voi fi întotdeauna pentru că, orășean fiind, nu mai pot asocia ploaia cu verdele întunecat al grâului de toamnă sau – ah, ce subtilitate! – cu mieii care vor veni pe lume prin februarie… Pentru mine acum există un singur folclor al sufletului – singurătatea dulce, amestecată cu poezia ploii care-mi bate la geam. O singurătate populată de fluturi blonzi, cu flori galbene de crizantemă și gutuie, cu o căprioară care-mi paște neliniștile și cu un timp care s-a așezat, războinic și fatal, între mine și un dor străin. Lama sclipitoare, cu luciu de moarte, a singurătății taie felii de liniște ca o răzbunare în fața simfoniei ploii, dezlănțuite afară.

Numai izolat în această singurătate îți dai seama cât de mult are nevoie omul ca, din când în când, să se certe cu lumea, să se retragă departe de ea, îngropându-se în blana moale a unor tăceri tihnite, picurate cu tângă și dor de ducă. E ceea ce visa Eminescu – e visul „sufletului nemângâiet”, care se vrea „îndulcit cu dor de moarte”.

Dar uite ploaia a trecut, s-a dus în alte geografii politice și economice. Și m-a lăsat singur în fața singurătății, a amintirilor spălate cu fulgere albastre. Și odată cu ea, cu ploaia, au dispărut fluturii blonzi, florile galbene de crizantemă, gutuile… Au rămas numai căprioara și singurătatea față în față cu acel timp războinic și fatal, așezat între mine și un dor străin. Ard, dulce, pe rug și aștept să răsară soarele. Galben, ca o gutuie, ca un felinar în ceață, vorba poetului, să apară și să taie în două, cu lumina lui înmiresmată, această singurătate pe care atât de mult aș vrea s-a împart cu cineva încât, dacă închid ochii, mi se pare că mi se umple casa cu căprioare, iar afară înfloresc cireșii.
Dar nu pot împărți cu nimeni această singurătate. Pentru că ar fi nedrept, cumplit de nedrept, să împarți cu cineva o dimineață pe care Dumnezeu ți-a trimis-o numai ție. O dimineață cu destinație specială, trimisă într-un plic galben, picurat cu lacrimi de romanță uitată. Nu vreau să închei un armistițiu nedrept cu jefuitorii de singurătăți – de aceea, nu pot împărți cu ei nimic. Cu atât mai mult nu pot să împart căprioara care-mi paște acum la geam, cu coarnele încărcate de gutuie și crizanteme galbene.

Chiar dacă între ea și singurătatea mea se înalță, fatal, un timp războinic – acei mii de ani nesocotiți și reci care până la urmă le rezolvă pe toate. Dar absolut pe toate. Ca și ploaia din noaptea trecută. Și viitoare…

10 noiembrie 2000
Fragment din cartea „Patria vuindă”, 2001


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Caz șocant într-un spital din India: un copil nou-născut, declarat mort din greșeală Medicii din cadrul spitalului privat Max Hospital le-au spus părinților că micuțul lor s-a stins din viață, la câteva ore după decesul fratelui-geamăn al acestuia, născut mort. Părinții au spus că au observat cum unul dintre bebeluși a început să se miște într-o pungă de plastic în care medicii îi p...
Detalii noi despre atacul de tip mafiot din Capitală în care un bărbat de 45 de ani a ajuns la spita... Şeful adjunct al PCCOCS, Vitalie Busuioc a oferit detalii despre atacul de ieri din Capitală, atac în care un bărbat de 45 de ani a ajuns la spital, după ce maşina în care se afla a fost ciuruită dintr-un automat Kalaşnikov. Ulterior, unul dintre agresori a spart geamul automobilului şi l-a rănit la...
Studiu: Există o legătură strânsă între dietă şi depresie Zicala „eşti ceea ce mănânci” nu a fost niciodată mai reală. Dovada este un experiment neobişnuit în care cercetătorii australieni de la James Cook University au găsit că la persoanele din Strâmtoarea Torres cantitatea de peşte şi hrană procesată consumate sunt asociate cu depresia.Echipa de cerceta...
GROAZNIC! Şi-a ucis fiul cu ciocanul, iar apoi a îngropat cadavrul în grădină O femeie de 63 de ani din municipiul Ploieşti, România, este audiată, luni seară, de Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, după ce aceasta s-a autodenunţat spunând că şi-a ucis fiul cu lovituri repetate de ciocan îngropându-l apoi în curte, ea motivându-şi gestul prin faptul că bărb...
Ucraina a trimis legea privind educația spre evaluare Comisiei de la Veneția Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a trimis legea „Privind educația” spre examinare Comisiei de la Veneția, a anunțat ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Pavel Klimkin, potrivit Interfax-Ucraina. „Astăzi am trimis...
Cristalul care se vindecă precum un om Polimerii de auto-vindecare au fost subiectul cercetărilor savanţilor pentru mai mult de 10 ani, până acum fenomenul a putut fi observat doar în materiale moi precum cauciucul sau plasticul.  Cristalele galbene deschis de mărimea unghiei unui bebeluş şi cu o grosime de 5 milimetri au fost cresc...