160x228_dannniiccc.jpg

Dan Nicu: Chişinău, cetate de necucerit pentru socialişti

Capitala Republicii Moldova se transformă într-o nucă tare, de care socialiştii şi-au mai frânt încă o dată dinţii. Referendumul municipal convocat prin stăruinţele acestora pentru a-l demite pe primarul Dorin Chirtoacă a eşuat răsunător, abia 17% dintre alegători prezentându-se la vot duminică. Evenimentul se înscrie într-un şir al insucceselor socialiştilor de a cuceri oraşul, dându-le acestora un nou prilej pentru frustrare.

Într-o perspectivă ceva mai istorică, chişinăuienii au rămas fideli, duminică, unei tradiţii care durează de aproape două decenii. Socialiştii de astăzi, atât Igor Dodon, cât şi majoritatea liderilor partidului său, şi-au început activitatea politică în calitate de comunişti, membri ai PCRM şi subordonaţi ai lui Vladimir Voronin, cel care i-a şi lansat pe toţi în viaţa publică. Dacă privim experienţele lor în continuarea celor ale PCRM, avem un tablou în care Chişinăul rezistă din 2001 încoace tentativelor comuniştilor/socialiştilor de a prelua administraţia municipală. În 2007, candidatul susţinut de comunişti, Veaceslav Iordan, a pierdut lamentabil în faţa lui Dorin Chirtoacă. Pentru primul său mandat, prim-vicepreşedintele liberalilor a câştigat alegerile locale cu peste 60% din voturi, zdrobindu-l pe Iordan, care beneficiase de susţinerea oficială şi de o campanie electorală consistentă şi bine finanţată. În 2011, Igor Dodon a încercat să se înscăuneze primar în locul lui Chirtoacă, şi aproape a reuşit. În turul II, acesta a acumulat peste 49% din voturi şi a fost foarte aproape de victorie. Cu atât mai dureroasă a fost înfrângerea, în dimineaţa de după alegeri. La ultimele alegeri locale, în 2015, actualul preşedinte formal al Partidului Socialiştilor şi aliata de nădejde a lui Dodon, Zinaida Greceanîi, nu a reuşit nici ea să-l învingă pe Dorin Chirtoacă.

Pentru 2017-2018, dacă le-ar fi reuşit provocarea unor alegeri locale anticipate prin referendumul deja eşuat, socialiştii îl pregăteau pe Ivan Ceban, fruntaş socialist cu şanse bune de a repeta contraperformanţele precursorilor săi, după ce s-a implicat într-o mulţime de scandaluri şi şi-a făcut loc cu coatele spre funcţia de primar la care tânjeşte. Fără îndoială, comportamentul său nu va rămâne netaxat de alegători, dacă vreodată Ceban va candida.

Chiar dacă rezultatul votului de duminică nu le-a adus socialiştilor rezultatele scontate, atitudinea chişinăuienilor nu trebuie interpretată nici ca una de susţinere deosebită pentru Dorin Chirtoacă. Mai curând, o parte a cetăţenilor Capitalei s-au lăsat conduşi de dezinteresul faţă de referendum pe care a reuşit să li-l provoace comportamentul principalilor „avocaţi” ai votului, dar şi problemele din instanţă ale lui Chirtoacă. Drept rezultat, asta l-a salvat pe cel care a condus oraşul în ultimii 10 ani de ruşinea de a fi fost demis prin referendum, însă nu i-a ridicat nivelul de popularitate.

În orice caz, eşuarea referendumului dorit de socialişti ca să-şi propulseze, în cele din urmă, omul la conducerea capitalei, denotă o dată în plus că oraşul Chişinău refuză, în continuare, să cadă în mâna comuniştilor şi a urmaşilor acestora socialişti.


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Up Moldova – mai bine în fiecare zi! Alinierea Republicii Moldova la practicile internaționale de susținere a angajatorilor și angajaților  a fost posibilă grație adoptării Legii nr.166 cu privire la tichetele de masă. Grupul Up este un grup care operează de 54 de ani la nivel internațional și dezvoltă produse și servicii menite s...
(ANUNȚ OFICIAL) Rusia este din ce în ce mai autoritară. Nu există zi în care să nu zăngănească armel... Conferința de securitate care a avut loc săptămâna trecută la Munchen, a reconfirmat faptul că se are de a face cu o Rusie din ce în ce mai autoritară și care nu ia în considerare interesele statelor cu care ar trebui să fie parteneră.   ...
Bine de știut! Leguma care previne infarctul, protejează rinichii, ficatul şi calmează sistemul nerv... Leguma are efecte benefice asupra sistemului cardiovascular, fluidizand sângele, pentru a împiedica formarea cheagurilor de sânge, depunerea de plăci aterosclerotice și apariția infarctului miocardic, scrie realitatea.net.Potrivit studiilor, ceapa conține un compus care, la fel ca insulina, ajută la...
Rusia cere dovezi Marii Britanii privind suspecţii identificaţi în cazul otrăvirii cu Noviciok Rusia a cerut o declaraţie oficială din partea Marii Britanii după o informaţie potrivit căreia au fost identificaţi suspecţii în cazul unui atac cu un agent neurotoxic în care au fost otrăviţi un fost spion rus şi fiica sa, relatează joi dpa, potrivit Agerpres.ro."Vreau să aud de la Scotland Yard s...
Un cunoscut prezentator TV și radio a decedat la 56 de ani. Poliția a deschis dosar penal pentru moa... Doliu în lumea presei din România. În această seară, în jurul orei 22:20, jurnalistul și omul de radio Andrei Gheorghe a încetat din viață la locuința sa din Pipera.   Poliția a deschis dosar penal pentru...
Femeile din Arabia Saudită vor avea dreptul să conducă motociclete şi camioane  Femeile din Arabia Saudită vor putea de asemenea să conducă motociclete şi camioane începând cu iunie 2018, au clarificat autorităţile, la aproape trei luni după anunţul făcut de Riad că femeile vor putea şofa, relatează AFP. ...