de-luni-pana-vineri-investigatia-rise-vizita-jurnalistilor-moldoveni-in-turcia-si-rahatul-de-istanbul-intr-un-editorial-semnat-de-editorul-sef-agora-42554.jpg

De luni până vineri: Investigația RISE, vizita jurnaliștilor moldoveni în Turcia și rahatul de Istanbul, într-un editorial semnat de editorul-șef AGORA

INVITAȚIA

Luni, pe 19 februarie, pe la 11.00, a apărut investigația RISE. Nu intru aici în detalii, știți despre ce e vorba, care au fost reacțiile înainte și după publicare. Tot luni, pe la 16 -17 primim un sunet în redacție din partea unei agenții de publicitate și PR cu următorul mesaj: „Clinica Medical Park organizează o vizită la Istanbul pentru jurnaliștii de la Chișinău pe subiectul investigației. Marți dimineață e plecarea, miercuri întoarcerea. Agenda nu e definitivată încă, ea va cuprinde o vizită la clinică și o conferință de presă la care veți putea adresa orice întrebare legată de acest subiect. Dacă sunteți interesați ne spuneți cine merge și ne dați copia pașaportului. Repede, repede.”

Prima întrebarea din partea noastră a fost: Cine mai merge din presă? Am aflat cine. Unor colegi din grup le-am scris: Ce faceți? Mergeți și voi? Cine mai merge?

DECIZIA AGORA

Timp pentru analiză și discuții nu era prea mult. În aceeași seară am trimis următorul răspuns către agenția de PR:

„Noi (pe AGORA și EA.md) vom fi deschiși să prezentăm poziția oricărei părți implicate în investigația în care este vizată clinica Medical Park, din Turcia, dar nu vom lua bani pentru asta. Este un subiect de interes public și îl vom aborda în continuare conform politicii editoriale și rigorilor jurnalistice. Respectiv, niciun material la acest subiect nu va fi coordonat cu niciun client sau agenție înainte de publicare, iar jurnalistul își va alege unghiul de abordare și informațiile ce vor fi incluse ghidându-se de normele etice și deontologice.”

Decizia a fost ca în această deplasare să meargă editorul-șef.    

PLECAREA

Seara târziu am fost informați că posibil plecarea nu va fi marți, ci miercuri, iar întoarcerea joi. Și așa a fost. Am decolat miercuri la 12.40 de pe Aeroportul din Chișinău.

SELECȚIA JURNALIȘTILOR

Am fost un grup de jurnaliști de la 6 instituții media. Deși până la întoarcere credeam că suntem 7 instituții acolo. Nu deschid aici parantezele. Dacă cineva va considera de cuviință să spună mai mult, să o facă. Am întrebat și noi cine a selectat jurnaliștii? Răspunsul a fost – agenția de PR care ne-a și invitat.   

AGENDA

Am ajuns la Istanbul. Spre seară am aflat agenda finală a vizitei. Urma ca a doua zi, joi, să mergem de dimineață la clinică. Întâlniri cu șefi de acolo și prezentarea instituției, iar la amiază conferința de presă. Și așa a fost. La 8.00 eram deja la clinică. Ne-au plimbat prin spital, sus, jos, secția X, secția Y, câteva întrebări din mers legate de activitate.

– Noi știm cum arată un spital privat, care sunt condițiile. Avem nevoie doar de câteva imagini de acoperire. Nu ne interesează cum se apasă butoanele de alarmă.

– Ok.

Au urmat discuții cu câțiva dintre pacienții aflați acolo. Personal am discutat cu două familii de la noi și o doamnă din România. Voi vedea cum, când și dacă le voi relata poveștile. Cam o oră și ceva a durat până când toți colegii și-au încheiat discuțiile cu pacienții.

– Haideți la etajul 10 (nu mai țin minte ce secție era acolo). Dar numai o persoană poate intra să filmeze.

– Ok, haideți merge un operator să ia imagini, dar repejor.  

Am plecat apoi la o altă clinică din oraș, tot din rețeaua Medical Park. Iarăși prezentarea condițiilor din saloane etc. Cineva dintre colegi mă întreabă: Numai mie mi se creează impresia că încearcă să tragă de timp? O întrebare retorică.

– Vreți să mai mergem și în altă aripă a spitalului?

