constructia-drumului-chisinau-ungheni-e-in-intarziere-cu-40-fata-de-perioada-limita-stabilita-1498637683.jpg

Construcția drumului Chișinău – Ungheni e în întârziere cu 40% față de perioada limită stabilită

Aflându-se într-o vizită de lucru la Ungheni, pe 26 iunie, viceministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Usatîi, a declarat că atât construcția drumului Chișinău-Ungheni, cât și a drumului de ocolire a orașului Ungheni sunt în întârziere, relatează Expresul.

Fiind întrebat la ce etapă este drumul de ocolire, dânsul a răspuns: ”E în întârziere cu vreo 40% față de perioada limită care a fost prevăzută pentru finalizare și care este stipulată în contract”.  În acea zi, Anatol Usatîi a vizitat și șantierul respectiv, inspectând podul peste calea ferată de la Zagarancea, care va face legătură cu drumul de centură.

Referindu-se la cele văzute, dânsul a relatat pentru ”Expresul”: ”În majoritatea secțiunilor  au fost finalizate lucrările de terasament. O problemă este că aceste lucrări au fost  executate  la sfârșitul anului trecut, iar în perioada ianuarie – aprilie, din cauza prepicitațiilor abundente, au fost suprasaturate cu apă. Acum rămâne să așteptăm să se usuce sau să fie substituite straturile de bază. Deja a fost rezolvată problema privind sursele financiare, materia primă. A fost semnat contractul și lucrăm la acest drum în continuare”.


Și pe traseul Chișinău – Ungheni
 se lucrează. Asta ne-a spus viceministrul, subliniind că nimeni nu a știut că el va veni la Ungheni, ca să iasă să lucreze intens. Astfel, dânsul s-a putut convinge că se muncește, că muncitorii își îndeplinesc sarcinile.

”Acest traseu este divizat în cinci segmente. Pe unele lucrările sunt mai avansate, pe altele – mai puțin avansate. Ceea ce e comun, este faptul că toți execută lucrările care s eimpun cu întârziere”, a explicat oficialul, după care a adăugat: ”Oricum, dacă mergeți pe acest drum, veți vedea că se lucrează”.

Citiți articolul integral pe Expresul.md.


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

23 februarie – sarbatoare sau nu. Ziua fostei Armate Sovietice a fost motiv de galceava in Par...   Oleg REIDMAN, DEPUTAT PCRM: “Felicitari pentru toti cei care au trecut pe acest drum, cu armele in mana, aparand poporul.”    Andrian CANDU, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI: “Domnul Ghimpu, fost ostas in armata sovietica tot vrea sa vorbeasca.”   &n...
Speranța a dat lovitura la Bălți! Băieții lui Cristian Efros au obținut victorie în partida cu Zaria... Speranța Nisporeni a oferit una din surprizele etapei a 11-a din Divizia Națională. Echipa pregătită de Cristian Efros s-a impus la Bălți în fața celor de la Zaria cu scorul de 2-0. Plămădeală a deschis scorul în minutul 62, iar Castan a stabilit scorul final în...
Om de zăpadă uriaș la Tohantin. Cine a creat gigantul de trei metri Un om de zăpadă uriaş a devenit vedeta comunei Tohatin. Creația are o înălțime de peste trei metri și a fost construită de familia Ziliborș. Aceştia i-au dat și un nume potrivit, "Toha". Stăpânul casei, Pavel Ziliborş spune că ideea i-a venit spontan şi a fost ajutat cu drag de cei trei copii ai săi...
(video) Sheriff a obținut un rezultat bun la Baku! Campioana Moldovei a remizat cu Karabakh Campioana Moldovei, Sheriff, a remizat în partida tur din turul trei preliminar al Ligii Cmapionilor de la Baku cu Karabakh, scor 0-0. Calificarea se va decide pe 1 august la Tiraspol.  Sheriff Tiraspol a terminat la egalitate partida de la Baku cu Karabakh, scor 0-0. ...
Patru moldoveni au fost deportați din Federația Rusă în ultima săptămână În perioada 6 - 12 noiembrie 2017, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 119 evenimente, cu documentarea a 125 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum ur...
Proteste masive în Ucraina: „Marșul viitorului” și manifestare anti-Rusia După cum informează Radio Free Europe, în capitala Kiev au avut loc două manifestări masive: „Marșul Viitorului" inițiat de opozanții președintelui Poroshenko și acțiunea „Moartea Rusiei”. Reprezentanții acestei din urmă au atacat biroul unei agenții rusești pentru cooperare internațională și sediil...