cutit_80867700.jpg

Crimă odioasă în Italia. Doi ieşeni au omorât o femeie chiar în faţa copilului ei pentru câţiva euro

Crimă odioasă în Italia. Doi ieşeni ar fi ucis o româncă chiar în faţa copilului său de nici un an. Acum, după mai bine de trei luni indivizii au fost arestaţi. 

Potrivit poliţiei victima se afla în locuinţa proprie atunci când a fost ucisă, iar cei doi indivizi ar fi intrat în casa victimei folosind un pretext. 

Femeia se afla în locuinţă alături de copilul său de nici un an. Ar fi fost strangulată de agresori până ce a murit, fapt relevat de rezultatele necropsiei. Scenele violente s-ar fi petrecut de faţă cu copilul. Cei doi indivizi ar fi verişori cu soţul victimei, ei sustrăgând apoi câteva sute de euro din casă, imediat după ce au comis omorul.

Femeia a fost găsită fără suflare chiar de soţul ei, care a descoperit şi fetiţa plângând în cameră. În primă fază, bărbatul a fost suspectat de autorităţi că ar fi comis fapta, însă el nu a fost reţinut. Cei doi ieşeni arestaţi au fost încarceraţi la Palermo şi urmează să fie judecaţi.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Poveste reală de viață de te trec fiorii! O femeie e bântuită de trecut. Ce să facă? Veronica s-a nascut in Republica Moldova, iar povestea ei de viata este demna de un scenariu de film. A avut o copilarie tumultoasa, a comis o crima si si-a ispasit pedeapsa. Apoi a luat-o de la zero, in Spania. Iubeste si e iubita, dar… nu a avut curajul sa-i spuna adevarul despr...
Serghei Marghiev, atletul moldovean a cucerit medalia de bronz la Universiada, in proba aruncarii ci...   Serghei Marghiev a avut 4 aruncari reusite si 2 ratate, in finala. Cea mai buna aruncare i-a adus un rezultat de 74,98 metri. Argintul i-a revenit unui sportiv din Belarus, iar campion a devenit un polonez, cu o aruncare de 79,16 metri.    La Universiada Mondiala de Vara, desfasu...
Igor Dodon, după întâlnirea cu conducerea NATO: Deschiderea oficiului NATO este inoportună Deși a mulțumit NATO pentru implicarea și asistența în anumite proiecte implementate în Republica Moldova, dând exemplu lichidarea stocului de pesticide, Igor Dodon și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu eventuala deschidere oficiului NATO în RM: „Considerăm că la această etapă, acest pas la crea...
Democratii isi mai fac un Guvern. In noul sediu de pe strada Armeneasca vor activa 9 departamente, c...   Vitalie GAMURARI, PURTATOR DE  CUVANT PD: "Departamentele de  specialitate ale PD-ului, departamente care vin ca  suport politic si de expertiza pentru guvern si  parlament."   Cele 9 comisii cu experti democrati, dar si  independenti, care ar urma sa ajute gu...
HOROSCOP: 3 zodii care sunt predispuse să ajungă amante VarsatorDesigur, sa fii o persoana deschisa si romantica in acelasi timp este un ideal. Totul pana cand ajungi sa te indragostesti de doi barbati in acelasi timp. Se intampla adesea in cazul femeilor Varsator care ajung fie sa aiba doi iubiti fie sa devina ele amante. Aceste femei nu vad nimic gresi...
Terenurile agricole lăsate de izbeliște timp de doi ani pot să ajungă în gestiunea autorităților... În nota informativă se spune că privatizarea masivă a terenurilor agricole a dus la faptul că multe au rămas în paragină, iar din această cauză agricultorii practică o agricultură ineficientă. Terenurile neprelucrate stimulează mulți dăunători, iar agricultorii sunt nevoiţi să utilizeze chimicate şi...