– NU! Noi avem multe întrebări la care să ni se răspundă la cameră

– Bine, mergem în sala de ședințe

… și au urmat 3 ore. Bine, vreo 40 de minute le excludem că a fost prezentare PowerPoint a spitalului. Despre expunerile medicale pe cele două cazuri din investigația de la RISE le găsiți în știrea de ieri. 

A fi sau a nu fi LIVE sau gâștele închideți gura 🙂

– Tu faci LIVE pe Facebook?

– Da.

– Noi ne-am înțeles să nu facem.

– Cine s-a înțeles?

– Înainte de ședință a fost discuția. A apărut întrebarea pentru că de la Chișinău scriau să facă cineva LIVE și atunci colegii de la TV au zis că nu ar fi corect față de ei pentru că ei vor reuși abia vineri seară să dea subiectul.

– …

– …

O parte din discuție s-a auzit și pe LIVE 🙂 „Gâștele închideți gura”, a scris cineva la un moment dat. Of, s-a scos un live, apoi s-a pus altul, după care au apărut trei (deși 5 din 7 s-au pronunțat împotrivă). Aș vrea să revăd dintr-o parte acel moment. Turcii își făceau prezentarea, iar jurnaliștii din RM polemizau pe solidaritate și corectitudine.

Acesta e al doilea cel mai tragicomic moment trăit în cele 30 de ore de aer de Bosfor (o expresie plagită ;), după intrarea fondatorului caritate.md în studioul de la TV8. De râs și de plâns…

Dar, să revenim la subiect și despre cele două ore și ceva de întrebări cu cine, cât, ce fel de (o doamne, parcă e schema la sintaxă :). Cred că deja fiecare își face judecata de valoare despre cât de bune sau nu au fost întrebările jurnaliștilor.

Am văzut doar câteva comentarii pe Facebook legate de prestația jurnaliștilor, comportament inadecvat, etc.

– Vica, ești agresivă!

– Ei, probabil am ținut microfonul prea aproape de gură 🙂

Nu e o scuză și nici laudă, dar nu știu care ar fi reacția adecvată când știi că mai ai o oră până să pleci la Aeroport și ai obținut doar prezentarea spitalului, nr de paturi și un raport medical pe cele două cazuri din investigația RISE, iar întrebări erau încă multe de pus. Da, ne-am permis să-i întrerupem și să le cerem răspunsuri exacte. Mari bătăi de cap am avut cu traducerea, fiind nevoiți să repetam unele întrebări reformulându-le cât mai exact.

Ora 16.05, noi încă puneam întrebări și ceream răspunsuri concrete. Avionul decola la 17.55 J Pentru a fi mai incisivi, am trecut și la pertu în întrebările adresate soților Șirikci. O greșeală pe care o recunosc și mi-o asum.

SCHEMA

Dacă e să explic în trei rânduri ce am înțeles este că Medical Park e o clinică privată, mare. Ali Șiricki este asociat Medical Park, dar are și o altă compania (MPH International), la fel cu mai mulți asociați (cel puțin așa spune el) care intermediază aducerea pacienților la clinică. Care e comisionul perceput nu a vrut să ne spună. „Nu e o întrebare corectă față de mine. Ce pot să vă spun este că noi nu mâncăm pietre și să faci bani muncind nu e o rușine”, a declarat acesta. (N.B. Vom da azi declarațiile celor doi soți într-o știre separată)

CAZAREA și CHELTUIELILE pentru jurnaliștii moldoveni

Da, am fost cazați într-un hotel de lux, în apropiere de Aeroportul Ataturk, pe malul mării – Crowne Plaza. Cheltuielile au fost acoperite de Medical Park, din bugetul de marketing. Cel puțin asta au declarat ei. Cât a costat? Răspuns: „În Turcia e o rușine să spui cât cheltui pentru un musafir. Dar, dorința oaspetelui e cea care contează. Dacă veți decide să achitați deplasarea, noi vom face așa ca să vă simțiți comod.”

Ce au așteptat să vadă jurnaliștii în Turcia?

Marea! De văzut am văzut-o, din avion și de la balconul camerei din hotel, dar nu am apucat să ne dăm mâna 🙂

AGORA este un portal de știri. Nu suntem jurnaliști de investigație și nici nu ne putem permite. Am mers pentru că ni s-a promis că vom avea o conferință de presă la care să punem întrebări. Or, cred eu, jurnaliștii de investigație au un alt mod de lucru și altele sunt contextele de a dresa întrebări vizaților decât în conferințele de presă. La fel cum cred că ar fi exces de zel organizarea unei dezbateri publice acum între RISE și Caritate.md. Poate greșesc.

