465x0_plutonium.jpg

Coreea de Nord ar putea avea mai mult plutoniu decât se estimează

Noi imagini cu principalul complex nuclear din Coreea de Nord arată că Phenianul pare să fi produs pentru programul său de armament mai mult plutoniu decât se estima până acum, relatează site-ul ”38 North”, în contextul în care ambițiile militare ale regimului comunist amplifică tensiunea în regiune, potrivit AFP.

Acest site care este specializat în Coreea de Nord și care aparține de Universitatea Johns Hopkins din Washington, a relatat vineri că imagini termice de la centrul nuclear Yongbyon lasă de înțeles că Phenianul a retratat bare de combustibil de cel puțin două ori ori, în septembrie 2016 și în iunie 2017.

"Aparent au avut loc ce puțin două campanii nedeclarate de retratare pentru a produce o cantitate nedeterminată de plutoniu, ce ar putea spori rezervele de arme nucleare ale Coreii de Nord", conform ”38 North”.

Coreea de Nord a dezactivat reactorul Yongbyon în 2007 în cadrul unui acord de dezarmare pentru ajutor umanitar. Însă Phenianul a început lucrări de renovare a complexului după cel de-al treilea său test nuclear în 2013.

O creștere a activității termice a fost de asemenea dezvăluită în uzina de îmbogățire a uraniului la acest complex, însă fără să se poată stabili cauza. Cercetătorii estimează de asemenea că acest centru nu ar produce tritium, una din componentele cheie pentru fabricarea de bombe termonucleare.

De la venirea la putere a lui Kim Jong-Un la sfârșitul lui 2011, Coreea de Nord și-a accelerat considerabil dezvoltarea programelor sale nucleare și balistice, interzise totuși de comunitatea internațională.

Coreea de Nord a realizat cinci teste nucleare din 2006, dintre care două din ianuarie 2016, iar la sfârșitul lunii iulie a testat, în premieră, o rachetă intercontinentală.

Sursa: AgerpresAcest site, care este specializat în Coreea de Nord și care aparține de Universitatea Johns Hopkins din Washington, a relatat vineri că imagini termice de la centrul nuclear Yongbyon lasă de înțeles că Phenianul a retratat bare de combustibil de cel puțin două ori ori, în septembrie 2016 și în iunie 2017.

"Aparent au avut loc ce puțin două campanii nedeclarate de retratare pentru a produce o cantitate nedeterminată de plutoniu, ce ar putea spori rezervele de arme nucleare ale Coreii de Nord", conform ”38 North”.

Coreea de Nord a dezactivat reactorul Yongbyon în 2007 în cadrul unui acord de dezarmare pentru ajutor umanitar. Însă Phenianul a început lucrări de renovare a complexului după cel de-al treilea său test nuclear în 2013.

O creștere a activității termice a fost de asemenea dezvăluită în uzina de îmbogățire a uraniului la acest complex, însă fără să se poată stabili cauza. Cercetătorii estimează de asemenea că acest centru nu ar produce tritium, una din componentele cheie pentru fabricarea de bombe termonucleare.

De la venirea la putere a lui Kim Jong-Un la sfârșitul lui 2011, Coreea de Nord și-a accelerat considerabil dezvoltarea programelor sale nucleare și balistice, interzise totuși de comunitatea internațională.

Coreea de Nord a realizat cinci teste nucleare din 2006, dintre care două din ianuarie 2016, iar la sfârșitul lunii iulie a testat, în premieră, o rachetă intercontinentală.

Sursa: Agerpresncipalul complex nuclear din Coreea de Nord arată că Phenianul pare să fi produs pentru programul său de armament mai mult plutoniu decât se estima până acum, relatează site-ul ”38 North”, în contextul în care ambițiile militare ale regimului comunist amplifică tensiunea în regiune, potrivit AFP.

Sursa: Agepres


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

A fost descoperit un laundromat în Azerbaidjan. Ce conexiuni are acesta cu R. Moldova Aceşti bani au fost folosiţi pentru a mitui politicieni europeni care făceau lobby în interesele Azerbaidjanului în UE şi au blocat rezoluţiile care condamnă încălcările drepturilor omului în fosta republică sovietică. În timp ce încasau banii, politicienii europeni supravegheau, ca observatori, ale...
The Observer: Mii de românce sunt supuse la muncă forţată şi agresiuni sexuale în serele italiene... Organizația italiană pentru drepturile migranților, Proxyma Association, estimează că mai mult de jumătate dintre româncele care lucrează în serele din sudul Peninsulei sunt violate de angajatorii lor. Aproape toate lucrează în condiţii de muncă forţată şi exploatare severă.  „Aceste femei...
CPR-Moldova condamnă declarațiile sexiste ale lui Vlad Plahotniuc și îl îndeamnă pe liderul Partidul... Centrul pentru Politici și Reforme condamnă declarațiile sexiste ale lui Vlad Plahotniuc și îl îndeamnă pe liderul Partidului Democrat din Moldova să își ceară scuze publice pentru acestea în următorul său briefing de presă. Este vorba despr...
Doi fraţi au găsit un bilețel de la mama lor. Au rămas MUŢI DE UIMIRE când au văzut ce era scris în ... Au ajuns acasă și voiau să stea în sufragerie, în fața televizorului, însă au rămas muți de uimire la intrarea în cameră, unde era prinsă o sfoară care nu le permitea accesul, cu un bilețel lipit pe ea. Mama copiilor a găsit una dintre cele mai ingenioase metode de a păstra curățenia în casă până de...
Dodon reacționează la afirmațiile lui Plahotniuc: „Declarațiile acestei guvernări trebuie tratate cu... După declarațiile făcute de președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, în contextul reformei Guvernului, de a reduce numărul de ministere de la 16 la 9, șeful statului, Igor Dodon, vine cu o reacție. Pe pagina sa de socializare, Igor Dodon scrie că a luat act d...
Cele mai nesanatoase alimente de post  Postul Pastelui este cel mai greu de tinut intrucat este cel mai lung din an. In aceasta perioada nu se consuma alimente de provenienta animala. Cei care tin post trebuie sa stie ca mancarea care inlocuieste carnea, ouale sau laptele nu e...