2018_03_03-comunicat-de-presa-iii-2_35172400.jpg

Curtea Constituțională din Lituania, vizitată de ministrul Justiției, Alexandru Tănase

Alexandru Tănase a discutat despre reforma sistemului judiciar inclusiv modificările ce vizează Curtea Constituțională a Moldovei, particularitățile și asemănările dintre reorganizarea sistemelor judiciare din Moldova și Lituania, precum și impactul reorganizării asupra justiției.

De asemenea, a explicat că în modificările planificate se mizează pe integritatea și specializarea judecătorilor, iar Curtea Supremă de Justiție urmează a fi transformată într-o Curte de casație, similar celei din Lituania.

În contextul discuțiilor, Dainius Zalimas a relatat despre recentele evoluții din jurisprudența Curții Constituționale a țării sale. Printre cele mai relevante subiecte a fost protecția secretului de stat și intervenția religiei în guvernarea statatului. El a mai comunicat despre intenția Lituaniei de a introduce plângeri constituționale individuale.

Precizăm că, Curtea Constituțională a Moldovei cooperează de mai mult timp cu instituția omoloagă din Lituania, iar o parte din proiectele de asistență ale Lituaniei au contribuit la susținerea reformelor în domeniul justiției, reformării Curții Constituționale și altor instituții din sectorul justiției.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

„Se strânge laţul” pentru Kim Jong-Un: China anunţă măsuri fără precedent Dictatorul din Coreea de Nord, Kim Jong-Un e din ce în ce mai singur. Încolţit de SUA, dictatorul îşi pierde şi o mare putere pe care o credea aliată. China anunţă măsuri fără precedent la adresa comuniştilor din Coreea de Nor...
Franţa organizează astăzi al doilea tur al scrutinului prezidenţial Aproximativ 47,5 milioane de cetăţeni francezi sunt chemaţi la urne, duminică, în al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Franţa, în care se confruntă candidatul proeuropean Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, un politician populist eurosceptic. Cele 66.546 de sec...
Premiul Nobel pentru Literatură. Laureaţii vor fi anunţaţi astăzi Laureații premiului Nobel pentru Literatură vor fi astăzi anunțați în capitala Suediei. La această categorie au fost nominalizate aproximativ 350 de persoane, a căror identitatea este ţinută încă în secret. Anul trecut, premiul a fost obţinut de cântăreţul Bob Dylan pentru poeziile sale. Din 1901 şi...
Atentie soferi! Maine, trafic suspendat pe bd. Stefan cel Mare si Sfant de la primele ore ale dimine... Astfel, circulatia transportului public va fi organizata dupa cum urmeaza:    Troleibuzele: •       ruta nr. 30 – va circula de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. Bucureşti, str. Al. Puşkin, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt ...
Răsturnare de situație// Autorul atacului de la Barcelona ar fi încă în libertate Sunt căutări intense în Spania, pentru că poliţia crede că teroristul care a intrat cu o furgonetă în mulţimea de pe La Rambla este, totuși, încă în viaţă. E vorba despre un marocan în vârstă de 22 de ani, Younes Abouyaaqoub. Acesta ar fi condus furgon...
VIDEO. „Jurnaliștii nu sunt judecători”. Dosarul Presei despre încălcarea prezumţiei nevinovăţiei... Însă, în goana după senzaţional, unii jurnaliştii au încălcat prezumţia nevinovăţiei a persoanelor reţinute de poliţie. Primii care au realizat o știre la acest subiect au fost jurnaliștii de la publika.md. Redactorii au publicat, însă, fotografiile și numele unei persoane care ar fi fost reținută î...