drfhdres_54682900.jpg

DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Despre ţările folclorice guvernate de monarhi simbolici

Bunăoară, despre nişte false toponime ce desemnează ţări folclorice guvernate de monarhi simbolici.

Am vorbit la o ocazie despre expresia ”Ţara lui Papură Vodă”, expresie autohtonă, cu sens peiorativ care circulă de veacuri pe meleagurile noastre.  Când vrea să-și exprime nemulțumirea față de ceva ce merge prost, vorbitorul românofon zice “parcă am fi în Ţara lui Papură Vodă”.

Această ţară metaforică are şi câteva sinonime pseudo-geografice. Unul dintre acestea este  „Ţara lui Cremene” sau „târgul sau satul lui Cremene”. Dicţionarele explicative definesc expresia ca desemnând o „localitate sau țară unde nu e nici o autoritate”. 

În dicţionarele interbelice expresiile sunt mai simple – sat de zgârciţi ori de hoţi unde fiecare e stăpân. Lingvistul Lazăr Şăineanu indică şi  locuțiunea moldovenească Satul lui Holbură care îi corespunde celei muntene Târgul lui Cremene, ambele desemnând un loc unde fiecare e stăpân și unde își poate face toate mendrele.  Holbură, ca şi Cremene, sunt personaje legendare, cu obârşii şi biografii obscure, dar cu reputaţia proastă certă.

Ce-i drept, un text literar prin care expresia populară „satul lui Cremene” îi aparţine moldoveanului Vasile Alecsandri care a plasat acţiunea vodevilului Rusaliile „în Moldova, în satul lui Cremine, la anul 1860“. Autorul explică ironic provenienţa toponimului, citând în continuare un nume de ctitor: „Această crâşmă o fost zidită în anul mântuirei 1858 de boieriul Paharnic Cremine“.

Iniţial, expresia evoca doar primitivismul, instaurarea târzie a legilor societăţii moderne în zonele de munte, care aveau propriile lor reguli de conduită. Cremenea şi Cremenari au fost nume de sate, astăzi desfiinţate, din zone montane ale judeţelor Bacău şi Mehedinţi din România. Mai poate fi adăugat faptul că în limba română există şi formularea, perfect sinonimă, „sat fără câini“: „Vorba ceea: găsise un sat fără câni şi se primbla fără băţ“ scria Ion Creangă în  Povestea lui Harap Alb.

Valoarea simbolică a făcut posibilă translarea de la sat la alte tipuri de aşezări şi, în final, la ţară. La acelaşi Alecsandri citim exclamaţia: „Sărmană ţară! cu astfel de chibzuieli nechibzuite ai ajuns a fi satul lui Cremine şi Parlamentul Palavrament şi noi impegaţii nişte haimanale“. Tot cu adresă la domeniul politicului Eminescu scrie: „numiri, destituiri, permutări ca-n satul lui Cremene“. 

Un echivalent franțuzesc curios este expresia „c’est la cour du roi Petaud!” – este curtea regelui Petaud. 

Pe vremuri, în Franţa, diversele profesiuni îşi alegeau un şef, căruia i se spunea „rege”. Aveau şi cerşetorii un „rege” care, în glumă, fusese botezat Petaud (probabil de la latinescul-peto, care înseamnă „implor”, deci „cerşesc”). Şi fiindcă e lesne de închipuit că un asemenea „rege” nu-şi putea conduce „curtea” şi nici stăpâni „supuşii”, s-a născut cu timpul această expresie spre a desemna o societate dezorganizată, un oraş fără administraţie şi, în general, un loc unde fiecare face ce vrea, unde domneşte cea mai deplină dezordine. La fel se poate spune și despre o familie, unde toţi comandă şi nimeni nu ascultă.

După cum se vede, pretutindeni există teritorii anarhice și așa-zisele sate fără câini.

Pe această notă globalistă, să ne auzim de bine.

”Ţara lui Papură Vodă”

Când vrea să-și exprime nemulțumirea față de ceva ce merge prost, vorbitorul românofon zice: “Parcă am fi în Ţara lui Papură Vodă”.

Ţara lui Cremene, târgul sau satul lui Cremene – localitate sau țară unde nu e nici o autoritate; sat de zgârciţi ori de hoţi unde fiecare e stăpân.

Iniţial, expresia evoca doar primitivismul, instaurarea târzie a legilor societăţii moderne în zonele de munte, care aveau propriile lor reguli de conduită.

Vasile Alecsandri: „Sărmană ţară! cu astfel de chibzuieli nechibzuite ai ajuns a fi satul lui Cremine şi Parlamentul Palavrament şi noi impegaţii nişte haimanale“.

Mihail Eminescu: „numiri, destituiri, permutări ca-n satul lui Cremene“.

Un echivalent franțuzesc curios al satului lui Cremene este expresia „c’est la cour du roi Petaud!” – ”este curtea regelui Petaud”. 

Petaud era ”regele” cerșetorilor din Franța.


Preluat de la: Publika.md