465x0_25.jpg

De ce NU este bine să cumperi verighetele vinerea

„Aşa cum verigheta nu are început şi nici sfârşit, aşa să fie şi legătura voastră, nimic să nu o rupă”.

Acestea sunt frumoasele cuvinte rostite de un preot la ceremonia căsătoriei. V-ați gândit vreodată cât de importante sunt și ce semnifică de fapt verigheta?

De ce se poartă pe al patrulea deget al mâinii stângi?

Din aur, argint sau platină, verighetele sunt simbolul consacrat al uniunii dintr-un cuplu. Dar există și un motiv pentru care poartă doar pe cel de-al patrulea deget al mâinii stângi. 

Încă din antichitate, se crede că de la acel deget pornește vena dragostei, care duce direct la inimă. În tradiția românească există o regulă strictă în ceea ce privește verigheta: odată ce a fost pusă pe deget de preot, nu se va scoate niciodată pentru că aduce ghinion.

Dacă obiectul cade din greșeală pe pământ, se crede că bărbatul trebuie să-și găsească o altă soție, ca să împiedice forțele răului din viața sa. În cazul în care verigheta alunecă în timpul slujbei de cununie, aceasta nu trebuie ridicată de nici unul dintre viitorii soți.

Nu achiziționați acest obiect în ziua de vineri!

O altă superstiție legată de verighete se referă la ziua când trebuie cumpărate. În acest sens, tradiția spune că obiectele nu trebuie achiziționate niciodată într-o zi de vineri pentru că aduce ghinion în căsătorie. În Anglia și Irlanda se crede că o rană se vindecă dacă se freacă locul cu probleme, cu o verighetă.

Tot tradiția spune că atunci când o femeie visează o verighetă strălucitoare, va fi ferită de necazuri și bărbatul îi va fi fidel. Dacă în schimb îi apare în vis inelul deteriorat, sau îl pierde se anunță o despărțire sau un divorț.

secretele.com


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

PROVOCARE pentru Ion Lazarenco! Moldoveanul va traversa astăzi înot Canalul Catalina din California... Adevărată provocare pentru sportivul moldovean Ion Lazarenco. El va traversa astăzi înot Canalul Catalina din California, iar pe 1 octombrie acesta vrea să treacă și strâmtoarea Molokai din Hawaii. Timp de o lună el va parcurge în total 75 de kilometri înot. Ion Lazarenco are 37 de ani şi este stabi...
(video) „Este un eveniment vital pentru tinerii din IT”. Sute de studenți au participat la ICT Caree... Pe 12 octombrie, la Chișinău s-a desfășurat cea de-a opta ediție a ICT Career Orientation. În cadrul evenimentului organizat de ATIC au participat sute de studenți de la facultățile cu profil IT, profesori, companii și specialiștii din sectorul IT.  ICT Career Orientat...
(video) Marian Lupu, despre protestul de pe 11 iunie: „Protestați, fiți sănătoși. Care-i problema? P... Fostul lider al Partidului Democrat Marian Lupu spune că protestul organizate de opoziție pe 11 iunie nu va aduce nicio schimbare în ceea ce privește implementarea sistemului mixt de vot. Ba mai mult, Lupu a afirmat că va face pariu că la manifestație nu vor veni mulți oameni. Declarațiile au ...
Fostul antrenor-legendă al lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, operat de urgență pe creier Sir Alex Ferguson, antrenorul de legendă, care a condus Manchester United la câştigarea a 38 de trofee în 26 de ani, a fost operat sâmbătă pentru o hemoragie craniană şi se află la terapie intensivă, scrie digi24.ro.„Operaţia a decurs bine, dar el are nevoie de o perioadă pentru recuperare”, a anunţ...
Bulgaria are un nou președinte oficial. Rumen Radev a fost învestit în funcție Generalul bulgar Rumen Radev, câștigătorul alegerilor prezidențiale desfășurate pe 13 noiembrie, a fost duminică învestit oficial ca președinte al Bulgariei în urma unei ceremonii militare care s-a desfășurat în centrul capitalei Sofia, după ce săptămâna trecută el a de...