img_80248900.jpg

Cutremurător! Un copil a înviat cu o oră înainte de a fi înmormântat

Mai multe persoane care luau parte la înmormântarea unui băiețel de doar doi ani de zile au avut parte de șocul vieții lor, întrucât micuțul, care fusese declarat mort, s-a ridicat din sicriu. 

Băiatul a înviat la propria înmormântare, după care s-a întins înapoi în sicriu şi a murit, potrivit Daily Mail.

Înainte de acest episod teribil, copilul a încetat să mai respire în timp ce era internat în spital, unde era tratat pentru pneumonie. Ulterior, trupul lui a fost luat acasă de către familie, care a început pregătirile pentru înmormântare.

Tatăl copilului a declarat că în acel moment toată lumea a început să ţipe, iar el a crezut că s-a întâmplat un miracol şi băieţelul lui a revenit la viaţă. Din păcate, însă, copilul s-a întins în sicriu și nu a mai respirat.

Acum, bărbatul, care e convins băiatul lui a fost victima unui malpraxis a depus o plângere la Poliție, cazul urmând acum a fi anchetat, scrie a1.ro


Preluat de la: Publika.md