465x0_01DSC_95101.jpg

Curtea Constituţională dezminte informaţiile vehiculate de TV8 cu privirile la sesizarea despre sistemul electoral depusă de liberali

Curtea Constituţională dezminte informaţiile nefondate vehiculate de postul de televiziune TV8 și de unele mijloace mass-media precum că Decizia de inadmisibilitate a sesizării nr.117a/2017 pentru controlul constituționalității unor prevederi legale privind sistemul electoral, sesizare depusă de fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal, a fost adoptată „în secret".

Curtea precizează că, potrivit pct.24 din Regulamentul Curții Constituționale privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională, deciziile privind admisibilitatea sesizărilor se adoptă în ședință închisă fără participarea autorilor.

Curtea menționează că în ședințe plenare publice cu participarea părților se examinează doar sesizările declarate admisibile. Prin urmare, sesizarea nr.117a/2017, depusă de fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal, fiind declarată inadmisibilă, a priori nu putea fi examinată în ședință plenară publică.

Totodată, actele adoptate de Curte sunt aduse la cunoștința autorilor, plasate pe pagina oficială de internet a Curții și publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova după finalizarea procesului de redactare.


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Amendat acum doi ani pentru ca isi conducea Lexus-ul in timp ce vorbea la telefon, Andrian Candu s-a...   In filmuletul sonorizat tot de Andrian Candu, presedintele Parlamentului isi pune fetita intr-un scaun special in automobil, indemnand astfel parintii sa aiba grija de siguranta copiilor in timpul calatoriilor cu masina.   "In brate nu inseamna in siguranta" - este mesajul spotului. A...
Dorin Chirtoaca continua subiectul cu baietii de la Carla's Dreams: "Doar s-au facut presu...   "Oameni sau legume? Oameni imperfecti, dar oameni totusi, sau legume perfecte si obediente Kremlinului?", astfel isi incepe primarul pe pagina sa oficiala de facebook.    Mesajul integral: "Am citit opinii, am aflat pareri, si cum e firesc, ele-au intrat, sub pielea mea... Din c...
Summitul din Coreea de Nord sub semnul întrebării: Există motive semnificative şi ca acest summit să... Donald Trump şi Kim Jong Un s-ar putea să nu se mai întâlnească luna viitoare. Preşedintele american a declarat că sunt motive semnificative ca summitul de la Singapore să nu mai aibă loc aşa cum era stabilit. "Noi depunem eforturi şi sunt şanse să reuşim. Dar există motive semnificative şi ca acest...
Ce trebuie să schimbi la tine, în 2017, ca să îţi meargă bine în 2018. Sfaturi în funcţie de zodie... Mai sunt 3 luni din anul 2017 şi, dacă vrei să te pregăteşti pentru viitorul an, astrologii au pentru ţine câteva sfaturi. Iată ce trebuie să schimbi la ţine, în 2017, că să îţi meargă bine în 2018. ...
Accident fatal la Moscova. Cinci oameni au murit, iar 15 au fost răniți, după ce un autobuz a intrat... Imagini şocante în capitala Rusiei, Moscova. Cinci oameni au fost spulberați de un autobuz de linie care a intrat în plină viteză într-un pasaj subteran. Cel puţin 15 oameni s-au ales cu diverse traumatisme.Momentul producerii tragediei a fost surprins de o cameră de supraveghere. Vă avertizăm că ur...
Si troleibuzele ies in vacanta. Rutele care vor fi suspendate pana la intai septembrie – VIDEO   Este vorba de troleibuzul numarul 11 care uneste cartierul Sculeni cu sectorul Rascani al capitalei, dar si de ruta nr 16 care trece prin centrul si sectorul Ciocana al orasului. Acest lucru inseamna minus 80 de unitati. Aceasta este o practica aplicata in fiecare an de municipalitate, avand...