Apropo, pertinent răspunsul lui Iurie Sănduța la întrebarea de ce nu a mers și RISE la Istanbul: Ce să căutăm acolo, să vedem cum funcționează perfect o clinică?

JUDECATA

Pe apucate, am văzut discuțiile și comentariile generate de această deplasare a jurnaliștilor. Colegi de la alte instituții au venit cu luări de poziții în seara zilei de miercuri. M-au întrebat și ai mei de la birou dacă nu vreau să vin cu un comentariu. NU! Nu voi veni cu niciun comentariu până nu am un tablou complet, până nu am răspunsuri la întrebările cu care am plecat de la Chișinău. Și așa cred că e corect să se formeze o concluzie, cu informații bazate pe fapte. În baza supozițiilor pot fi adresate doar întrebări retorice.

Mai departe, fiecare pe pielea lui cu ce dă pe post.

Se fac bani din caritate?

Am fost întrebată în aceste zile, și probabil voi mai fi, care e concluzia mea după toată această tevatură. Se fac bani din caritate? Cine face schemele și își ia partea leului? E drept ce scrie în investigație?  

Eu sunt știristă, fraților. Nu-mi e caracteristic să îmi prezint propriile opinii publicului. Apropo, acesta este primul editorial în cei patru ani de AGORA. Ar fi putut nici el să nu fie, dar… da, mai bine să avem ceea ce nu știu ce nu avem. Și în acest caz îmi voi ține opiniile și concluziile pentru mine. Cert este că încă mai sunt multe întrebări.

PR-ul negru e și el un PR?

„După apariția investigației sunt mai mulți pacienți care se adresează la noi”. Doina Șirikci.

A fost bine, a fost rău că am acceptat să mergem, faceți voi concluziile.

P.S.

Ajunsă la birou:

– Baclava ai adus?

– Da un rahat nu vreți? 

Noroc că știu de glumă colegii mei și denumirile dulciurilor turcești.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

(LIVE 10 TV) Cod Galben: Pericolele la care sunt expuși copiii pe internet Copiii și adolescenții petrec mult timp în mediul online. Acolo ei găsesc informații utile, mențin legătura cu prietenii și își descoperă unele talente. Problema e că exploatarea zi de zi a internetului aduce cu sine și multe riscuri. Pe o bună parte dintre părinți nu-i inter...
Măsură fără precedent: Administraţia Trump va separa familiile care intră ilegal în SUA Copiii care intră ilegal în SUA ar putea fi separaţi de rudele lor, a avertizat ministrul justiţiei Jeff Sessions, reiterând politica "toleranţei zero" faţă de imigraţia clandestină afişată de administraţia preşedintelui Donald Trump, potrivit Reuters."Nu vrem să separăm familiile, dar nu vrem ca fa...
Zeci de camioane stau mai bine de 36 de ore blocate in vama Otaci. Soferii spun ca au ajuns la limit... Soferii se plang ca responsabilii de la vama nu le ofera explicatii. Ei spun ca li se termina motorina, nu mai au nimic de mancare si nici apa de baut, precum si motorina e pe sfarsite.  Preluat de la: ProTv
Barbatul de 43 de ani care a ramas prins sub un mal de nisip, scos fara suflare   Pompierii au scos corpul sau neinsufletit dupa 10 ore de chin. Malul s-a prabusit in timp ce barbatul incarca nisip intr-un camion impreuna cu doi colegi.   Cariera nu era autorizata, spun pompierii, iar muncitorii nu aveau echipament de protectie.  ...
Presa: Evghenii Șevciuk a primit acceptul Kremlinului pentru al doilea mandat Liderul separatist de la Tiraspol Evghenii Șevciuk a prpimit acordul Moscovei pentru un al doilea mandat, cel puțin așa susține susține președintele Centrului pentru cercetare a opiniei publice din Ucraina Vitallii Kulik, anunță ng.ru citat de UNIMEDIA. Kulik nu exclude o escalad...
Parlamentul a aprobat demisia directorului Serviciului de Informații și Securitate, Vitalie Pîrlog... Parlamentul a aprobat demisia directorului Serviciului de Informații și Securitate, Vitalie Pîrlog din funcția deținută."Opțiunea de a mă retrage din funcția de director al SIS și de a activa în continuare doar pe dimensiunea INTERPOL are la bază dorința de a continua acele reforme importante la ini...